Se afișează postările cu eticheta CIA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CIA. Afișați toate postările

Cum a transformat CIA oamenii în cobai

În 1953, CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) a conceput programul secret MK-ULTRA ce a beneficiat de un buget de aproape 10 milioane de dolari. Programul a fost conceput ca un răspuns la presupusele tehnici de spălare a creierelor şi de controlul minţii folosite de sovietici, nord-coreeni şi chinezi pe prizonierii de război din Coreea. După descretizarea a peste 20.000 de documente MK-ULTRA, în 1977, s-a aflat că peste treizeci de instituţii au fost implicate în experimente pe oameni, fără ca aceştia să bănuiască ce li se întâmplă. 

Scopul programului MK-ULTRA era crearea unui „candidat manciurian”, spălându-i-se creierul prin administrarea de droguri (LSD, barbiturice, heroină, morfină, temazepan) sau a altor chimicale, prin hipnoză, folosirea electroşocurilor şi izolare.

Două documente, datând din 22 iunie 1954 şi 5 mai 1955, arată preocuparea intensă a CIA referitoare la hipnoză şi modul în care aceasta putea fi folosită în spionaj, ca mijloc de transport al mesajelor secrete fără ca acestea să poată fi interceptate. Mai mult, în respectivele documente se face referire şi la inducerea de personalităţi multiple prin hipnoză.

În documentul din iunie 1954, un autor anonim sfătuia: „codifică mesajul în creierul mesagerului, astfel încât în starea de veghe el să nu aibă nici o amintire cu privire la natura şi conţinutul mesajului”.
Astfel, mesagerii puteau fi folosiţi în scopuri informaţionale fără ca ei să fie conştienţi de aceasta.
„Hipnotizează un grup de americani loiali până la inducerea unei personalităţi duble. Din afară ar părea ca fiind nişte comunişti înfocaţi, care s-ar asocia cu alţi comunişti şi ar afla totul despre planurile lor. În fiecare lună, agenţii CIA i-ar contacta, le-ar induce o contra-hipnoză, iar aceşti candidaţi manciurieni vor începe să vorbească”, continuă instrucţiunile din documentul secret.

Interogări sub hipnoză

Un studiu, apărut în 1960 în jurnalul serviciilor de informaţii al CIA, tratează utilitatea hipnozei în interogare. Autorul, Edward F. Deshere ridică următoarea problemă: hipnoza poate fi indusă în timpul interogării? Şi dacă da, informaţiile obţinute sunt credibile? Atunci, o soluţie ar fi inducerea transei împotriva voinţei subiectului şi fără ca acesta să-şi de seama de aceasta, ori în somn, ori la pacienţii care au nevoie de consult psihiatric, ori spontan, la persoane care asistă la hipnotizarea subiectului. Deshere precizează că veridicitatea informaţiilor obţinute prin hipnoză ar trebui stabilită după criterii independente, pentru a se vedea dacă ele ocolesc sau nu adevărul sau dacă sunt confuzii involuntare la limita dintre fantezie şi realitate.

Crime la comandă

Tot în studiu se face referire şi la comiterea de acte anti-sociale în timpul hipnozei, autorul menţionând că au existat cazuri în care transa a jucat un rol important în comiterea de crime, toate având în comun un element, şi anume, o persoană nemulţumită a găsit alinare la un individ care a devenit, mai târziu, hipnotizatorul în care a avut cea mai mare încredere.

Autorul mai vorbeşte despre posibilitatea inducerii transei împotriva voinţei unei persoane, spunând că nu prea sunt dovezi că acest lucru ar fi posibil. Este bine cunoscut faptul că eficacitatea şi permanenţa sugestiei în hipnoză este legată de o anumită sarcină, de un anumit lucru care trebuie făcut. Sugestii generale au efecte imprevizibile chiar la subiecţi cooperanţi. Chiar dacă ar funcţiona, ar însemna ca un soldat să-şi amintească doar numele, numărul de pe plăcuţa de identificare şi gradul militar, ceea ce l-ar priva de informaţii vitale pentru el în timpul capturării sale.
Pierderea controlului asupra sineului şi asupra cunoştinţelor ar duce la crearea unei relaţii cvasi-terapeutice între soldat şi interogatorul său, subiectul dorind astfel un fel de tratament pentru calmarea „afecţiunilor” sale.

Probleme în aplicarea metodei

Printre neajunsurile metodei s-ar mai număra atitudinea ofensivă a individului, încercările de a scăpa de întrebări şi cea mai gravă, obstrucţionarea interogării. Deshere mai spune că ar mai simplu să se stabilească dinainte ce informaţii să nu dezvăluie soldatul, decât să se facă apel la hipnoză.
Autorul concluzionează că este puţin probabil ca transa să fie indusă la subiecţi „rezistenţi”.

”Ar fi  posibil să hipnozitezi o persoană fără ca aceasta să îşi dea seama, dar asta ar necesita o relaţie de încredere între hipnotizator şi subiect ceea ce nu ar fi posibil într-o interogare clasică, plus că răspunsurile obţinute sub hipnoză pot conţine neadevăruri. În cele din urmă, mai degrabă situaţia hipnotică poate fi un instrument mai eficace în interogare decât hipnoza în sine”, îşi arăta Edward F. Deshere reţinerile în privinţa succesului acestei metode.

Experimente pe oameni în Canada

Experimentele din cadrul proiectului MK-ULTRA au ajuns şi în Canada, atunci când CIA l-a recrutat pe psihiatrul scoţian Donald Ewen Cameron.

Oficialilor CIA li s-a părut interesantă dorinţa lui Cameron de a corecta schizofrenia prin ştergerea amintirilor şi reprogramarea psihicului. Între anii 1957-1964, Cameron a lucrat la Allan Memorial Institute al Universităţii McGill şi a fost plătit cu 69.000 de dolari.

Psihiatrul inducea subiecţilor o comă cu ajutorul drogurilor, apoi acestora li se punea să asculte la nesfârşit un mesaj înregistrat pe o casetă. Pacienţii veneau la clinică pentru a fi trataţi de probleme ca anxietate sau depresii. După experimente, oamenii au avut pierderi de memorie, au uitat să vorbească, şi-au uitat părinţii şi chiar au ajuns să creadă că interogatorii sunt părinţii lor.

Doctorul Cameron a suferit un infarct în timpul unei ascensiuni montane, în 1967.

În 1964, proiectul MK-ULTRA s-a transformat în MK-SEARCH şi îşi propunea producerea unui drog perfect ce putea fi folosit în interogarea suspecţilor sovietici în timpul Războiului Rece.

În 1973, aproape toate documentele MK-ULTRA au fost distruse la ordinul directorului CIA, Richard Helms. Totuşi, au scăpat cam 20.000 de acte, depozitate într-o arhivă cu documente financiare, care au fost descoperite de FOIA în 1977.
Sursa : Romanialibera.ro

Conspiraţia WikiLeaks. Cine se află în spatele său? CIA, Mossad sau George Soros?



În articolul publicat pe data de 30 noiembrie 2010 şi intitulat WikiLeaks, o otravă oferită publicului de guvernul SUA şi de către Israel ofeream argumente logice pentru care acest site “rebel” şi liderul său, Julian Assange, nu reprezintă decât o “operaţiune” pusă la cale de serviciile secrete din SUA şi Israel. Acest site este folosit ca mecanism de propagandă în folosul Americii şi Israelului, chiar dacă unele dezvăluiri ar pune în umbră administraţia de Washington. Însă dezvăluirile lui Assange nu reprezintă chiar o noutate, mass-media cunoscând demult unele din documentele scoase la lumină de WikiLeaks.
Unul din argumentele forte ale faptului că există legături subterane dintre WikiLeaks şi serviciile secrete din SUA o reprezintă imposibilitatea furtului a sute de mii de documente, fără cunoştinţa autorităţilor competente în comtraspionaj. În acest articol, vom prezenta şi dovezile care demonstrează, fără tăgadă, că Julian Assange şi WikiLeaks reprezintă marioneta CIA-ului. Şi asta mulţumită lui Wayne Madsen, care a scris un articol excepţional pe site-ul effedieffe.com.
WikiLeaks, apărătorul dizidenţilor, jurnaliştilor şi informatorilor?
WikiLeaks pretinde că este o organizaţie multi-jurisdicţională care are ca scop protejarea dizidenţilor interni, informatorilor din organizaţii/companii, jurnaliştilor şi bloggerilor care se confruntă cu ameninţări legale sau nu în a publica diferite informaţii care vor să dezvăluie comportamentul imoral al guvernelor şi corporaţiilor. WikiLeaks spune că “urmăreşte un impact politic maxim” şi că, până în prezent, a recepţionat peste 1,2 milioane de documente din diverse surse anonime.
WikiLeaks, legături cu Mossad-ul?
În schimb, în China, WikiLeaks este suspectat în a avea legături cu Mossad-ul (serviciul secret israelian). Această scurgere de informaţie a venit de la o persoană infiltrată în organizaţia Al Shabbab din Somalia, un grup insurgent musulman care e posibil să aibă legături cu celebra organizaţie teroristă Al Qaeda.
Firele WikiLeaks duc până la Obama
Alte surse de la serviciile secrete asiatice indică faptul că WikiLeaks conduce o campanie de dezinformare, ţipând în gura mare că este persecutat de serviciile secrete americane, când de fapt organizaţia în sine face parte din spionajul american. WikiLeaks, totodată, pretinde că este victima unui nou COINTELPRO (Counter Intelligence Program – Program de Securitate lansat în SUA de către FBI şi care are ca scop supravegherea, infiltrarea, discreditarea şi distrugerea organizaţiilor politice). Dar, de fapt, se pare că WikiLeaks face parte din noua campanie cyber-COINTELPRO, fiind propusă preşedintelui Obama de către “ţarul informaţiilor”, Dr. Cass Sunstein (ce este actualul şef al Biroului Casei Albe pentru Informaţii). De asemenea, se pare că WikiLeaks are operaţiuni suspecte în Islanda.
WikiLeaks şi CIA atacă serverele americane, prin intermediul hackerilor chinezi
O altă idee ar fi aceea că WikiLeaks este o operaţiune din umbră al CIA. Se pare că CIA a cheltuit numai puţin de 20 de milioane de dolari într-o operaţiune ce a avut drept scop angajarea unor hackeri chinezi care au atacat servere guvernamentale şi militare din SUA. După ce atacul cibernetic a avut loc, guvernul SUA anunţă în mass-media precum că China a atacat calculatoarele oficiale americane. Astfel, această “ameninţare” din partea chineză atrage atenţia publicului pentru ca bugetul de “apărare virtuală” să crească şi mai mult. Câştigate sunt tot serviciile secrete care vor avea parte de bani mai mulţi.
Bordul de conducere al WikiLeaks, format din prieteni ai guvernului american
Dar să vedem cine face parte din bordul de consultanţă al WikiLeaks. Una din persoane este Ben Laurie, programator şi expert în securitatea pe Internet la compania Google, companie care a semnat un acord de cooperare cu agenţia naţională de securitate americană (NSA) şi care a fost acuzată de către China ca făcând parte din campania de spionaj virtual împotriva Chinei. Alţi membri ai consiliului de consultanţă WikiLeaks sunt formaţi din dizidenţi chinezi, ca Wan Dan care a câştigat în 1998 premiul asociaţiei National Endowment for Democracy, Wang Youcai, fondatorul Partidului Democrat Chinez, Xiao Qiang, directorul proiectului de Internet China pentru Universitatea California din Berkeley, membru în consiliul de conducere al Campaniei Internaţionale pentru Tibet şi comentator la Radio Asia Liberă (aparţinând lui George Soros) şi activistul tibetan Tashi Namgyal Khamsitsang.
Nu este absolut ciudat că în acest bord de consultanţă se găsesc dizidenţi chinezi susţinuţi de guvernul american? Căci, dintotdeauna administraţia de la Washington i-au susţinut pe dizidenţii chinezi şi pe cei care doresc independenţa Tibetului. Dacă WikiLeaks ar fi duşmanul de moarte al Americii, cum se face că el condus de prietenii Americii? Ciudat paradox, nu?

George Soros



George Soros
WikiLeaks, creaţia miliardarului american George Soros, pentru a se răzbuna pe un senator?
Există, totodată, suspiciuni, că WikiLeaks ar fi încă o organizaţie din umbră condusă de cunoscutul miliardar american George Soros. Se pare că Soros a decis să dea startul la “operaţiunea WikiLeaks” după ce fostul senator american Norm Coleman a decis să se opună alegerii lui Mark Malloch Brown în funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale, după plecarea lui fostului preşedinte, Paul Wolfowitz. “Daniel Schmitt” (e un pseudonim), co-fondatorul german al lui WikiLeaks, a reuşit să “hăckuiască” lista suporterilor lui Coleman, furând informaţii privind conturile bancare, adresele şi publicându-le pe WikiLeaks. Drept consecinţă, Coleman a pierdut alegerile în faţa lui Al Franken, care a fost susţinut puternic de Soros.
Soros, în război cu Marea Britanie
Se crede, de asemenea, că Soros a fost acela care se află în spatele operaţiunii de mutare a WikiLeaks în Islanda. Devenind o putere în Islanda, Soros îi apără pe islandezi în a-şi plăti datoriile faţă de investitorii britanici şi olandezi, şi-şi continuă astfel războiul său total împotriva prim-ministrului britanic Gordon Brown, acesta din urmă neiertându-l pentru atacul împotriva lirei sterline britanice din anii 1990.
Planul diabolic a lui George Soros
Având WikiLeaks de partea sa, care e ascunsă în Islanda, Soros va lansa o operaţiune internaţional de şantaj împotriva inamicilor miliardarului american, pătrunzând în sistemele informatice ale rivalilor de afaceri, prin hackeri plătiţi.
Din Islanda, Soros va fi foarte bine poziţionat în a câştiga controlul şi asupra imenselor resurse minerale care se găsesc sub gheţurile Groenlandei. Sub blocurile de gheaţă se află depozite masive de minerale rare, şi, obţinând control asupra lor, Soros va putea dicta în industria electronică mondială, cea dependentă de diverse resurse materiale rare.
E-mailul care dovedeşte că sursa documentelor WikiLeaks este CIA
În ianuarie 2007, John Young, cel care conduce acum site-ul Cryptome, a părăsit WikiLeaks, susţinând că acesta nu este decât un paravan pentru CIA. Iată unul din emailuri publicat de Young, şi care dovedesc legătura dintre WikiLeaks şi CIA:
“Către: John Young
De la: Wikileaks
Subiect: martha stuart pgp
Data: Dum, 7 ian 2007 12:20:25 -0500
J. am încurcat-o cu toţii. Cel mai mult chestia cu chinezii, dar nu totul este un tertip. În mare parte sunt invenţii. Minciuni, deformări şi denaturări oriunde e nevoie de protecţie. Hackerii îi monitorizează pe chinezi (…)
Existe materiale inepuizabile. Aproape 100.000 de documente pe zi. Vom elibera lumea şi vom permite ca ceva nou să înflorească. Dacă CIA ne va ajuta, atunci vom reuşi. Avem de la NED, CFR, Freedom House şi alte paravane CIA. Avem toate documentele de dinainte de 2005 din Afghanistan. Cam toate şi din India. De la o mulţime de ministere de externe. De la partide politice şi consulate, Banca Mondială, departamente ale Naţiunilor Unite, organizaţii comerciale…şi chiar şi de la mafia rusească de phishing. Suntem acoperiţi. Ne-am oprit la 1 Tb.”
Să dau câteva explicaţii acestui email. Precum se observă, sursa lui WikiLeaks este chiar CIA. Se confirmă, totodată că organizaţii politice gen NED (National Endowment for Democracy) sau Freedom House, care ar lupta pentru democraţie şi libertate în lume, sunt de fapt organizaţii-paravan ale lui CIA. Interesant e faptul că WikiLeaks are ca sursă de documente şi mafia rusească ce se ocupă cu fraude pe Internet, ceea ce înseamnă că nici CIA-ul nu este străin de asemenea fraude…
Sursa : Lovendal.net

Raport secret CIA: Traian Băsescu spion rus


RAPORT SECRET CIA : PRESEDINTELE ROMANIEI ESTE SPION RUS !

DEPARTAMENTUL ANTI KGB A CERUT LUI CEAUSESCU ARESTAREA LUI BASESCU. DOC43766

Dupa accesele de independenta fata de Moscova ale lui Nicolae Ceausescu din 1968 (lucru de netolerat de Kremlin), URSS a pus la cale schimbarea acestuia cu un conducator fidel Moscovei si repunerea României în sfera de influenta directa sovietica. Planul întocmit de KGB s-a numit "Dniestr" (Nistru, trad.). A tinut piept Moscovei doar UM 0110, divizia anti-KGB, o divizie ultra-secreta a Securitatii.
DEPARTAMENTUL ANTI KGB
Ceausescu a creat propria Securitate, UM 0920/A, devenita apoi UM 0110. O divizie secreta, aparte de restul DSS (Departamentul Securitatii Statului). Era secreta chiar si fata de DSS, care nu stia nici macar care sunt agentii si nici unde este sediul.
UM 0110 si-a facut bine treaba, având în arhiva detalii despre reteaua KGB în România, numele sovieticilor de legatura si numele agentilor sovietici din România. DOC&^ED737
TRAIAN BASESCU AGENT SOVIETIC LA ANVERS
Amiralul Gheorghe Anghelescu, a sef al Marinei Comerciale, era seful lui Traian Basescu, comandantul navei Biruinta. Între 1987-1989, Anghelescu îl trimite pe unul dintre preferatii sai, Traian Basescu, cu avizul Securitatii, la Anvers, ca reprezentant al NAVROM. Tot atunci, Silviu Predoiu, este ofiter sub acoperire DIE, este trimis la Anvers, ca reprezentant comercial, având biroul alaturat de cel al lui Traian Basescu. Mentorii tripletei Traian Basescu-Gheorghe Marin-Silviu Predoiu sunt suspectati sau au fost urmariti ca agenti sovietici/rusi. Vasile Ionel era în grupul "Corbii" (Iliescu-Militaru), Gheorghe Anghelescu era urmarit de UM 0110 biroul Constanta, Adrian Isac a fost în atentia UM 0195, Gheorghe Fulga era urmarit de UM 0110 biroul Brasov, Mihai Caraman era în atentia UM 0195, iar Petre Roman era în atentia 0544 (din cadrul DIE).Mai trebuie adaugat ca Silviu Predoiu a fost numit în 1992 de Ion Iliescu, la propunerea lui Gheorghe Fulga, în postul de de director al Directiei Generale de Securitate a SIE. CIA a semnalat faptul ca Adrian Isac a colaborat neoficial cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, agent al FSB, serviciul secret rus (continuatorul KGB).Traian Basescu a fost pupilul, protejatul, favoritul agentului sovietic/rus Gheorghe Anghelescu. Acesta l-a racolat si instruit pe Traian Basescu în directia servirii intereselor ruse... Iata legatura lui Traian Basescu cu FSB, serviciul rus de informatii. doc543&
Basescu a fost urmarit pas cu pas de agentii lui Ceausescu. S-a cerut arestarea lui Basescu. Ceausescu a preferat continuarea filarii pentru a prinde intreaga filiera apoi a ezitat arestarea de frica reactiei rusesti. doc2&d2
Sursa : Wikileaks.ro