Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?

Adevăratul iniţiator al conspiraţiei bancare nu este o societate secretă, ci un personaj ingenios numit Meyer Amschel Rothschild (1743-1812). Spre deosebire de alţi colegi de breaslă, bancherul german şi-a dat seama că cea mai bună metodă de a face avere era aceea de a împrumuta diferitelor puteri europene sume mari de bani, cu o dobândă ridicată. Singura problemă o constituia felul în care aceste ţări puteau fi făcute să restituie împrumuturile. Rothschild era conştient de posibilitatea ca marii regi şi guvernanţi să refuze să plătească şi chiar să încerce să-l ucidă. O modalitate prin care se putea asigura de returnarea împrumutului era aceea de a obţine o anumită putere în interiorul acelor guverne pentru ca, astfel, să aibă capacitatea de a interveni în politica lor naţională. Capcana consta în finanţarea duşmanului, în cazul în care regele sau guvernul încerca să se îndepărteze de la linia trasată de către marele bancher. Altfel spus, orice naţiune trebuie să aibă un duşman; dacă acesta nu exista, Rothschild avea grijă să-l inventeze.
Pentru a-şi duce la îndeplinire planul, bancherul şi-a răspândit fiii prin Europa, creând diverse sucursale ale societăţii sale. Se poate aprecia că, de-a lungul secolului al XlX-lea, familia Rothschild a influenţat mare parte din conflictele europene. Profesorul de economie Stuart Crane scria: „Dacă privim în urmă, ne dăm seama că fiecare război din Europa secolului al XIX-lea s-a încheiat prin realizarea unui echilibru de putere. De fiecare dată când se împărţeau cărţile, se realiza un astfel de echilibru în interiorul unui grup din jurul Casei Rothschild din Anglia, Franţa sau Austria… Analiza situaţiei naţiunilor pe timp de război arăta, în general, cine va fi cel care va pierde.”
Ulterior şi alte familii de bancheri şi-au îndreptat atenţia în direcţia aceluiaşi joc de influenţe ce implica state şi naţiuni. Ne referim în special la familiile Warburg, Schiff, Morgan, Kuhn, Loeb sau Rockefeller care, alături de clanul Rothschild, au fost adevăraţii arhitecţi ai istoriei secolelor al XIX-lea şi al XX-lea.
Printre avantajele acordate în schimbul împrumuturilor către naţiuni se numărau concesionarea exploatărilor de resurse naturale, facilităţi în cadrul diferitelor sectoare industriale etc; în realitate însă, marile familii de bancheri aspirau la controlul monedei naţionale. Pentru realizarea acestui scop, au obţinut de la principalele puteri europene controlul asupra băncilor centrale, ca plată a împrumuturilor. Astfel au luat fiinţă băncile centrale din Germania, Anglia sau Franţa. Cu privire la acest aspect, ediţia din 26 septembrie 1921 a ziarului London Financial Times publica informaţia potrivit căreia „o mână de oameni, aflaţi la cel mai înalt nivel în cadrul celor cinci mari bănci, ar putea anihila întreaga activitate financiară a guvernului”.
în Statele Unite, temându-se de ceea ce se prefigura, preşedintele Thomas Jefferson scria într-o epistolă adresată lui John Adams: „La fel ca si tine, cred sincer că instituţiile bancare sunt mai periculoase decât o armată pusă pe atac.”
Un număr din ce în ce mai mare de politicieni îşi dădeau seama că, în loc să lupte între ele, marile familii de bancheri erau interesate să formeze alianţe spre a-şi duce la îndeplinire planul comun de acţiune. Aceste alianţe nu erau realizate prin fuziuni bancare, aşa cum ar putea crede unii cititori, ci cu ajutorul unor legături mult mai puternice. Ne referim la legăturile matrimoniale. Astfel, odată cu uniunile de sânge, începe adevărata istorie a puterii mondiale şi a globalizării. Iată câteva exemple: Paul Warburg s-a căsătorit cu Nina Loeb, Fehx Warburg cu Fiedra Schiff; fiica lui Nelson Aldrich, agent al băncii Morgan, a devenit soţia lui John D. Rockefeller etc.
Odată cucerită puterea în Europa, conspiratorii şi-au aţintit privirea asupra Statelor Unite, o piesă fundamentală în obţinerea puterii absolute. Planul lor era să sprijine crearea unei bănci centrale în SUA, pe care să o controleze în totalitate, la fel cum făceau cu marile bănci europene. Să reţinem faptul că senatorul Nelson Aldrich, agent al familiei Morgan, a promovat împreună cu Paul Warburg ideea unei „reforme bancare” în Statele Unite. În 1907 se produce o însemnată cădere bancară, susţinută de banca Morgan, în urma căreia Aldrich obţine sprijinul Senatului pentru a prezida Comisia Monetară Naţională din Senat. La sfârşitul anului 1910, aflat în această poziţie privilegiată, Aldrich a organizat cea mai importantă reuniune secretă din istoria Statelor Unite şi, probabil, a lumii. Pe insula Jekyl s-au reunit Faul Warburg; Benjamin Strong, preşedintele Banker’s Trust, proprietate a familiei Morgan; Henry P. Davinson, membru al companiei J.P. Morgan; Frank A. Vandelip, preşedinte al National City Bank, proprietatea Rockefeller şi P. Piatt Andrew, adjunctul secretarului trezoreriei Statelor Unite. După cum mărturisea Vanderlip în memoriile sale, aici s-a hotărât crearea Băncii Centrale a SUA. Participanţii au căzut de acord să evite acest nume pentru a nu ridica suspiciuni din partea publicului şi au hotărât să denumească instituţia Rezerva Federală. În timpul aceleaşi reuniuni au fost elaborate şi raportul Comisiei Monetare şi legea de funcţionare a Rezervei Federale.
Cu toate acestea, legea Aldrich nu a fost aprobată de către Congres şi conspiratorii au fost nevoiţi să mai aştepte câţiva ani pentru a îşi duce la îndeplinire planurile. Problema a fost rezolvată la alegerile prezidenţiala la care au candidat T. Roosevelt, Wilson şi Taft. Primii doi au fost sprijiniţi în campanie de către cei care au conceput legea privind Rezerva Federală. Imediat ce Wilson a câştigat alegerile, el a obţinut aprobarea legii în Congres. „Conspiratorii” controlau deja Banca Centrală a Statelor Unite.
Wright Patman, preşedintele Comisiei Bancare a Congresului, atrăgea atenţia în privinţa creării Rezervei Federale: „În prezent, în Statele Unite avem de fapt două guverne… Unul legal constituit şi altul independent, care nu poate fi nici controlat, nici coordonat; acesta este sistemul Rezervei Federale.” La rândul său, senatorul CA. Lindberg afirma: „acest act bune bazele celui mai puternic trust de pe planetă… Când preşedintele va semna acest act, guvernul invizibil al puterii monetare va intra în legalitate.” Astfel, toate crizele economice au fost de fapt bine plănuite dinainte, inclusiv faimosul „crah” din 1926, după cum a recunoscut Louis MacFadder, preşedintele Comisiei Bancare şi al Comitetului pentru Capital Circulant din Congres.
Conspirato rii au reuşit, prin crearea Rezervei Federale, să ridice datoria exterrtiă a Statelor Unite la miliarde de dolari pe care poporul american trebuia să îi plătească marilor familii de bancheri, adevăraţii stăpâni ai marii puteri. Sursa : Lovendal.net

Imperiul bancar al familiei Morgan exercită o foarte mare influenţă asupra deciziilor atât economice, cât şi politice de azi, şi mulţi dintre angajaţii sau agenţii familiei Morgan se numără printre membrii societăţilor secrete.
Tatăl lui Morgan, mare afacerist
Mama lui J.P. Morgan (1837-1913) – celebru bancher american – a fost Juliet Pierpont Morgan, al cărei tată, reverendul John Pierpont, era un susţinător înfocat al britanicilor şi fiul fondatorului Universităţii Yale. Tatăl lui J.P. Morgan, Junius Spencer Morgan, a fost un om de afaceri american, care a călătorit în Anglia în anii ’50 ai secolului al XIX-lea, unde s-a împrietenit cu un alt american expatriat, George Peabody, un om de afaceri care colabora deja cu familia britanică Rothschild. Asociindu-se cu Peabody sub denumirea Peabody, Morgan & Company, averea lui Junius a crescut ca urmare a obţinerii de împrumuturi în favoarea nordiştilor, în timpul Războiului Civil american. Fiul lui, John Pierpont Morgan (J.P. Morgan), s-a născut în 1837.
Junius şi fiul său au preluat afacerea la pensionarea lui Peabody, în 1864, şi au schimbat imediat numele afacerii în Morgan and Company.
Familia Morgan, paravanul clanului de evrei Rothschild
De asemenea, familia Morgan a avut strânse legături de afaceri cu clanul Rothschild, locuind uneori în palatul acestuia. Mulţi autori au scris despre faptul că, în cele din urmă, familia Morgan a devenit un agent de acoperire pentru Rothschilzi. „Activitatea familiei Morgan între anii 1895 şi 1896, privind vânzarea lanţului de mine aurifere americane în Europa, s-a bazat pe alianţa sa cu familia Rothschild” – nota autorul Gabriel Kolko.
Ideea că familia Morgan era paravanul american pentru afacerile baronului britanic Nathan Mayer privind interesele familiei Rothschild a fost, de asemenea, avansată de Eustace Mullins, primul autor care, în 1952, a dezvăluit manevrele creării Sistemului Federal de Rezerve. Referitor la clanul Rothschild, Mullins scria: „Chiar dacă aveau un agent înregistrat în SUA, era extrem de avantajos pentru ei să aibă un reprezentant american, care să nu fie cunoscut ca fiind agent al lui Rothschild”. Mullins spunea despre familia Rothschild că: „Preferau să opereze incognito în SUA, sub paravanul oferit de compania J.P. Morgan.”
„O parte a realităţii cotidiene era recrudescenţa urâtă a antisemitismului”, scria George Wheeler, autorul volumului Pierpont Morgan and Friends: Anatomy of a Myth. „În aceste condiţii, era nevoie de cineva care să servească drept acoperire. Cine era oare mai potrivit pentru acest rol decât J. Pierpont Morgan, un reprezentant marcant al capitalismului, de religie protestantă, care-şi putea identifica arborele genealogic până în epoca pre-revoluţionară?”
„În aceste condiţii, există posibilitatea evidentă ca o mare parte a bogăţiilor şi puterii firmei Morgan să fi fost şi să fie dintotdeauna pur şi simplu numai o manifestare a bogăţiei şi puterii familiei Rothschild, care o ridicaseră la începuturile sale şi o susţinuseră de-a lungul întregii sale existenţe”, era de acord scriitorul Griffin.
J.P. Morgan, iniţiat în societăţi secrete în timpul studiilor universitare
Cu toate că J.P. Morgan se născuse în America, fiind educat la Boston, în 1856, el a călătorit în Germania, unde a studiat la Universitatea din Gottingen, fondată de Regele Angliei, George al II-lea, pe atunci prinţ elector de Hanovra. Această universitate îşi dobândise faima internaţională prin faptul că-i expulzase pe profesorii disidenţi, reuniţi în „Grupul celor Şapte de la Gottingen”, printre care erau şi fraţii Grimm, şi alţi aderenţi ai filozofiei lui Georg Hegel, inclusiv Karl Marx. Universitatea a continuat să fie un cuib al celor revoltaţi împotriva liniei oficiale de gândire şi activităţii societăţilor secrete.
Odată întors în SUA, Morgan s-a alăturat băncii newyorkeze Duncan, Sherman & Company, reprezentanţii americani ai companiei lor londoneze. „După aceea, se pare că Morgan a fost agentul financiar american al familiei Rothschild şi a depus deosebite eforturi pentru a da impresia că afacerile lui sunt în întregime americane”, scria Griffin.
Cum a tras în ţeapă J.P. Morgan armata americană
La izbucnirea Războiului Civil American, tânărul Morgan a demonstrat cu prisosinţă că legalitatea juridică şi cinstea joacă un rol minor în practicile lui de afaceri. În mai 1861, tânărul Morgan, pe atunci de numai 24 de ani, s-a oferit să vândă 5.000 de puşti militare comandantului Armatei Federale de lângă St. Louis, la preţul de 22 de dolari bucata. Acesta, care avea nevoie disperată de ele, a fost de acord, însă, când a intrat în posesia lor, a refuzat să le plătească, spunând că erau vechi şi prezentau defecte care le făceau inutilizabile. Morgan a dat în judecată Armata, câştigând printr-o sentinţă judecătorească care ordona să i se plătească suma totală de 109.912 dolari.
Un comitet de investigaţii al Congresului SUA, reunit în 1862, a ajuns la concluzia că, prin acţiunile sale, Morgan a înşelat guvernul american. Comitetul a descoperit că puştile, considerate a fi „de nefolosit, vechi, periculoase”, fuseseră cumpărate de la un arsenal newyorkez pentru 3,50 dolari bucata de către un anume Simon Stevens, angajat de Morgan. Când comandantul de la St. Louis a fost de acord să le cumpere fără să le vadă, Morgan i-a folosit încuviinţarea drept garanţie pentru a împrumuta banii cu care să plătească puştile luate. Aşa încât armata americană şi-a cumpărat propriile puşti defecte de la Morgan, care, fără să-şi asume riscuri financiare personale, a realizat un beneficiu de circa 500% din vânzarea fiecărei arme.
J.P. Morgan, intermediar financiar al corporaţiilor americane
În 1871, el a devenit asociat la una dintre firmele tatălui său, Drexel, Morgan and Company, care mai târziu a devenit J.F. Morgan and Company. Această firmă a devenit curând principala sursă de sprijin financiar a guvernului american.
„Din cauza legăturilor cu firma Peabody, Morgan avea contacte strânse şi foarte folositoare cu lumea financiară londoneză şi, în anii 70 ai secolului al XIX-lea, le-a putut asigura corporaţiilor industriale din SUA, aflate în plin proces de dezvoltare, capitalul de care acestea aveau atâta nevoie, mediind obţinerea de împrumuturi de la bancherii britanici”, nota The New Encyclopaedia Britannica.
Mare bancher, dar şi mare proprietar de căi ferate
Alături de familia europeană Rothschild, compania Morgan a devenit una dintre cele mai puternice case bancare din lume, dar asta nu a fost suficient pentru J.P. Morgan, care a moştenit afacerile familiei în 1890, ca urmare a morţii tatălui său, survenită după un accident de trăsură petrecut pe Riviera Franceză. Cu cinci ani înainte, el începuse reorganizarea celei mai întinse reţele de căi ferate din America şi, în 1902, ajunsese cel mai puternic magnat al lumii în domeniul transportului feroviar, având controlul asupra a aproximativ 8.160 km de cale ferată.
A salvat guvernul american de la faliment
Tot atunci, Morgan a ajutat chiar guvernul american să iasă dintr-o încurcătură, izbucnită ca urmare a unei panici bancare, survenite în 1893. Formând un sindicat, Morgan a sprijinit guvernul pentru refacerea rezervelor sale financiare secătuite, acordându-i un împrumut în valoare de 62 de milioane de dolari, garantat cu aurul familiei Rothschild.
S-a preocupat de crearea unor monopoluri corporatiste
În anii ’90 ai secolului al XIX-lea, el a supravegheat fuziunea firmelor Edison General Electric şi Thomson-Houston Electric Company, pentru formarea companiei General Electric, care a ajuns să domine foarte repede fabricarea de echipament electric. Apoi, Morgan a decis fuzionarea câtorva firme producătoare de oţel, formând United States Steel Corporation şi, în 1902, a creat International Harvester Company, prin fuzionarea câtorva firme producătoare de echipament agricol, care până atunci fuseseră concurente.
Acest imperiu al familiei Morgan, extrem de diversificat din punctul de vedere al domeniilor de activitate, nu a fost niciodată egalat şi continuă să domine piaţa financiar-bancară americană chiar şi azi. „Printr-un sistem de întrepătrundere a consiliilor de administraţie ale companiilor pe care le reorganizase sau le influenţase, Morgan şi banca sa au dobândit un foarte mare control asupra câtorva dintre cele mai mari corporaţii şi instituţii financiare americane”, explica The New Encyclopaedia Britannica. Acest imperiu a fost extins, pentru a cuprinde fundaţii scutite de taxe, trusturi, fonduri de pensii şi chiar funcţii guvernamentale. Numai o asemenea manipulare poate explica modul în care familiile din „lumea bună” au dobândit şi menţinut controlul asupra vieţii comerciale şi economice din SUA, având atât cunoştinţele, cât şi voinţa şi bogăţia necesare pentru a o face.
Morgan şi Rockefeller, parteneri pentru crearea Rezervelor Federale americane
Cu toate că J.P. Morgan şi John D. Rockefeller au concurat acerb în multe domenii de activitate, „în cele din urmă, şi-au unit eforturile pentru crearea unui cartel bancar naţional, intitulat Sistemul Rezervelor Federale”, scria Griffin.
Planul iniţial privitor la crearea Sistemului Rezervelor Federale a fost conceput la reuniunea secretă din 1910, care a avut loc pe domeniul lui Morgan de pe insula Jekyll, din largul coastelor statului Georgia.
Morgan, care era legat prin afaceri de familia Rockefeller, prin intermediul asociatului său în domeniul investiţiilor, Nelson Aldrich, a rămas capitalistul dominant din SUA, până la moartea lui, survenită în 1913, acelaşi an în care a fost creat Sistemul Rezervelor Federale.
Fiul lui J.P. Morgan, pe urmele tatălui său
Fiul lui Morgan, John Pierpont Jr., cunoscut sub diminutivul „Jack”, a continuat să mărească averea familiei după moartea tatălui său. Instruit încă din adolescenţă pentru a-l înlocui ca şef al imperiului Morgan, acesta a petrecut opt ani muncind la sucursala londoneză a firmei tatălui său, dezvoltând strânse legături de afaceri cu elita bancară londoneză.
În timpul Primului Război Mondial, Morgan a organizat înfiinţarea a peste 2 000 de bănci pentru a emite şi garanta obligaţiuni de război în valoare de peste un miliard de dolari. A devenit singurul bancher care a cumpărat provizii atât cu caracter militar, cât şi de altă natură, pentru guvernul britanic, dar şi pentru cel francez, pe tot parcursul războiului. Asta indică existenţa unor considerabile pârghii de influenţă şi o deţinere a controlului în cadrul respectivelor guverne, sugerând din nou amestecul familiei Rothschild.  Sursa : Lovendal.net