RSS Feed
Twitter
Cum a transformat CIA oamenii în cobai
În 1953, CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) a conceput programul secret MK-ULTRA ce a beneficiat de un buget de aproape 10 milioane de dolari. Programul a fost conceput ca un răspuns la presupusele tehnici de spălare a creierelor şi de controlul minţii folosite de sovietici, nord-coreeni şi chinezi pe prizonierii de război din Coreea. După descretizarea a peste 20.000 de documente MK-ULTRA, în 1977, s-a aflat că peste treizeci de instituţii au fost implicate în experimente pe oameni, fără ca aceştia să bănuiască ce li se întâmplă.
Scopul programului MK-ULTRA era crearea unui „candidat manciurian”, spălându-i-se creierul prin administrarea de droguri (LSD, barbiturice, heroină, morfină, temazepan) sau a altor chimicale, prin hipnoză, folosirea electroşocurilor şi izolare.
Două documente, datând din 22 iunie 1954 şi 5 mai 1955, arată preocuparea intensă a CIA referitoare la hipnoză şi modul în care aceasta putea fi folosită în spionaj, ca mijloc de transport al mesajelor secrete fără ca acestea să poată fi interceptate. Mai mult, în respectivele documente se face referire şi la inducerea de personalităţi multiple prin hipnoză.
În documentul din iunie 1954, un autor anonim sfătuia: „codifică mesajul în creierul mesagerului, astfel încât în starea de veghe el să nu aibă nici o amintire cu privire la natura şi conţinutul mesajului”.
Astfel, mesagerii puteau fi folosiţi în scopuri informaţionale fără ca ei să fie conştienţi de aceasta.
„Hipnotizează un grup de americani loiali până la inducerea unei personalităţi duble. Din afară ar părea ca fiind nişte comunişti înfocaţi, care s-ar asocia cu alţi comunişti şi ar afla totul despre planurile lor. În fiecare lună, agenţii CIA i-ar contacta, le-ar induce o contra-hipnoză, iar aceşti candidaţi manciurieni vor începe să vorbească”, continuă instrucţiunile din documentul secret.
Interogări sub hipnoză
Un studiu, apărut în 1960 în jurnalul serviciilor de informaţii al CIA, tratează utilitatea hipnozei în interogare. Autorul, Edward F. Deshere ridică următoarea problemă: hipnoza poate fi indusă în timpul interogării? Şi dacă da, informaţiile obţinute sunt credibile? Atunci, o soluţie ar fi inducerea transei împotriva voinţei subiectului şi fără ca acesta să-şi de seama de aceasta, ori în somn, ori la pacienţii care au nevoie de consult psihiatric, ori spontan, la persoane care asistă la hipnotizarea subiectului. Deshere precizează că veridicitatea informaţiilor obţinute prin hipnoză ar trebui stabilită după criterii independente, pentru a se vedea dacă ele ocolesc sau nu adevărul sau dacă sunt confuzii involuntare la limita dintre fantezie şi realitate.
Crime la comandă
Tot în studiu se face referire şi la comiterea de acte anti-sociale în timpul hipnozei, autorul menţionând că au existat cazuri în care transa a jucat un rol important în comiterea de crime, toate având în comun un element, şi anume, o persoană nemulţumită a găsit alinare la un individ care a devenit, mai târziu, hipnotizatorul în care a avut cea mai mare încredere.
Autorul mai vorbeşte despre posibilitatea inducerii transei împotriva voinţei unei persoane, spunând că nu prea sunt dovezi că acest lucru ar fi posibil. Este bine cunoscut faptul că eficacitatea şi permanenţa sugestiei în hipnoză este legată de o anumită sarcină, de un anumit lucru care trebuie făcut. Sugestii generale au efecte imprevizibile chiar la subiecţi cooperanţi. Chiar dacă ar funcţiona, ar însemna ca un soldat să-şi amintească doar numele, numărul de pe plăcuţa de identificare şi gradul militar, ceea ce l-ar priva de informaţii vitale pentru el în timpul capturării sale.
Pierderea controlului asupra sineului şi asupra cunoştinţelor ar duce la crearea unei relaţii cvasi-terapeutice între soldat şi interogatorul său, subiectul dorind astfel un fel de tratament pentru calmarea „afecţiunilor” sale.
Probleme în aplicarea metodei
Printre neajunsurile metodei s-ar mai număra atitudinea ofensivă a individului, încercările de a scăpa de întrebări şi cea mai gravă, obstrucţionarea interogării. Deshere mai spune că ar mai simplu să se stabilească dinainte ce informaţii să nu dezvăluie soldatul, decât să se facă apel la hipnoză.
Autorul concluzionează că este puţin probabil ca transa să fie indusă la subiecţi „rezistenţi”.
”Ar fi posibil să hipnozitezi o persoană fără ca aceasta să îşi dea seama, dar asta ar necesita o relaţie de încredere între hipnotizator şi subiect ceea ce nu ar fi posibil într-o interogare clasică, plus că răspunsurile obţinute sub hipnoză pot conţine neadevăruri. În cele din urmă, mai degrabă situaţia hipnotică poate fi un instrument mai eficace în interogare decât hipnoza în sine”, îşi arăta Edward F. Deshere reţinerile în privinţa succesului acestei metode.
Experimente pe oameni în Canada
Experimentele din cadrul proiectului MK-ULTRA au ajuns şi în Canada, atunci când CIA l-a recrutat pe psihiatrul scoţian Donald Ewen Cameron.
Oficialilor CIA li s-a părut interesantă dorinţa lui Cameron de a corecta schizofrenia prin ştergerea amintirilor şi reprogramarea psihicului. Între anii 1957-1964, Cameron a lucrat la Allan Memorial Institute al Universităţii McGill şi a fost plătit cu 69.000 de dolari.
Psihiatrul inducea subiecţilor o comă cu ajutorul drogurilor, apoi acestora li se punea să asculte la nesfârşit un mesaj înregistrat pe o casetă. Pacienţii veneau la clinică pentru a fi trataţi de probleme ca anxietate sau depresii. După experimente, oamenii au avut pierderi de memorie, au uitat să vorbească, şi-au uitat părinţii şi chiar au ajuns să creadă că interogatorii sunt părinţii lor.
Doctorul Cameron a suferit un infarct în timpul unei ascensiuni montane, în 1967.
În 1964, proiectul MK-ULTRA s-a transformat în MK-SEARCH şi îşi propunea producerea unui drog perfect ce putea fi folosit în interogarea suspecţilor sovietici în timpul Războiului Rece.
În 1973, aproape toate documentele MK-ULTRA au fost distruse la ordinul directorului CIA, Richard Helms. Totuşi, au scăpat cam 20.000 de acte, depozitate într-o arhivă cu documente financiare, care au fost descoperite de FOIA în 1977.
Scopul programului MK-ULTRA era crearea unui „candidat manciurian”, spălându-i-se creierul prin administrarea de droguri (LSD, barbiturice, heroină, morfină, temazepan) sau a altor chimicale, prin hipnoză, folosirea electroşocurilor şi izolare.
Două documente, datând din 22 iunie 1954 şi 5 mai 1955, arată preocuparea intensă a CIA referitoare la hipnoză şi modul în care aceasta putea fi folosită în spionaj, ca mijloc de transport al mesajelor secrete fără ca acestea să poată fi interceptate. Mai mult, în respectivele documente se face referire şi la inducerea de personalităţi multiple prin hipnoză.
În documentul din iunie 1954, un autor anonim sfătuia: „codifică mesajul în creierul mesagerului, astfel încât în starea de veghe el să nu aibă nici o amintire cu privire la natura şi conţinutul mesajului”.
Astfel, mesagerii puteau fi folosiţi în scopuri informaţionale fără ca ei să fie conştienţi de aceasta.
„Hipnotizează un grup de americani loiali până la inducerea unei personalităţi duble. Din afară ar părea ca fiind nişte comunişti înfocaţi, care s-ar asocia cu alţi comunişti şi ar afla totul despre planurile lor. În fiecare lună, agenţii CIA i-ar contacta, le-ar induce o contra-hipnoză, iar aceşti candidaţi manciurieni vor începe să vorbească”, continuă instrucţiunile din documentul secret.
Interogări sub hipnoză
Un studiu, apărut în 1960 în jurnalul serviciilor de informaţii al CIA, tratează utilitatea hipnozei în interogare. Autorul, Edward F. Deshere ridică următoarea problemă: hipnoza poate fi indusă în timpul interogării? Şi dacă da, informaţiile obţinute sunt credibile? Atunci, o soluţie ar fi inducerea transei împotriva voinţei subiectului şi fără ca acesta să-şi de seama de aceasta, ori în somn, ori la pacienţii care au nevoie de consult psihiatric, ori spontan, la persoane care asistă la hipnotizarea subiectului. Deshere precizează că veridicitatea informaţiilor obţinute prin hipnoză ar trebui stabilită după criterii independente, pentru a se vedea dacă ele ocolesc sau nu adevărul sau dacă sunt confuzii involuntare la limita dintre fantezie şi realitate.
Crime la comandă
Tot în studiu se face referire şi la comiterea de acte anti-sociale în timpul hipnozei, autorul menţionând că au existat cazuri în care transa a jucat un rol important în comiterea de crime, toate având în comun un element, şi anume, o persoană nemulţumită a găsit alinare la un individ care a devenit, mai târziu, hipnotizatorul în care a avut cea mai mare încredere.
Autorul mai vorbeşte despre posibilitatea inducerii transei împotriva voinţei unei persoane, spunând că nu prea sunt dovezi că acest lucru ar fi posibil. Este bine cunoscut faptul că eficacitatea şi permanenţa sugestiei în hipnoză este legată de o anumită sarcină, de un anumit lucru care trebuie făcut. Sugestii generale au efecte imprevizibile chiar la subiecţi cooperanţi. Chiar dacă ar funcţiona, ar însemna ca un soldat să-şi amintească doar numele, numărul de pe plăcuţa de identificare şi gradul militar, ceea ce l-ar priva de informaţii vitale pentru el în timpul capturării sale.
Pierderea controlului asupra sineului şi asupra cunoştinţelor ar duce la crearea unei relaţii cvasi-terapeutice între soldat şi interogatorul său, subiectul dorind astfel un fel de tratament pentru calmarea „afecţiunilor” sale.
Probleme în aplicarea metodei
Printre neajunsurile metodei s-ar mai număra atitudinea ofensivă a individului, încercările de a scăpa de întrebări şi cea mai gravă, obstrucţionarea interogării. Deshere mai spune că ar mai simplu să se stabilească dinainte ce informaţii să nu dezvăluie soldatul, decât să se facă apel la hipnoză.
Autorul concluzionează că este puţin probabil ca transa să fie indusă la subiecţi „rezistenţi”.
”Ar fi posibil să hipnozitezi o persoană fără ca aceasta să îşi dea seama, dar asta ar necesita o relaţie de încredere între hipnotizator şi subiect ceea ce nu ar fi posibil într-o interogare clasică, plus că răspunsurile obţinute sub hipnoză pot conţine neadevăruri. În cele din urmă, mai degrabă situaţia hipnotică poate fi un instrument mai eficace în interogare decât hipnoza în sine”, îşi arăta Edward F. Deshere reţinerile în privinţa succesului acestei metode.
Experimente pe oameni în Canada
Experimentele din cadrul proiectului MK-ULTRA au ajuns şi în Canada, atunci când CIA l-a recrutat pe psihiatrul scoţian Donald Ewen Cameron.
Oficialilor CIA li s-a părut interesantă dorinţa lui Cameron de a corecta schizofrenia prin ştergerea amintirilor şi reprogramarea psihicului. Între anii 1957-1964, Cameron a lucrat la Allan Memorial Institute al Universităţii McGill şi a fost plătit cu 69.000 de dolari.
Psihiatrul inducea subiecţilor o comă cu ajutorul drogurilor, apoi acestora li se punea să asculte la nesfârşit un mesaj înregistrat pe o casetă. Pacienţii veneau la clinică pentru a fi trataţi de probleme ca anxietate sau depresii. După experimente, oamenii au avut pierderi de memorie, au uitat să vorbească, şi-au uitat părinţii şi chiar au ajuns să creadă că interogatorii sunt părinţii lor.
Doctorul Cameron a suferit un infarct în timpul unei ascensiuni montane, în 1967.
În 1964, proiectul MK-ULTRA s-a transformat în MK-SEARCH şi îşi propunea producerea unui drog perfect ce putea fi folosit în interogarea suspecţilor sovietici în timpul Războiului Rece.
În 1973, aproape toate documentele MK-ULTRA au fost distruse la ordinul directorului CIA, Richard Helms. Totuşi, au scăpat cam 20.000 de acte, depozitate într-o arhivă cu documente financiare, care au fost descoperite de FOIA în 1977.
Sursa : Romanialibera.ro
