După ce ucrainenii de pe Euromaidanul din Kiev au reuşit să răstoarne regimul pro-rus al lui Viktor Ianukovici, centrul crizei din Ucraina s-a mutat de câteva zile în sudul ţării, în Peninsula Crimeea, unde autorităţile cu autonomie sporită faţă de Kiev cer sprijinul Rusiei, iar pe străzi patrulează deja trupe militare ruseşti. Temerile comunităţii internaţionale şi ale publicului s-au mutat acum de la un război civil în Ucraina la un conflict internaţional cu Rusia, Kievul aducând în discuţie chiar Memorandumul de la Budapesta, semnat în 1994, prin care SUA, Marea Britanie, Rusia şi Ucraina ar putea fi atrase în război deschis, dacă suveranitatea teritorială a Ucrainei este încălcată. Totuşi, scenariul cel mai probabil şi pe care mişcările Rusiei în Crimeea îl dovedesc pus deja în aplicare nu este cel al unui război deschis sau al unei anexări pe faţă a Crimeei. Putin şi Moscova aplică tactica pe care o cunosc prea bine din Georgia anului 2008, dar şi din vechiul conflict al Transnistriei, din 1992: o “ocupaţie blândă”, cerută din interior, eventual ca urmare a creării artificiale a unui conflict intern în Crimeea. Paradoxal, ca şi în trecut, reacţiile internaţionale nu ţin pasul cu Moscova, unde Parlamentul a aprobat deja trimiterea de trupe militare în Crimeea.
În ultimele două zile se vorbeşte despre o invazie armată a Rusiei în Peninsula Crimeea, iar temerile comunităţii internaţionale şi ale publicului se concentrează pe scenariul unui război deschis între Rusia şi Ucraina, în care ar putea fi atrase şi alte mari puteri precum SUA sau Marea Britanie, dar şi pe scenariul anexării Crimeei de către Rusia. Toate semnalele de până acum arată însă că aceste lucruri nu se vor întâmpla şi că istoria se repetă, după modelul Georgiei şi Transnistriei, adică Rusia trimite trupe militare în zonă, sub pretextul că menţin ordinea şi apără interesele etnicilor ruşi şi ale Armatei ruseşti, creând astfel premisele unei separări de facto a Crimeei faţă de Ucraina şi presiunea unui răspuns armat, în cazul unor provocări.
Armata şi serviciile de securitate ale Ucrainei sunt în alertă maximă încă de vineri, după ce Rusia a trimis în Crimeea aproximativ 6.000 de militari şi elicoptere de atac, conform estimărilor de la Kiev, care acuză o “invazie armată”. Dacă iniţial persoane înarmate până în dinţi cu echipament militar de ultimă generaţie, dar fără niciun însemn de identificare pe uniforme, preluaseră controlul asupra a două aeroporturi din Simferopol, capitala Crimeei, sâmbătă lucrurile au devenit clare: militari ruşi care aparţin de baza navală de la Sevastopol, unde se află Flota Mării Negre a Rusiei, au preluat paza la clădiri guvernamentale din Crimeea şi patrulează pe străzi, lucru confirmat chiar de noul guvernator pro-rus al Crimeei, Serghei Aksionov, numit în funcţie de parlamentul regional în urmă cu două zile, pentru a-l înlocui pe fostul guvernator rămas fidel Kievului.
De altfel, noul guvernator al Crimeei, Aksionov, are controlul asupra armatei şi a forţelor de ordine ucrainene din peninsulă, însă a cerut ajutor Moscovei, prin telefon, pentru a “restabili pacea şi ordinea”. Putin a anunţat sâmbătă că nu poate ignora acest apel “de asistenţă”.
Totodată, în Crimeea dar şi în regiunile puternic pro-ruse, precum Doneţk sau Harkov, au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva autorităţilor din Kiev şi au fost arborate steaguri ruseşti.
Astfel, preşedintele rus Vladimir Putin se pune la adăpost în faţa comunităţii internaţionale pentru trimiterea de trupe militare suplimentare în Crimeea: în regiune populaţia este majoritar rusă, aflată într-un cvasi-conflict interetnic cu ucrainenii şi tătarii care susţin Euromaidanul, autorităţile i-au cerut sprijinul, iar flota navală de la Sevastopol şi instalaţiile militare ruseşti trebuie păzite de eventuale atacuri. Mai mult, Putin a asigurat comunitatea internaţională că mişcările de trupe din zonă sunt justificate şi de un exerciţiu militar în Marea Neagră, care ar fi fost programat dinainte să izbucnească conflictul în Ucraina.
Exact de aceste scuze s-a servit sâmbătă după-amiază Vladimir Putin, când a cerut acordul Parlamentului de la Moscova pentru a trimite oficial trupe militare în Crimeea: “În contextul situaţiei extraordinare din Ucraina, a ameninţării vieţilor cetăţenilor Federaţiei Ruse, a compatrioţilor noştri, şi a personalului forţelor armate ale Federaţiei Ruse pe teritoriul ucrainean (în Republica Autonomă Crimeea), trimit o propunere pentru folosirea forţelor armate ale Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, până la normalizarea situaţiei socio-politico din această ţară”. Acordul a fost ratificat rapid de către Parlament, însă nu este clar dacă Putin îl va pune în aplicare imediat, sau îl foloseşte mai degrabă ca pe o sperietoare.
Povestea Georgiei şi Transnistriei se repetă în Crimeea
Mai mult sau mai puţin, acesta a fost scenariul şi în Georgia sau Transnistria, la care s-au adăugat conflicte armate sângeroase, de scurtă durată, care deocamdată nu au apărut în Crimeea. În 2008, regiunile pro-ruse ale Georgiei – Abhazia şi Osetia de Sud, s-au separat de facto de Tbilisi, după un război de 5 zile în care Georgia a fost cât pe ce să fie ocupată pe de-a întregul de armata Rusiei. Regiuni cu populaţie rusească majoritară ca şi în Crimeea, cu trupe ruseşti de “menţinere a păcii” staţionate în zonă, chemate de autorităţile regionale, autorităţi care se aflau în conflict deschis cu administraţia centrală condusă de preşedintele pro-european Mihail Saakaşvili, Abhazia şi Osetia de Sud mai încercaseră separarea de Georgia, fără succes.
Au reuşit în august 2008, când Saakaşvili a căzut în plasa provocărilor armate lansate de Rusia în Osetia şi a răspuns de asemenea armat, sub pretextul că îşi apără populaţia. A fost exact scuza necesară pentru o invazie armată de proporţii a Rusiei în Georgia, ale cărei tancuri au ajuns să bombardeze chiar capitala Tbilisi, într-un mini-război de cinci zile la capătul căruia Georgia a fost cât pe ce să devină regiune rusească. Rezultatul: Georgia a pierdut de facto 20% din teritoriu, Abhazia şi Osetia de Sud sunt regiuni autonome nerecunoscute internaţional decât de Rusia şi de alte câteva state prietene, cu armată rusească pe teritoriul lor, chiar dacă nu au fost anexate oficial şi deschis de către Rusia.
În Transnistria, regiune cu grad sporit de autonomie faţă de Republica Moldova, a avut loc într-o oarecare măsură aceeaşi poveste. În 1990, după repetate conflicte între etnicii ruşi mutaţi în zonă de orânduirea sovietică, şi nou înfiinţatele autorităţi ale Republicii Moldova, a izbucnit războiul, la care au intervenit şi cazaci din Ucraina şi Rusia. După 2 ani de conflict, Rusia a intervenit armat, sub pretextul că îşi protejează populaţia rusă din zonă, şi a pus la respect armata firavă a Republicii Moldova. Trupele ruseşti de “menţinere a păcii” se află şi în prezent în Transnistria, regiune care şi-a auto-proclamat independenţa faţă de Moldova şi care trăieşte finanţată de Rusia şi cu armată rusească pe teritoriul ei, devenind astfel de facto o regiune rusească, chiar dacă oficial este un stat independent, cu autorităţi proprii, chit că nerecunoscute de comunitatea internaţională.
“Acesta ar putea fi modelul pe care preşedintele rus Vladimir Putin îl are în minte în ce priveşte Crimeea. O Crimee teoretic independentă, dar dependentă de Moscova, ar satisface interesele ruseşti. Pe plan internaţional, Moscova ar putea pretinde că nu a anexat Crimeea, însă naţionalismul rusesc, adică sentimentul puternic că Crimeea este o parte integrantă a Mamei Rusii, ar fi satisfăcut. Iar semnificaţia geopolitică a Crimeei, inclusiv rolul ei de gazdă a formidabilei flote ruseşti din Marea Neagră, va fi de asemenea păstrat de Moscova”, arată o
analiză Foreign Policy.
Saakaşvili aminteşte de lecţia Georgiei: Putin va încerca să creeze un conflict, apoi se va oferi să restaureze ordinea
Fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili, marea speranţă a Vestului la Marea Neagră, în coasta Rusiei, care a eşuat lamentabil în urma războiului din 2008 şi care a pierdut sprijinul partenerilor occidentali, avertizează că scenariul războiului de 5 zile din Georgia tinde să se repete în Crimeea, conform unui
interviu din Wall Street Journal.
“Ce vrea Putin aici? Haos. Are şanse bune acum să rupă Ucraina. Se îndreaptă către un conflict la scară mare. Un mare, mare conflict intern. Va provoca agitaţie în unele regiuni din Ucraina. Este un moment crucial. Rusia va încerca să balcanizeze Ucraina”, spune Saakaşvili.
El crede că, la fel ca în Georgia, Rusia va încerca să provoace o ciocnire în Crimeea şi apoi se va oferi să restaureze ordinea. Cu toate acestea, el nu crede într-o ciocnire directă cu armata Ucrainei, care este o putere. “Nu e ca în Georgia. Putin vrea să fie în acelaşi timp un aducător de pace şi un agitator. A reuşit destul de bine în Siria”, mai spune georgianul, referindu-se la faptul că Rusia a protejat cu vehemenţă regimul lui Bashar al Assad, iar în acelaşi timp s-a oferit să medieze conflictul din Siria.
De ce nu se va ajunge la război deschis: gazul, armata ucraineană şi Memorandumul de la Budapesta
Faptul că Rusia nu se pregăteşte de o invazie militară sau de un război deschis în Crimeea este confirmat şi de serviciile de spionaj ale SUA, conform
Daily Beast (site asociat cu Newsweek). Americanii spuneau vineri că, din informaţiile din teren, nu se confirmă faptul că ruşii se pregătesc de un atac militar.
Alte două argumente împotriva unui război declanşat de Rusia în Ucraina sunt aduse în
Foreign Affairs de Kimberly Marten, profesoară de ştiinţe politice la Columbia University: gazul rusesc care curge spre Occident prin Ucraina şi faptul că Putin nu îşi permite o ciocnire frontală cu armata ucraineană, o forţă considerabilă în regiune, care colaborează frecvent cu NATO.
Rusia a folosit gazul natural ca pe o armă împotriva Ucrainei, dar şi a statelor europene care se aprovizionează de la Gazprom. Cu două ocazii, ruşii au tăiat gazul invocând faptul că Ucraina nu îşi plăteşte datoriile la facturi, lucru care a pus o presiune imensă şi pe Europa. Însă acum Rusia nu îşi mai permite acest lucru, consideră Marten, pentru că Europa a început de câţiva ani să ia măsuri accelerate de distanţare faţă de dependenţa de gazul rusesc – în prezent importă doar o treime din necesar din Rusia, iar economia Rusiei nu merge deloc bine, gazul fiind una dintre cele mai importante surse de venit pentru Moscova. “Cu alte cuvinte, nu este deloc timpul pentru ca Gazprom să pună embargou pe gazul din Ucraina şi să rişte să enerveze Europa”.
Totuşi, Gazprom a anunţat sâmbătă că are de gând să elimine tarifele preferenţiale la gaze pentru Ucraina, din cauza datoriilor mari pe care le are – 1,55 miliarde de dolari în 2013. Preţul pe care Ucraina îl plăteşte Gazprom este de 268 de dolari la mia de metri cubi, după o reducere substanţială în decembrie 2013, de la 400 de dolari, ca urmare a faptului că Ianukovici a renunţat la semnarea acordului cu UE.
O ciocnire frontală cu armata ucraineană nu este de asemenea de dorit la Moscova. Capii armatei ucrainene sunt în relaţii bune cu NATO, câteva sute de ofiţeri au fost şcoliţi la NATO, iar per total armata ucraineană reprezintă o forţă redutabilă.
Mai mult, având în vedere că Ucraina este împărţită în regiuni aproape monocolore în ce priveşte simpatiile politice – fie majoritar pro-ruse, fie majoritar anti-ruse, iar în Crimeea ruşii reprezintă doar în jur de 60% din populaţie, restul fiind ucraineni şi tătari profund anti-ruşi, o anexare pe faţă a Crimeei la Rusia nu ar putea fi justificată. Ar da naştere la efecte de necontrolat în celelalte provincii pro-ruse din Ucraina, ba chiar ar putea crea fricţiuni cu China, în Siberia, conform unei
analize a lui Timothy Snyder, care arată că chinezii sunt cu ochii pe politica rusă de respectare a frontierelor.
De asemenea, Putin nu îşi permite un război deschis cu Ucraina în Crimeea şi nici o anexare a Crimeei la Rusia şi din cauza unui tratat internaţional la care este parte, alături de SUA şi Marea Britanie: Memorandumul de la Budapesta. În 1994, Rusia, Ucraina, SUA şi Marea Britanie s-au înţeles în ce priveşte predarea arsenalului nuclear al Ucrainei către Rusia, cu câteva condiţii, printre care se numără şi garantarea suveranităţii teritoriale a Ucrainei de către celelalte trei puteri. Dacă acest tratat ar fi încălcat pe faţă, printr-un eventual război deschis, în conflict ar fi atrase şi SUA şi Marea Britanie, ceea ce ar duce la implicarea NATO, conforma pactului nord-atlantic, iar Rusia nu îşi permite să provoace un conflict militar de asemenea dimensiuni.
Memorandumul prevede că SUA, Rusia şi Marea Britanie “reafirmă promisiunea faţă de Ucraina, de a respecta independenţa şi suveranitatea şi graniţele existente ale Ucrainei”. De asemenea, cele trei puteri, inclusiv Rusia, “reafirmă obligaţia de a se abţine de la ameninţări sau folosirea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a Ucrainei, şi că niciuna dintre armele lor nu va fi folosită împotriva Ucrainei decât în proprie apărare sau în concordanţă cu Carta ONU”.
Ucraina a invocat vineri acest tratat, cerând SUA şi Marii Britanii să intervină.
Reacţiile internaţionale se rezumă la avertismente
Ca şi în cazul războiului din Georgia, reacţiile comunităţii internaţionale se lasă aşteptate şi se rezumă la avertismente lipsite de conţinut. SUA, prin preşedintele Barack Obama, au avertizat că “sunt profund îngrijorate” şi că va exista “un cost” pentru o intervenţie rusească în Ucraina, fără însă să precizeze concret ce măsuri ar putea fi luate. Totodată, Comisia Europeană nu s-a arătat grăbită să acorde asistenţă financiară Ucrainei, iar FMI a anunţat că un posibil ajutor ar putea veni abia în luna aprilie.
Sâmbătă, şefii diplomaţiei din Germania şi Marea Britanie au intervenit şi ei. “Situaţia din Crimeea a devenit considerabil mai acută. Oricine toarnă mai mult gaz pe flăcările de acum, prin cuvinte sau fapte, ţinteşte conştient spre o escaladare a situaţiei. Tot ce face Rusia în Crimeea trebuie să respecte suveranitatea teritorială şi integritatea Ucrainei, precum şi tratatele despre flota Rusiei la Marea Neagră. Ţinem cont de declaraţiile publice ale Guvernului Rusiei despre aceste lucruri. Iar asta include de asemenea şi ca Rusia să dea dovadă fără întârziere de transparenţă cu privire la mişcările trupelor sale în Crimeea, precum şi la scopurile şi intenţiile din spatele acestora”, a declarat Frank-Walter Steinmeier, ministrul de Externe al Germaniei.
William Hague, ministrul de Externe al Marii Britanii, a vorbit sâmbătă cu Serghei Lavrov, omologul rus, şi a cerut respectarea suveranităţii Ucrainei şi sprijin pentru reducerea tensiunilor.
RSS Feed
Twitter
