Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?

Iata cum o dezvaluire majora se face la inceputul acestui an si pe fondul documentelor diplomatice publicate de Wikileaks. Seful Statului Major israelian, Gabi Ashkenazi, a transmis unei delegatii a Congresului american, la sfarsitul lui 2009, ca se pregateste de “un razboi la scara mare” in Orientul Mijlociu, potrivit unor mesaje diplomatice obtinute de WikiLeaks.
“Pregatesc armata israeliana de un razboi la scara mare, pentru ca este mai usor sa il reduci la o operatiune mica decat invers”, a declarat generalul Ashkenazi, citat intr-o telegrama a ambasadei americane la Tel Aviv, datata 15 noiembrie 2009 si publicata duminica de cotidianul norvegian Aftenposten. Israelul se pregatea atunci pentru un razboi major. Dar si acum, Israelul este gata de atac in acelasi razboi, practic nimic nu s-a schimbat.
“Israelul e pe picior de razboi si asteapta doar aprobarea NATO si a ONU ca sa se declanseze. Iranul nu e decat o tinta. In caz ca se va intampla, iar mie toate date imi spun ca se va intampla, atunci va fi inceputul unui razboi catastrofal, care nu va cuprinde numai orientul mijlociu, ci si pe cel indepartat, zona Coreea de Nord, va avea repercursiuni in Europa dar si in Africa, va fi un veritabil Armaghedon”, declara Eugene Sinclair, specialist mililitar al Stratfor. “Documentele Wikileaks nu schimba situatia. Conflictul este pe cale sa inceapa, iar Israelul este si acum pe picior de razboi”, afirma si Ryan McNeal, de la Military Today.  Sursa: Agentia.org

Armada formata din 10 vase de razboi americane, plus inca doua – unul german si unul israelian – care a tranzitat Canalul Suez pe 18 iunie, a ajuns in Golful Persic, relateaza Debkafile citand surse militare. Inainte de asta, insa, intre 6 si 10 iunie, portavionul Harry S. Truman a executat un exercitiu secret de interceptare a atacurilor cu rachete iraniene, siriene si ale Hezbollahului impotriva tintelor americane si israeliene din Orientul Mijlociu.
Exercitiul a avut loc la 50 de mile in largul coastelor de sud-vest ale Israelului. Flota condusa de USS Truman s-a indreptat ulterior spre Golful Persic, insotita de o nava israeliana purtatoare de rachete (neidentificata) si de fregata germana FGS Hessen F221.
Cinci zile si cinci nopti, cele 60 de avioane de lupta si bombardament F/A-18E/F Super Hornet de pe portavionul Truman au simulat misiuni de distrugere a unor tinte fixate de aviatia israeliana in Desertul Negev, la sud-est de Be’er Sheva – una ditre cele mai mari baze aeriene. Exercitiul a survenit desfasurarii a numeroase rachete Scud ale Hezbollahului, la granita cu Libanul.
Aplicatia a inclus si avioane F-16 care au aterizat pe aeroporturi militare ale Aviatiei israeliene, venind de la baze din Germania si Romania, pentru realimentare, si decoland insotite de bombardiere israeliene pentru a exersa misiuni de lupta deasupra Marii Rosii si Marii Mediterane. Echipajele s-au antrenat atat pentru bombardamente, cat si pentru lupte aeriene, in vederea unui conflict iminent cu Iranul. Sursa : Agentia.org

O adevarata armada, formata din 11 nave de razboi americane si una israeliana au trecut prin canalul Suez pe 18 iunie, in drumul lor spre Marea Rosie si Golful Persic, relateaza Debkafile, citand surse militare.


Flota este condusa de portavionul Harry Truman, insotit de 60 de aeronave de lupta si 6000 de puscasi marini. Autoritatile portuare egiptene au impus masuri de securitate exceptionale pentru aceasta traversare. Traficul comercial si civil prin Canalul Suez a fost oprit si pe ambele maluri au fost postate importante forte de securitate.
Pana si pescarii egipteni au fost rechemati in port. Manevrele masive care implica forte navale si aeriene impresionante vin pe fondul tensiunilor in crestere din Orientul Mijlociu si al necooperarii afisate de Iran in privinta controlului international asupra programului sau nuclear. Sursa : Agentia.org

Intr-un interviu preluat de Reuters, liderul iranian Mahmoud Ahmadinejad afirma ca detine informatii serioase conforma carora atacul SUA si al aliatior acestora asupra tarii sale se va face in curand. In plus, el sustine ca din datele detinute de la serviciile sale secrete de pe teritoriul Israelului, “vor fi lovite simultan doua tari din Orientul mijlociu, in maximum trei luni de aici incolo”.
“Tot din datele pe care le detin, Israelul, principalul aliat al SUA din acest razboi detine propriul arsenal nuclear, furnizat de americani, ceea ce va face ca aceasta confruntare sa fie una foarte periculoasa pentru Omenire”, mai spune Ahmadinejad. “Noi vom riposta si alaturi de noi o vor mai face si alte tari din zona, care urmeaza sa fie atacate in acest conflict extins, determinat de Israel”, conchide Ahmadinejad. De celalata parte, Israelul neaga ca s-ar pregati de un razboi nuclear sau ca o interventie in zona este una iminenta. Declaratia este insa constrazisa de masarea trupelor americane in Golful Persic, de portavioane si de vase purtatoare de lansatoare de rachete. Sursa : Agentia.org

ISRAEL vs. IRAN
Potrivit ziarului “The Guardian” Israelul are pregatit un plan de atac asupra facilitatilor nucleare din Iran, inca din primavara. Ceea ce a impiedicat imediat punerea in aplicare a planului israelian, a fost reticenta presedintelui Bush, manifestata intr-o intrevedere speciala, in cursul vizitei din luna mai in Israel a presedintelui SUA. Jonathan Steel – citand un diplomat care a discutat cu prim-ministrul israelian Ehud Olmert imediat dupa vizita lui Bush in Israel, din luna mai, precum si alte resurse ale lui “The Guardian” – scrie ca discutia lui Bush cu Olmert a avut un caracter privat si foarte secret: nu s-a admis nici macar o stenograma a celor discutate. Potrivit dezva­luirilor lui Olmert, refuzul SUA de a da “unda verde” unui atac aerian al Israelului asupra Iranului nuclear, tine de moment, dar primul ministru israelian nu crede ca aceasta pozitie se va schimba in cele cateva luni, care i-au mai ramas lui Bush la Casa Alba.
Refuzul lui Bush
Refuzul lui Bush din luna mai se intemeia pe mai multi factori. In primul rand, Statele Unite se tem ca un atac aerian asupra Iranului va declansa o reactie din partea acestuia. Se stie ca Iranul – spre deosebire de Irak – poseda rachete cu o raza de 3.000 km, care ar putea lovi bazele militare americane din Afganistan, Irak si din Golf. Irakul – dominat de un guvern shiit, de aceeasi religie ca si Iranul – nu agreeaza deloc un atac aerian asupra coreligionarilor iranieni, si solicita tratative diplomatice cu Teheranul in privinta imbogatirii uraniului.
In al doilea rand, arata Steele in “The Guardian” – un comentator veteran al Orientului Mijlociu – nu este deloc sigur ca doar prin atacuri aeriene ar putea fi distruse facilitatile nucleare ale Iranului. In ultimii ani, Teheranul a procedat la disiparea capacitatilor sale atomice, intr-un numar mare de uzine subterane.
Apoi, cea mai scurta ruta catre uzina nucleara de la Natanz – unul dintre principalele obiective ale unui atac aerian – insumeaza 700 de mile, si trece peste teritoriul Irakului shiit, al carui spatiu aerian este controlat de US Air Force. Motiv pentru care SUA nu ar putea sa nege, fata de opinia publica internationala si de mass-media, ca nu a avut cunostinta de atac. Cu alte cuvinte, ca Israelul ar fi atacat fara aprobarea Casei Albe. Astfel, in caz de atac aerian israelian in Iran, SUA ar deveni co-autoare la atac. Cu toate consecintele de rigoare pe plan intern, international si in lumea araba, care nu sustine ideea atacarii Iranului. Statele Unite ar fi obligate sa-si asume responsabilitatea atacului, in aceeasi masura ca si Israelul, si ar deveni brusc tinta teroristilor islamisti, inclusiv a celor din SUA. Un atac aerian impotriva Iranului, ar avea drept urmare un razboi la o scara mai mare, la care Statele Unite – implicate deja in conflictul din Afganistan si Irak – ar face fata cu greu unui “al treilea front”.
Problema Hamas
Atacarea Iranului de catre aviatia militara israeliana ar precipita, pe de alta parte, atacurile cu rachete al Hezbollah-ului pro-iranian, care stationeaza in Liban, la granita cu Israelul, si care nu a fost afectat de incursiunea Israelului din vara lui 2006.
Israelul a promis atunci – prin vocea aceluiasi Olmert – ca va distruge Hezbollahul din Liban in trei zile, numai prin atacuri aeriene. Dupa o luna, insa, Olmert a ordonat incorporarea rezervistilor. Hezbollahul s-a multumit atunci cu bombardarea Haiffei. Un atac israelian asupra Iranului va determina Hezbollah sa atace cu reachete, din Liban, toate orasele israeliene.
Un oficial a declarat – conform “The Guardian” – ca: “Acum zece ani, Hezbollahul a aruncat in aer cladirea asociatiei Argentina-Israel de la Buenos Aires, ucigand 85 de oameni. Exista apoi o larga diaspora libaneza in Canada, din care multi apartin Hezbollah. Trebuie doar sa treaca in SUA, si sa actioneze.
Purtatorul de cuvant al lui Ehud Olmert a negat insa faptul ca Bush a refuzat sa dea Israelului “lumina verde” in “intalnirile oficiale”. Purtatorul de cuvant al lui “National Security Council” (NSC) – Gordon Johndroe – s-a ferit, la randul sau, sa confirme intalnirea privata Olmert-Bush, sau sa o comenteze, declarand doar: “Pozitia presedintelui este ca, in privinta Iranului, toate optiunile sunt pe masa, dar diplomatia ramane desigur prima dintre ele.”
Desi se pare ca, in cadrul privat, Bush nu a dat “unda verde” pentru planul Israelului, in public el si-a continuat “diplomatia belicoasa” fata de Iran. In discursul din Knesset, Bush a declarat: “America este alaturi de voi, opunandu-se ferm ambitiilor nucleare ale Iranului. A permite principalului sponsor mondial al terorismului sa posede arma cea mai periculoasa ar fi o tradare de neiertat fata de generatiile viitoare. Pentru cauza pacii, lumea nu trebuie sa permita Iranului sa posede arma nucleara.”
Saisprezece agentii de informatii ale Statelor Unite au preluat insa estimarea lui “National Intelligence Estimatei(NIE) – principala institutie de sondare a serviciilor secrete americane – care concluziona in decembrie 2007, ca Iranul si-a intrerupt preocuparile atomice militare inca din 2003, si ca imbogatirea uraniului este facuta in scopuri pasnice.
Planul anti-Iran
Unii analisti sustin, insa, ca tocmai caracterul special al discutiilor lui Bush cu Olmert – mai ales faptul ca nu s-a redactat nici macar o stenograma a conversatiei – este cel mai bun exemplu ca lucrurile au stat cu totul diferit. Se speculeaza ca ceea ce s-a afirmat ulterior, ar fi doar o fireasca “perdea de fum”, pentru a pastra efectul de surpriza al atacului aerian. La ultima reuniune “Bilderberg” 2008, s-a estimat ca cel mai indicat moment pentru un atac asupra Iranului nuclear, ar fi perioada de dupa alegerile prezidentiale din SUA. Pentru a nu compromite definitiv sansele candidatului republican, John McCain, tinand cont ca razboiul din Irak a devenit nepopular in SUA.
De altfel, prezenta masiva si permanenta in Golf a doua portavioane americane, cu flota lor de insotire, pare sa indice o viitoare actiune militara a SUA.
Elita politica si militara a Israelului – care vad in Iran principalul rival din regiune – au respins estimarea NIE, si , dupa toate probabilitatile, asteapta cel mai favorabil moment pentru atac. Este un “secret deschis” faptul ca Israelul detine in jur de 200 de rachete nucleare. Unii considera chiar ca numarul lor este de cel putin 400, si ca Israelul ocupa locul patru in lume ca putere nucleara. Pentru a-si pastra “monopolul nuclear” din zona, Israelul este gata de a actiona contra Iranului si a oricarei alte tari. In septembrie 2007, Israelul a distrus – tot prin bombardament aerian – in desertul sirian, un obiectiv despre care, la Washington si Tel Aviv, s-a afirmat ca era o instalatie nucleara nord-coreeana, construita in Siria.
Israelul va utiliza aeroporturile din Georgia
In “Bombardamentele contra Iranului”, Arnaud de Borchgrave sustine pentru UPI (din 28 septembrie 2008), ca Israelul are o relatie speciala cu Georgia, unde exista o puternica comunitate evreiasca.Ministrul georgian al Apararii, David Kezerashvili – etnic evreu – a fost omul care a facut mult pentru achizitionarea de armament din Israel. “Luptam acum impotriva marii Rusii, si speranta noastra este sa primim asistenta de la Casa Alba si din Israel, pentru ca Georgia nu poate supravietui altfel”, a declarat David Kezerashvili, aminteste Borchgrave.
Israelul a inceput sa vanda armament Georgiei cu cativa ani in urma. Statele Unite au garantat pentru Georgia, incurajand astfel, acest comert. Din Israel, un rol important in vanzarile de arme catre Georgia, l-a avut fostul primar a Tel-Avivului, Roni Milo, care reprezinta acum compania “Elbit Systems”. Precum si fratele acestuia, Shlomo Milo, fost director general al lui “Military Industries”. Dronele aeriene de spionaj (avioane fara pilot) de tip “UAV”, fabricate de “Elbit Maarahot Systems”, au intreprins in ultimii ani numeroase misiuni deasupra Rusiei, dar si a Iranului, sustine Borchgrave.
Printr-o intelegere secreta, intervenita intre Georgia si Israel, doua aeroporturi militare din sudul Georgiei vor fi utilizate de aviatia israeliana de bombardament in atacurile contra instalatiilor nucleare iraniene.
Intelegerea secreta va reduce consierabil distanta pe care bombardierele israeliene o aveau de strabatut intre Israel si Iran. Atacul georgian ordonat de Saakasvili contra Osetiei de Sud in noaptea de 7 august a.c., a oferi insa Rusiei pretextul de a ordona Fortelor Speciale sa distruga facilitatile israeliene, construite pe cele doua aeroporturi militare. De aici presiunile ca Fortele Speciale ruse sa se retraga cat mai repede din Georgia. Si lentoarea acestei retrageri, explica Borchgrave. Mai multe drone israeliene au fost, cu acest prilej, capturte de Fotele Speciale ruse.
Intr-o conferinta de presa tinuta la Moscova, generalul Anatoli Nogovitan, adjunctul sefului de Stat Major rus, a aratat ca Fortele Speciale ruse au capturat in Georgia, armament israelian constand in “opt tipuri de vehicule militare, exploziv, mine de teren, pe langa explozivi speciali”.
Nogovitan a estimat la 1.000 numarul instructorilor militari israelieni, care pregatesc fortele georgiene pentru operatiuni speciale de tipul “luptelor si scotocirii casa cu casa”, ca si in interogatorii.
Axa Tel-Aviv-Tbilisi
S-a creat astfel intre cele doua tari o legatura pe care cotidianul electronic israelian “YNet” o denumea “axa Tel-Aviv-Tbilisi”.
Este o axa care functioneaza cu aprobarea presedintelui Bush si al carei element de legatura este generalul de brigada (r) Gal Hirsh, cel care a comandat fortele israeliene in conflictul cu Hezbollah, la granita cu Libanul, din iulie 2006.
Ulterior, gen. Hirsh a fost nevoit sa treaca in rezerva din cauza concluziilor “Comisiei Winograd”.
Personal militar israelian – lucrand pentru companii private, dar strans legate de “Israeli Defence Force” (IDF) - a pregatit in ultimii ani soldatii georgieni, mai ales in domeniul tehnicilor gherila/antigherila.
“Planul-surpriza” al lui Saakashvili de a ataca brusc Osetia de Sud, a fost insa cunoscut de Moscova prin agentii sai, dand, astfel, posibilitatea Rusiei la un raspuns masiv si imediat.
Saakashvili, care a numit Georgia drept “Israelul Caucazului“, a sperat la o interventie militara a Statelor Unite si a NATO in regiune. Aceasta, evident, nu s-a produs, desi Saakashvili a trimis anterior, in Irak 2.000 de militari georgieni. Cum Fortele Speciale Ruse nu au fost retrase din Georgia pana nu au distrus toate amenajarile de pe aeroporturile georgiene ale “IDF”, folosirea acestora in bombardamentele contra Iranului trebuie reprogramate. Exista un mare interes economic al Israelului in Georgia: oleoductul american BTC (Baku-Tbilisi-Ceyhan), care transporta petrol de la Marea Caspica (Azerbaidjan), prin Georgia, la Marea Meditaerana (portul turcesc Ceyhan).
S-a convenit ca un oleoduct sa conecteze Israelul la portul Ceyhan, pompand petrol la Ashkenazi (Israel). Prin portul Eilat, Israelul urmareste sa devina unul dintre furnizorii importanti de petrol caspic in secolul XXI.
Acesta este alt aspect esential al axei Tel-Aviv-Tbilisi. Veniturile din exportul de petrol si gaze naturale au readus Rusia in forta pe harta geopolitica a lumii. Numai anul acesta, de pilda, Rusia va obtine din exportul de petrol si gaze, 201 miliarde de dolari. Adica de 13 ori mai mult decat in cei opt ani ai erei Eltan. Elita politica si militara a Israelului considera ca, in secolul XXI, cine nu va deveni un exportator important de petrol, si nu va avea bomba nucleara in arsenalul sau, are toate sansele sa ajunga un “stat-sclav” pentru multa vreme.
Manevrele diplomatice ale Israelului
Dupa incercarile nereusite de a submina Iranul, Israelul a abordat in ultima vreme, o “diplomatie de plus” fata de aliatii Teheranului, in timp ce si-a mentinut tonul radical fata de Iran.
Ministrul de Externe, Tzipi Livni, a ales aceasta cale – pe care analistii au numit-o diplomatia “dezbina si stapaneste” – intr-un efort de a izola Teheranul de aliatii lui cei mai apropiati. Tzipi Livni (50 de ani) este cunoscuta ca un element dur in politica israeliana. Provine dintr-o familie cu vederi de extrema-dreapta, in care ambii parinti au luptat in cadrul organizatiei clandestine (pana in 1948) “Irgung”, responsabila de atrocitati contra palestinienilor si britanicilor in anii ‘40. Ulterior, “Irgun” a format Partidul “Likud” al carui lider, pana de curand, a fost generalul Ariel Sharon. Timp de doi ani, Tzipi Livni a fost sefa de retea antitero in Mossad. Apoi a lucrat ca avocat, inainte de a ajunge in Knesset, ca membra a Partidului “Likud”. Livni a fost o sustinatoare ferventa a generalului Ariel Sharon, care a inclus-o in guvernul sau in 2001. Cand Sharon a parasit “Likud” pentru a intemeia Partidul “Kadima”, Livni a fost prima care l-a urmat impreuna cu Ehud Olmert. Livni a atras atentia asupra sa in 2006, cand a solicitat, ca ministru de Externe al Israelului, o incetare negociata a focului cu Hezbollahul din Liban, si desfasurarea unei forte internationale in sudul Libanului. Prin aceasta manevra diplomatica, Livni a incercat pentru prima data, ca prin “diplomatia de plus” sa izoleze Iranul, prezent prin Hezbollah in zona.
Atragerea lui Assad
Utilizand Turcia ca intermediar, Livni si-a fixat in obiectiv pentru 2008 atragerea presedintelui Assad, prin inceperea unor tratative privind Inaltimile Golan, cucerite de Israel in 1967. Pentru Assad a fost un succes important chiar si deschiderea unor negocieri directe cu Israelul, pe o problema extrem de sensibila. Urmand politica de plus a lui Livni fata de aliatii Iranului – pentru a-l izola total – presedintele francez, Nicolas Sarkozy, l-a invitat pe Assad la Paris. Unde presedintele sirian a fost primit cu toata pompa si onorurile unui mare sef de stat. Si a incheiat o serie de contracte importante, ceea ce a starnit nemultumire la Teheran. Fata de Hezbollah, Livni a propus un schimb de prizonieri, ca semn al “mini-destinderii” relatiilor cu Israelul. Astfel, Livni a obtinut printr-o noua politica externa ca Hezbollahul sa fie recunoscut, neoficial, drept un interlocutor politic independent.
Al treilea obiectiv al diplomatiei de plus a lui Tzipi Livni a fost Hamasul. Deoarece era evident ca sanctiunile economice si blocada anti-Hamas nu au distrus organizatia, Livni a incheiat pe 2 iunie 2008 un armistitiu cu Hamas, deschizand unele puncte de trecere in Fasia Gaza, in schimbul renuntarii Hamas de a bombarda orasele si kibuturile israeliene. Ca rezultat, diplomatia israeliana nu mai este una predictibila, iar Iranul este izolat si mai mult in Orientul Mijlociu.
Lobby israelian
In acelasi timp, “The American Israel Public Affaires Committee” (AIPAC) – cel mai important for al lobby-ului israelian in SUA, din cele 52 de organizatii de acest gen – si-a tinut conferinta anuala. Au fost prezenti 7.000 de delegati reprezentand pe cei 100.000 de membri AIPAC. Inclusiv 300 de membri ai Congresului (ceea ce echivaleaza cu 60% din totalul Senatului si Camerei Reprezentantilor). Au mai fost prezenti cei doi candidati la prezidentialele din noiembrie, toti membrii cabinetului american, secretarul de stat Condoleezza Rice, vicepresedintele Dick Cheney, o multime de vedete de la Hollywood, moguli media, miliardari proeminenti din Wall Street si alti invitati. Delegatia israeliana i-a avut in frunte pe Ehud Olmert si pe Tzipi Livni. AIPAC este cea mai influenta organizatie de lobby israelian, avand puternice radacini in ambele partide: Democrat si Republican. Totodata, membrii AIPAC sunt la carma unor departamente-cheie din cadrul Administratiei americane. Cum ar fi Finantele, Pentagonul, Comertul, Justitia, “National Security Council”, CIA, FBI sau “Homeland Security”. Pe agenda AIPAC din 2008, au figurat probleme ca: organizarea blocadei militare a Iranului, sanctiuni mult mai dure fata de companiile de petrol si gaze, banci sau companii economice din intreaga lume care colaboreaza (intr-o forma sau alta) cu Iranul, utilizarea fortei pentru a pune capat imbogatirii uraniului de catre Iran. Obama a promis ca Ierusalimul va ramane in administrarea Israelului, in timp ce John McCain si Hillary Clinton au cerut bombardarea Iranului, daca acesta nu pune capat planurile sale nucleare. “Un Iran nuclear este inacceptabil” a fost lozinca sub care s-au tinut lucrarile Conferintei AIPAC din 2008. Sursa : Bataiosu.wordpress.com

Un raport al ONU , sugerează faptul ca Iranul ar putea fi în curs de dezvoltare a unei  bombe nucleare, aparent confirmând  suspiciunile din  Occident. Dar, Teheranul neaga acuzatiile , din nou, insistând asupra faptului că intenţiile sale atomice sunt paşnice. Michel Chossudovsky,membru al unui grup independent canadian,  politica de cercetare, este de părere că ceea ce spune Iranul cu greu mai conteaza, pentru că SUA se pregateste pentru război. Sursa : 2blackjack1.wordpress.com

Va fi folosit Iranul pentru declansarea celui de al treilea razboi mondial? Elemente esentiale din istoria sa contemporana (ce nu apar insa in marea mass-medie actuala)

Pentru a putea incerca sa raspundem la aceasta intrebare, este necesar sa facem o scurta incursiune in istoria contemporana a acestei tari:

In anii 1930 Germania nazista a negociat cu sahul accesul catre zonele petroliere, insa in Iran exista deja un interes de afaceri aliat pentru aceste resurse prin APOC (Anglo–Persian Oil Company) redenumita din 1935 AIOC (Anglo–Iranian Oil Company).

In 1941, dupa invazia URSS de catre Germania si aliatii sai, fortele armate britanice si ale Commonwealth, impreuna cu armata rosie, invadeaza Iranul pentru securizarea “Coridorului Persan” ce le asigura sovieticilor petrolul si mai apoi si alte materiale necesare efortului de razboi. Cu aceasta ocazie este arestat sahul pro-nazist Shah Reza (1878 – 1944) (deportat apoi in Africa de Sud) si inscaunat fiul sau, Mohammad Reza Pahlavi (1919– 1980).

In 1942 apar in tara si forte americane pentru a ajuta la exploatarea cailor ferate.

In septembrie 1943 noul sah declara razboi Germaniei, iar doua luni mai tarziu are loc celebra intalnire de la Teheran dintre Churchill, Roosevelt si Stalin.

In 1951 apare in randul populatiei un puternic curent pentru nationalizarea AIOC, pornit si din cauza refuzului companiei de a mari redeventele catre Iran. In martie este asasinat premierul pro-vest Ali Razmara, iar luna urmatoare parlamentul legifereaza nationalizarea industriei petroliere si crearea National Iranian Oil Company (NIOC). Aceasta actiune a fost dirijata de liderul miscarii pentru nationalizare, Mohammed Mosaddeq, ce va deveni din luna mai noul premier.

In vara aceluiasi an, Averell Harriman (NOTA 1) se deplaseaza in Iran cu insarcinarea oficiala de a negocia un compormis anglo-iranian, cerand si ajutorul sahului. S-a declarat insa ca miscarea pentru nationalizare era prea puternica si nu ca nu se mai poate face nimic. Si totusi, la scurt, tupeistele ELITE planetare pun la cale:

OPERATIUNEA AJAX

Este denumirea actiunii marca CIA prin care popularul prim-ministru Mohammed Mosaddeq este inlaturat de la putere in 1953 iar sahul devine un soi de dictator, nepopular si marioneta a stapanilor industriei petroliere din vest. In perioada care a urmat, statele “democrate” prezentau Iranul ca fiind cea mai occidentalizata tara din zona islamica, un exemplu de urmat in regiune. Intreaga aceasta miscare n-a facut decat sa acumuleze o ura de nestavilit a maselor impotriva sahului si a vestului care a explodat in cele din urma in timpul revolutiei islamice a lui Ruhollah Khomeini din 1979. Iata principalii actori ai operatiunii:

Kermit “Kim” Roosevelt, Jr. (1916–2000), apropiat apropiat al familiei Rockefeller (NOTA 2), nepotul presedintelui SUA Theodore Roosevelt.

A coordonat actiunile CIA din cadrul Operation Ajax.

Membru Council on Foreign Relations (NOTA 3).

Allen Welsh Dulles (1893–1969), prieten apropiat al familiei Rockefeller, Director of Central Intelligence (de-facto sef al U.S. Central Intelligence Agency), membru Warren Commission, partener al Sullivan & Cromwell. Fratele lui John Foster Dulles.

Dupa razboi este creata vestita si influenta Central Intelligence Agency (CIA), devenindu-i sef, ajutat fiind de Henry Kissinger, ce lucrase pentru Army Intelligence. Au fost cooptati inclusiv oameni de stiinta nazisti carora li s-a ascuns trecutul.

Membru Council on Foreign Relations

In 1953, impreuna cu fratele sau, a avut un rol determinant in cadrul Operation Ajax. Tot ei au realizat dezastrul Bay of Pigs Invasion cand au lucrat inclusiv cu mafia pentru incercarea de rasturnare a lui Castro .

L-au exasperat pe John F. Kennedy care la un moment dat a spus : “ Spargeti CIA in mii de bucati si aruncati-le in vant “ N-a mai apucat , Dulles fiind cel ce i-a anchetat moartea … Sa ne amintim un remarcabil discurs al presedintelui asasinat, “ The president and the press “ din 1961:

“Doamnelor si domnilor

Cuvantul “secret “ este inadmisibil intr-o societate libera si deschisa iar noi ca popor , intrinsec cat si din punct de vedere istoric suntem impotriva societatilor secrete , a juramintelor secrete si a procedurilor secrete . Pentru ca exista impotriva noastra o conspiratie monolitica si crunta care se bazeaza in principal pe modalitati ascunse pentru a-si extinde sfera de influenta se bazeaza pe infiltrare in loc de invadare , pe subversiune in loc de alegeri , pe intimidare in loc de libera alegere . Este un sistem care a comasat vaste resurse umane si materiale pentru cladirea unei masinarii strans unite si foarte eficienta ce uneste operatiuni militare , diplomatice , de informatii , economice , stiintifice si politice . Operatiunile sale sunt ascunse , nu publicate , greselile sale sunt ingropate , nu puse pe prima pagina , criticii sai sunt redusi la tacere , nu laudati . Nici o cheltuiala nu este pusa sub semnul intrebarii , nici un secret nu este dezvaluit . De aceea judecatorul atenian Solon , a decretat ca fiind ilegal pentru orice cetatean sa se sustraga unei controverse . Va cer ajutorul pentru sarcina foarte grea de a informa si alerta poporul american , increzator ca impreuna cu ajutorul vostru , omul va fi ce a fost destinat sa fie , liber si independent . “

In 1963 este asasinat …

John Foster Dulles (1888–1959), U.S. Secretary of State sub presedintele Dwight D. Eisenhower, 1953 – 1959, fratele directorului CIA Allen Welsh Dulles.

In 1918 este consilier in delegatia americana de la Versailles Peace Conference ajutandu-l pe unchiul sau, viitorul secretar de stat Robert Lansing, apoi membru al War Reparations Committee.

Devine partener al firmei internationale de avocatura Sullivan & Cromwell care a facut afaceri cu regimul nazist, Dulles fiind un suporter al lui Hitler.

In 1945 participa la San Francisco Conference consiliindu-l pe Arthur H. Vandenberg si ajutand la pregatirea United Nations Charter. A fost delegat american United Nations General Assembly 1946, 1947 si 1950.

Ca secretar de stat si-a adus un aport considerabil la consolidarea NATO.

Chairman si cofondator al Commission on a Just and Durable Peace of the Federal Council of Churches of Christ in America (National Council of Churches), Chairman of the Board for the Carnegie Endowment for International Peace, Trustee of the Rockefeller Foundation 1935 – 1952, membru fondator Council of Foreign Relations. Prieten apropiat al familiei Rockefeller.

Dupa succesul operatiunii au navalit in zona si o parte a urmaselor gigantului Standard Oil (Rockefeller).

Standard Oil of New Jersey (SONJ), redenumita Exxon acum parte a ExxonMobil, corporatie membra Council on Foreign Relations.

Standard Oil of New York, redenumita Mobil, acum parte a ExxonMobil.

Standard Oil of California, redenumita Chevron, corporatie membra Council on Foreign Relations.

Standard Oil of Indiana, redenumita Amoco, acum parte a BP, corporatie membra Council on Foreign Relations.

Standard Oil of Ohio sau Sohio, acum parte a BP.

Anglo-American Oil Co., acum Esso UK.

South Penn Oil Co., devenita Pennzoil acum parte Shell, corporatie membra Council on Foreign Relations.

REVOLUTIA ISLAMICA

1979 este anul trimfului revolutiei islamice din Iran, ocazie cu care fundamentalismul islamic a devenit o teribila forta din Maroc si pana in Malaezia. Cum a fost posibil?

Samanta anti occidentala a fost evident aruncata in 1953. Prima demonstratie majora impotriva sahului avea sa se petreaca insa in ianuarie 1978, iar din august si pana in decembrie grevele si demonstratiile au paralizat tara, astfel incat acesta este nevoit sa plece in exil in ianuarie 1979. Doua saptamani mai tarziu ayatollah-ul Khomeini revine la Teheran in uralele a milioane de iranieni. La 11 februarie vechiul regim cade odata cu ultimele trupe loiale sahului, iar prin referendumul de la 1 aprilie tara devine republica islamica cu o constitutie teocratica. In decembrie 1979 Khomeini devine liderul suprem.

Pentru unii revolutia islamica din Iran a reprezentat nucleul unui viitor unic stat mondial islamic, “un model perfect, uman si de viata divina pentru toti oamenii planetei” .

Ruhollah Khomeini (1902-1989) devenise o figura politica proeminenta in 1963, cand s-a opus “revolutiei albe” a sahului prin care ultimul dorea un program de reforme ce lovea in proprietatile fundatiilor religioase, ce acorda femeilor dreptul la vot si egalitate in casnicie iar minoritatilor religioase posibilitatea de a ocupa functii guvernamentale. In acelasi an este arestat la domiciliu iar dupa opt luni eliberat, continuandu-si activitatea, inclusiv de condamnare a regimului pentru colaborarea sa stransa cu Israelul. In 1964 este rearestat si trimis in exil unde avea sa ramana pana la revolutie. Ajunge initial in Turcia, unde a fost gazduit in resedinta colonelului Ali Cetiner, lucrator in serviciilor secrete militare. In octombrie 1965 se muta in Irak.

In perioada urmatoare, sub aparenta unui calm, masele din Iran erau din ce in ce mai cuprinse de ideea ca cultura vestica este o plaga, o intoxicatie ce trebuie eliminata. Tot atunci a aparut si viziunea unui islam eliberator al intregii lumi a treia de sub jugul colonialismului, al neo-colonialismului si al capitalismului. In paralel, Khomeini nu rata nici o ocazie pentru a predica revolta si martirajul impotriva nedreptatii si a tiraniei, subliniind ca solutia nu este nici estul, nici vestul, ci republica islamica. Cu toate ca existau si puternice miscari de stanga si in ciuda faptului ca nu toti clericii erau de partea lui Khomeini, s-a reusit totusi crearea unui front comun anti-sah. Datorita aproprierii de granitele tarii, sahul cere Irakului (unde statuse pana atunci) deportarea lui Khomeini. Acesta iese din tara la 3 octombrie 1978 dar ajunge in Franta, un loc mult mai bun pentru misiunea sa, unde se foloseste din plin de legaturile telefonice cu cei din tara dar si de mass-media ce-i transmitea generos mesajele. De mentionat ca intre 1973 si 1976 a fost ambasador la Teheran fostul director CIA Richard Helms (NOTA 4).

In 1978 intra in scena fatidicul Zbigniew Brzezinski (NOTA 5) (pe atunci U.S. National Security Advisor) si il minte pe sah ca SUA nu va precupeti nici un efort in a-l sustine, cu toate ca la vremea aceea cercurile inalte din Departamentul de Stat considerau ca revolutia este de neoprit si planificau deja pasii urmatori de dupa victoria acesteia. Multi si-au pus in acele momente intrebarea daca nu cumva revolutia n-a fost pe placul americanilor, dar nu prea intelegeau pe atunci motivul.

Dupa victorie, dupa tipicul oricarei revolutii, s-au creat Consiliul Revolutiei, Garzile Revolutionare si Tribunalul Revolutiei. Dupa cum se poate observa, ca modalitate de actiune, intreaga miscare s-a desfasurat dupa sablonul revolutiei franceze sau al celei bolsevice, insa cu diferenta de doctrina. Adica s-a creat o nemultumire a maselor dusa pana dincolo de limitele suportabilului si in paralel s-a prezentat solutia salvatoare.

Cu toate ca micile minoritati non-musulmane din Iran nu au drepturi egale cu majoritarii, totusi 5 din cele 290 de locuri parlamentare le sunt alocate (3 pentru crestini, 1 pentru evrei si 1 pentru zoroastrii)

Punctul major de cotitura al revolutiei care a ajutat la radicalizarea ei si la subminarea influentei moderatilor a fost criza ostaticilor, cand 52 de diplomati americani au fost luati ostatici timp de mai mult de un an de zile ca urmare a faptului ca deja muribundului sah i s-a permis un tratament in SUA impotriva cancerului, in conditiile in care Iranul dorea aducerea lui in fata tribunalului. Aici trebuie subliniat un fapt ce a facut valva la vremea aceea, dar de care se pomeneste putin acum. Administratia americana nu era incantata sa-l primesca pe Mohammad Reza Pahlavi, insa a facut-o la presiunile si la insistenta personala a lui … David Rockefeller. Aceasta miscare a determinat tineri islamisti sa invadeze ambasada SUA la 4 noiembrie 1979 si sa captureze personalul sau. Detinerea ostaticilor a fost atat de populara, incat a continuat luni de zile si dupa moartea sahului. Importanta acestei miscari a fost explicata chiar de Khomeini: “Aceasta actiune are multe avantaje. I-a unit pe oamenii nostri iar adversarii nu mai indraznesc sa actioneze impotriva noastra. Putem sa oferim Constitutia votului popular fara dificultate si sa desfasuram alegerile parlamentare si prezidentiale.” Deci victoria “durilor” era asigurata, iar odata cu aceasta si tipul lor de mesaj s-a raspandit in lume. Este momentul incepand cu care o anume imagine a revolutiei islamice s-a raspandit pe planeta si fiecare o vedea intr-un fel, in functie si de cum le era prezentata: in vest imaginea islamului terorist si antidemocratic, in “tabara opusa” imaginea islamului eliberator si luptator pentru dreptate. Astfel, impactul initial al revolutiei islamice a fost imens pe plan international, nu doar in tarile musulmane ci si in celelalte, unde a generat un important interes pentru politica si spiritualitatea islamului, intretinut uneori chiar de mass-media occidentala.

Pe data de 20 ianuarie 1981, ziua in care Ronald Reagan devenea presedinte, ostaticii au fost eliberati in conformitate cu intelegerile la care evreul Caspar Weinberger (NOTA 6) a fost negociatorul partii americane.

IRANGATE (Iran-Contra Affair)

In noiembrie 1986 iese la lumina o afacere complexa care avea sa declanseze un imens scandal politic. S-a aflat insa dupa ce un ziar libanez a facut niste dezvaluiri mai mult decat interesante, altfel poate ca ramanea totul musamalizat pana in ziua de azi. Pe scurt, SUA a vandut arme Iranului (ce se afla in acea perioada in razboi cu Irakul) prin intemediul Israelului, iar cu banii obtinuti americanii au finantat fortele Contras din Nicaragua. Un alt efect a fost eliberarea unor ostatici de catre miscarea Hezbollah.

Scandalul a tulburat opinia publica vestica si a deranjat si unele personalitati din Iran, una dintre ele sfarsind insa tragic:

Mehdi Hashemi, un cleric cu functie inalta in cadrul Garzilor Revolutionare Islamice, a fost executat (la 28 septembrie 1987) datorita opozitiei sale fata de intelegerea de mai sus. Oficial insa, a fost acuzat de razvratire. Dupa opt luni de “interogatorii” a ajuns sa spuna intr-o inregistrare transmisa mai apoi de televiziunea nationala ca a depozitat arme, ca a falsificat documente, ca a criticat guvernul si ca a produs disensiuni intre studentii seminaristi deoarece era posedat de instincte carnale si pentru ca avea relatii ilicite cu satana.

MAHMOUD AHMADINEJAD

Actualul presedinte iranian (nascut in 1956) este cunoscut pe plan international mai ales pentru declaratiile sale controversate la adresa Israelului dar si pentru chestiunea probabilitatii ca Iranul sa dezvolte arma nucleara. Ales la 6 august 2005 (in timpul campaniei s-a speculat ca ar avea origini evreiesti, cititi si Ahmadinejad’s ‘Jewish Family’), este primul presedinte al republicii islamice care nu apartine clerului. Insa nu el este cel mai important om in stat caci conform articolului 113 din constitutia iraniana, rolul de lider suprem ii revine ayatollah-ului Ali Khamenei. Inainte de a fi ales, a fost primarul Teheranului.

Din declaratiile sale deja celebre amintesc cererea sa de dizolvare a statului Israel sau de stergere a sa de pe harta. Ultima a facut multa valva iar iranienii au spus ca traducerea exacta indica de fapt o referire la guvernul israelian si nu la popor. De remarcat ca in 2005 Ali Khamenei a subliniat ca republica islamica n-a amenintat si nu va ameninta vreo tara.

A mai fost acuzat in vest ca a descris holocaustul ca fiind un mit si prin urmare a fost socotit anti-semit. Si de aceasta data insa se da vina pe interpretare, Ahmadinejad specificand cu alta ocazie ca nu este impotriva evreilor pe care ii respecta foarte mult si ca n-a spus ca holocaustul n-ar fi existat. De mentionat ca Ali Akbar Velayati, consilierul principal pe probleme de politica externa al lui Khamenei, a refuzat sa participe la conferinta asupra holocaustului din 11 decembrie 2006 din Iran, specificand ca acesta a fost un genocid si o realitate istorica.

Se opune conceptului de veto din cadrul Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, considerand ca nu este corect ca altii sa decida pentru 1,5 miliarde de musulmani.

Vrea ca revolutia islamica sa duca la un GUVERN MONDIAL. A facut eforturi pentru eliminarea vizelor intre tarile din regiune.

Incurajeaza familiile iraniene sa aiba o medie de peste 2 copii.

La conferinta de presa de la universitatea Columbia intrebat fiind despre libertatea homosexualilor in Iran, presedintele a raspuns senin ca acest fenomen nu exista in tara sa, precum in SUA.

In iulie 2006 asemana actiunile Israelului in Liban cu cele ale lui Hitler, adaugand ca sionismul cauta ca si acela orice pretext pentru o interventie militara.

Intr-un discurs din aprilie 2008 a descris evenimentele de la 11.09.2001 ca fiind suspecte si a adaugat ca a fost vorba de o demolare a cladirilor. A mai sustinut de asemenea ca evenimentul a fost folosit pentru invazia Afganistanului si a Irakului.

In septembrie 2008, dupa ce a declarat ca finantele internationale sunt controlate de care sionisti, a fost acuzat din nou de anti-semitism.

Tot in septembrie 2008 si-a exprimat opinia ca imperiul american isi va gasi sfarsitul in curand si ca SUA nu va mai reprezenta o forta internationala.

In octombrie 2008 si-a exprimat fericirea pentru declansarea crizei pe care o vede ca pe un colaps al liberalismului.

In noiembrie 2008 l-a felicitat pe Obama, considerand ca va veni o perioada a schimbarilor. A fost pentru prima data dupa criza ostaticilor cand un presedinte iranian felicita pe un omolog american.

Ultima isprava marca Ahmadinejad a fost discursul sau la Conferinta asupra rasimului de la Geneva. Trebuie precizat ca reprezentantii unelor state cu blazon democratic n-au participat iar ceilalti au parasit sala in momentul in care acesta a acuzat Israelul si Occidentul ca “au transformat o intreaga natiune (teritoriile palestiniene) in una fara tara sub pretextul suferintelor evreilor si pentru a instaura un guvern complet rasist” Sursa: saccsiv.wordpress.com