Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?

În ultimii 20 de ani s-au scris cărţi şi publicat numeroase studii ştiinţifice prin care s-a dovedit că lui Mihai Eminescu i s-a pus diagnosticul de „nebun” în vara lui 1883 pentru că încurca planurile secrete de alianţă ale Regelui Carol I cu Austro-Ungaria şi Germania. Poetul Mihai Eminescu, ca redactor şef la Timpul, publicaţia conservatorilor români, milita deschis împotriva unei alianţe cu Viena şi pentru unirea Transilvaniei cu România. Poetul Naţional era implicat activ în conducerea Societăţii secrete „Carpaţii”, care se înarma pe ascuns şi acţiona pentru un război de eliberare în Ardeal. Planurile lui Mihai Eminescu îl deranjau pe Regele Carol I şi, mai ales, elita politică conservatoare şi liberală, precum şi curentul masonic pentru realizarea unei alianţe cu Germania şi Austro-Ungaria. „Mai potoliţi-l pe Eminescu!” Acesta este mesajul junimistului P. P. Carp care îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda se va executa pe 23 iunie 1883. Eminescu avea doar 33 de ani. Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania si Italia), care de altfel a si fost incheiat pe 18 (30) octombrie 1883.

Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lamureste în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el. „În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat mută lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Eminescu trebuia eliminat din presă şi viaţa culturală a ţării prin înscenarea nebuniei. La instigarea cancelarului german Bismarck şi al baronului austriac Von Mayr, şeful serviciilor secrete vieneze, sediile Societăţii secrete „Carpaţii” sunt închise, iar liderii ei sunt arestaţi şi expulzaţi din ţară. Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din România. La fel şi Zamfir C. Arbore.

Cu poetul Mihai Eminescu, a cărui geniu era recunoscut de opinia publică, situaţia eliminării acestuia din prim planul vieţii politico-culturale era mai dificil de realizat. Pur şi simplu i s-a înscenat „nebunia”. În dimineaţa zilei fatidice de 28 iunie 1883, soţia lui Slavici, gazda lui Eminescu, îi scrie lui T. Maiorescu (pseudo-protectorul) că acesta ar fi înnebunit. În aceeaşi zi, pe la ora 6.30, însoţit de ing. Simţion (un apropiat de-al său), Maiorescu se deplasează la ospiciul privat al doctorului Suţu (Soutzo) şi convin cu acesta ca Eminescu să fie internat aici, pentru o lună de zile, pentru a-l atrage în cursă, îi scrie un bilet, chemându-l să-i facă o vizită. Ajuns la Maiorescu, Eminescu este trimis, cu o birjă, acasă la ing. Simţion, sub pretextul transmiterii unui bilet. Aici este aşteptat de haidamacii doctorului Suţu, urcat într-o dubă şi dus la ospiciu. “Acolo, nu va mai fi gazetar, ci numai un biet smintit. Planul fusese îndeplinit cu succes. Gazetarul Eminescu era “ocrotit” într-o casă de sănătate.” (C.L. Cernăianu) Legendarea nebuniei poetului, în conformitate cu punctul al doilea din planul acţiunii de lichidare a sa, comportă, însă, mari defecţiuni şi nu subzistă la o analiză cât de cât pertinentă, deoarece Maiorescu iniţiază acţiunea de internare în ospiciu, fără a se convinge personal dacă poetul a înnebunit sau nu şi stabileşte o anumită perioadă a şederii sale în ospiciu. În conspiraţie intră şi un ziarist şantajist şi aventurier, posibil agent al poliţiei. În fatidica zi de 28 iunie Mihai Eminescu, presimţind că va fi arestat la sediul societăţii secrete pleacă la Capşa, un local de lux din Bucureşti. Aici i se întinde o cursă de către jurnalistul Grigore Ventura. La Capşa, conform declaraţiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-national” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul, ca un agent provocator, şi îi propune să meargă împreuna la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţii, Siderescu şi Ocăşanu. Ciudat că cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Suţu, unde avea deja rezervat un loc de dinainte. Din această dată începe „odiseea” nebuniei lui Mihai Eminescu. Dr. Şuţu îl internează pe Eminescu în lipsa unei cereri scrise de admitere, care să cuprindă datele personale şi domiciliile poetului şi ale petiţionarului. Acelaşi dr. Suţu acceptă internarea, fără un act medical subscris de doi medici, nu înştiinţează administraţia specială asupra internării, nu solicită constituirea unei comisii de medici care să-l examineze pe pacient şi nu întocmeşte buletinul medical. Un simplu bilet de mână, scris de dr. Suţu, la 5 iulie 1883, rămâne drept certificat medical, înscris sacru, de necontestat, deşi diagnosticul iniţial este schimbat de alţi medici, iar pacientul este tratat pentru altă boală decât cea declarată de dr. Şuţu. Pentru a nu putea fi eliberat din ospiciu, Maiorescu pleacă în străinătate chiar în ziua internării poetului, astfel că rudele şi prietenii nu-l pot vizita şi nu se pot interesa de soarta sa. După tratamente aflate în pază şi otrăvit cu injecţii cu mercur la Viena, Iaşi şi Odessa, Eminescu revine în ţară „calmat”. El îşi reia activitatea poetică şi e numit chiar pe post de bibliotecar la Iaşi. Vlahuţă îl vizitează şi-l consideră perfect sănătos şi în puterea creaţiei. În ciuda teoriilor lui Titu Maiorescu şi apoi a lui George Călinescu că poetul nu a mai scris după 1883, datorită „nebuniei” sale, este fals. Eminescu a continuat scrie poezie şi proză. Evită jurnalismul din motive demne de înţeles. Eminescu nu a fost nebun şi nici bolnav de sifilis aşa cum spun unii medici care l-au consultat. Moartea poetului survine în urma lovirii cu o piatră în cap pe 15 iunie 1889 din partea unui pacient nebun în azilul unde era internat. Reanalizarea recentă a autopsiei de catre doctorul Vladimir Belis, specialist în medicina legală, şi a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu erau decât simple fabulaţii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimarii acestuia.

După un studiu care s-a intins pe parcursul câtorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut demenţă paralitică”. Creierul sau, în greutate de 1490 de grame, “uitat” ulterior intenţionat la soare avea să fie dovada falsităţii diagnosticului de sifilis, întrucât această boala consumă materia cerebrală. În acea tristă zi de 15 iunie 1889, Titu Maiorescu avea să scrie în jurnal: “Pe la 6 ore a venit Stemill si Vitzu la mine sa-mi spuna ca astazi pe la 3 ore a murit Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Suţu, de o embolie”. „Nebunia” şi moartea lui Mihai Eminescu sunt creaţia unor interese politice majore ale statului român, care a încheiat în septembrie 1883 o alianţă secretă cu Austro-Ungaria şi Germania, prin care se prevedea eliminarea politicienilor şi scriitorilor români, care se opuneau proiectului de alianţă „contra naturii” a lui Carol I şi doreau un război pentru eliberarea românilor asupriţi din Ardeal. Mihai Eminescu a fost făcut „nebun” şi apoi ucis pentru că şi-a dorit unirea tuturor românilor într-un singur stat „de la Nistru până la Tisa”, fapt ce a deranjat marile puteri ale epocii şi protipendada politică de la Iaşi şi Bucureşti. Mihai Eminescu nu putea fi târât într-un proces public că a dorit să-l asasineze pe Rege sau să fie expulzat că dorea unirea cu Ardealul, pentru că altfel indigna opinia publică românească până la revoltă. Atunci, Regele, Titu Maiorescu – „asasinul moral” al poetului – şi Poliţia au înscenat „nebunia” lui Eminescu, incluzând în complot o serie de medici, ce făceau parte din organizaţii oculte sau discrete, subordonate intereselor de stat ale lui Carol I şi ale unor lideri liberali sau conservatori.

Autor: Ionut Tene

Sursa: Ziarul Natiunea

Citeste :

Toţi avem celule canceroase în corp. De ce numai unii se îmbolnăvesc de cancer?

-

 Vindecând cancerul prin tehnologia emoţiilor

 -

CANCER – Tratamentele interzise (doc)

Contrar așteptărilor, criza din Islanda s-a sfârșit prin recuperarea de către islandezi a drepturilor lor suverane, printr-un proces de democrație participativă directă, care a condus, în final, la crearea unei noi Constituții. Dar asta numai după multă luptă.

Geir Haarde, prim-ministrul guvernului de coaliție social-democrat, a negociat acordarea unui împrumut de 2.100.000 de dolari, la care țările nordice au adăugat alte două milioane și jumătate. Dar comunitatea financiară externă a făcut presiuni asupra Islandei să impună măsuri drastice de austeritate. FMI și Uniunea Europeană au dorit să preia datoriile în contul lor, susținând că aceasta este singura modalitate prin care țara va putea să își achite datoriile către Olanda și Marea Britanie, care promiseseră să își despăgubească cetățenii.

Protestele și revoltele au continuat, forțând, în cele din urmă, guvernul să demisioneze. Alegerile au fost grăbite, având loc în aprilie 2009, rezultând în formarea unei coaliții de stânga, care a condamnat sistemul economic neoliberal, dar care a cedat imediat solicitărilor ca Islanda să achite un total de trei milioane și jumătate de euro. Aceasta presupunea ca fiecare cetățean islandez să plătească 100 de euro pe lună timp de cincisprezece ani, cu o dobândă de 5,5%, pentru a achita o datorie efectuată de instituții private. Acesta a fost picătura care a umplut paharul.

Ce s-a întâmplat apoi a fost ceva extraordinar. Concepția că cetățenii trebuie să plătească oalele sparte ale unui monopol financiar nedrept, că o țară întreagă trebuie să fie impozitată la sânge pentru a achita datorii private a fost spulberată; relația dintre cetățeni și instituțiile politice s-a schimbat și, în cele din urmă, liderii politici ai Islandei au trecut de partea alegătorilor lor. Șeful statului, Olafur Ragnar Grimsson, a refuzat să ratifice legea care i-ar fi făcut pe cetățenii Islandei responsabili pentru datoriile bancherilor și a acceptat solicitările privind organizarea unui referendum.

Desigur, comunitatea internațională a crescut presiunea asupra Islandei. Marea Britanie și Olanda au amenințat cu represalii dure, care ar fi izolat țara. În timp ce islandezii mergeau la vot, bancherii străini au amenințat că vor bloca orice ajutor din partea FMI. Guvernul britanic a avertizat că va îngheța economiile și conturile curente islandeze. După cum a declarat Grimsson: „Ni s-a spus că dacă refuzăm condițiile impuse de comunitatea internațională, vom deveni Cuba Nordului. Dar dacă am fi acceptat, am fi devenit un Haiti al Nordului”. (De multe ori am scris că, atunci când cubanezii se uita la situația cumplită în care se află țara lor vecină, Haiti, se simt, cu siguranță, norocoști).

La referendumul din martie 2010, 93% dintre cetățeni au votat împotriva rambursării datoriei. FMI a blocat imediat împrumutul. Dar islandezii nu s-au lăsat intimidați. Cu sprijinul populației indignate, guvernul a desfășurat investigații civile și penale împotriva celor vinovați de criza financiară. Interpolul a emis un mandat internațional de arestare împotriva fostului președinte al băncii Kaupthing, Sigurdur Einarsson, în timp ce alți bancheri responsabili de crah au fugit din țară.

Dar islandezii nu s-au oprit aici. Ei au decis să elaboreze o nouă constituție, care să elibereze țara de sub jugul finanței internaționale și al banilor virtuali.

Pentru a scrie noua constituție, poporul Islandei a ales douăzeci și cinci de cetățeni din 522 de persoane, care nu erau afiliate niciunui partid politic, dar care erau recomandate de cel puțin treizeci de cetățeni. Acest document nu a fost întocmit de o mână de politicieni, ci a fost scris pe internet. Reuniunile constitutive sunt anunțate on-line, iar cetățenii își pot trimite comentariile și sugestiile, putând urmări modul cum documentul ajunge în forma finală. Constituția care rezultă în urma acestui proces democratic participativ va fi trimisă Parlamentului pentru aprobare după următoarele alegeri.

Astăzi, această țară își revine spectaculos din colapsul financiar prin măsuri exact opuse celor considerate, în general, de neevitat. Grecilor li s-a spus că privatizarea sectorului lor public este singura soluție. Iar populația Italiei, Spaniei și Portugaliei se confruntă cu aceleași amenințări.

Ei ar trebui să privească la Islanda. Refuzând să se înrobească intereselor străine, poporul acestei țări mici a pus piciorul în prag și a aratat ca el este suveran. Din acest motiv, ceea ce s-a întâmplat în Islanda este un subiect tabu pentru presă.

Mica țară insulară din nordul Europei, Islanda, cunoaște în prezent una dintre cele mai spectaculoase redresări economice din toate timpurile. După privatizarea sectorului bancar, care a fost finalizată în anul 2000, economia a intrat „în vrie” după ce, pe parcursul a cinci ani, băncile private au acordat împrumuturi în valoare de 120 miliarde de dolari (de 10 de ori mai mult decât valoarea economiei Islandei). A fost creat un balon economic uriaș, care a condus la dublarea prețurilor imobiliare, permitand unui mic procent din populația Islandei să se îmbogățească suficient de mult pentru a face investiții în străinătate și pentru a-și cumpăra vile, iahturi și avioane private, lăsând, în schimb, o datorie imposibil de rambursat pe umerii tuturor islandezilor. Islanda se confrunta cu falimentul național.

Ca reacție la prăbușirea sistemului bancar, revoluția din Islanda împotriva acestei tiranii financiare a început în octombrie 2008, mai curând spontan, în stradă, în fața clădirii Adunării generale din Islanda.

În decursul a cinci luni, banca principală a Islandei a fost naționalizată, funcționarii guvernamentali au fost forțați să demisioneze, vechiul guvern a fost lichidat și un nou guvern a fost instalat. Până în martie 2010, poporul Islandei a votat pentru refuzul de a plăti datoria de 3,500 milioane de euro creată de bancheri și în jur de 200 de directori și bancheri de nivel înalt responsabili pentru criza economică din țară fie au fost arestați, fie s-au confruntat cu acuzații penale.

În februarie 2011, a avut loc o nouă adunare constituțională cu sarcina de a rescrie constituția micii țări, al cărei obiectiv era să împiedice țară să se mai înglobeze în datorii prin împrumuturi în valută străină. Acest clip video din filmul Inside Job oferă unele amănunte despre cauzele care au declanșat criza financiară în Islanda

Așadar, cum este provocată o astfel de revoluție, care să mobilizeze cetățenii pentru a reacționa eficient la jaful economic colosal cauzat de bancheri și de politicieni?

Hörður Torfason, un activist neobosit din Islanda, este renumit pentru organizarea „revoluției de bucătărie” islandeze. La început el a stat în fața parlamentului informând trecătorii și denunțând escrocheriile strigătoare la cer ale elitei care lucra acolo. Atunci când comunitatea financiară externă (FMI și Uniunea Europeană) a făcut presiuni asupra Parlamentului Islandei să adopte legi care să impună rambursarea datoriilor private făcute de bancheri, revoluția a fost oficial declanșată și a escaladat aproape până la violentă atunci când unii islandezi au început să arunce cu pietre în Capitoliu, încercând să forțeze guvernul să redreseze situația.

Torfason și susținătorii săi au știut că o revoluție nonviolentă ar fi mai eficientă și a format un „zid uman”, alcătuit din cetățeni îmbrăcați în costume portocalii, între protestatarii furioși care aruncau cu pietre și poliție. Torfason credea că, pentru ca o mișcare să aibă sorți de izbândă, e nevoie de folosirea rațiunii și a informațiilor, precum și de demonstrații pașnice, pentru a transmite politicienilor un mesaj puternic că oamenii refuză să plătească datoriile bancherilor.

Rezultatul final al rezistenței pașnice în fața tiraniei economice este un exemplu pentru toate țările occidentale, care sunt în prezent aduse la ananghie de un sistem bancar total corupt.

Această poveste este cu mult diferită față de ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite de când a izbucnit criza bancară în 2008. Au fost acordate „bailout”-uri (ajutoare constând în injectarea de lichidități din buzunarele plătitorilor de taxe, n. tr.) uriașe bancherilor și nici una dintre părțile responsabile nu a fost supusă urmăririi penale.

În Islanda, prim-ministrul a fost pus sub acuzare, peste 200 de dosare penale au fost intentate împotriva bancherilor și toți foștii directori executivi ai celor mai mari trei bănci au fost arestați. Noul guvern a sprijinit cetățenii aprobând un acord de remitere a datoriilor, prin care au fost iertate datoriile care depășeau 110% din valoarea locuințelor. Astfel, „băncile au iertat datorii care echivalau cu 13% din Produsul Intern Brut, ușurând povara datoriilor pentru mai mult de un sfert din populație.” (Bloomberg.com)

În prezent, economia Islandei este înfloritoare, cunoscând o creștere de 2,9% în 2011, iar OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a estimat o creștere de 2,4% în 2012 și 2013.

„Lecția pe care trebuie să o învățăm din criza islandeză este că, dacă alte țări consideră că e necesară diminuarea datoriilor, ele ar trebui să ia aminte la succesul pe care l-a avut în Islanda «acordul 110%». Este cel mai generos acord de acest gen realizat vreodata” (Thorolfur Matthiasson, profesor de economie la Universitatea din Reykjavik, din Islanda (Bloomberg.com)

Pe timpul acestor ani de criză mondială, în Islanda s-a desfăşurat o revoluţie tăcută, paşnică ce a dus la eliberarea acestui mic stat de sub influenţa ocultei bancare mondiale. ( Va rugam,trimiteti aceste informartii mai departe,impreuna putem invinge si noi sistemul corupt din Romania )

În acest timp, în România, autorităţile repetau necontenit că singura soluţie pentru ţara noastră este un acord cu FMI, urmat de măsuri foarte dure de austeritate îndreptate împotriva populaţiei, pe care le ştim foarte bine, pentru că mulţi dintre noi le-am simţit pe propria piele.

Atunci când a fost vorba de revoltele din Tunisia, Egipt sau Libia, ori de mega înscenări de genul uciderii lui Osama Bin Laden, mass-media de pretutindeni şi de la noi nu au mai contenit cu relatările, reportajele şi dezbaterile televizate. În cazul Islandei însă a fost o tăcere totală.

Iată o traducere, care circulă pe Internet, a unui articol spaniol care prezintă derularea evenimentelor în cazul revoluţiei din Islanda:

În Islanda, ţara în care Guvernul a fost demis în totalitate, marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creată în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intenţionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie Constituţia.

Şi toate acestea paşnic. O revoluţie împotriva puterii care ne-a adus la criza actuală. De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute de doi ani: Ce se întâmplă dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplu? Iată pe scurt, istoria evenimentelor:

În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă Constituţie care să includă lecţiile învăţate în urma crizei şi pentru a înlocui pe cea curentă, o copie a Constituţiei daneze. Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran. Se aleg 25 cetăţeni fără afiliere politică, din 522 care şi-au depus candidaturile, pentru care era necesar să fie majori şi să aibă sprijinul a 30 de persoane. Adunarea constituţională începe activitatea în februarie 2011. Prezintă un proiect de Constituţie bazată pe recomandările poporului din diverse reuniuni din întreaga ţară. Noua Constituţie trebuie să fie aprobată de către actualul Parlament şi de cel care se va forma după alegerile legislative.

Aceasta este scurta istorie a Revoluţiei din Islanda: demisia Guvernului în bloc, naţionalizarea băncilor, un referendum pentru a permite oamenilor să decidă cu privire la deciziile economice, închisoare pentru cei responsabili pentru criză şi rescrierea Constituţiei de către cetăţeni. S-a menţionat acest lucru în mass-media europene? S-a comentat cu privire la acest lucru în talkshow-urile politice? S-au văzut imaginile evenimentelor la televizor? Bineînţeles că nu.

Poporul islandez a fost în măsură să dea o lecţie pentru toată Europa, să se împotrivească întregului sistem şi să ofere o lecţie de democraţie întregii lumi.

sursa: romania.linure.com

În primul rând, primul zbor al avionului Boeing 777, cu codul MH 17, a avut loc în data de 17.07.1997, ajungând să fie distrus exact 17 ani mai târziu, tot într-o zi de joi. Mai mult, avionul a fost deturnat în jurul orei 17.

Potrivit primelor informații, avionul ar fi căzut la 80 km de orașul Donețk din Ucraina. Avionul malaezian prăbuşit pe teritoriul Ucrainei ar fi fost doborât de tiruri ale unui sistem de rachete antiaeriene Buk, a notat consilierul ministrului ucrainean de interne Anton Gheraşenko, pe pagina sa de Facebook.

“Avionul zbura la înălţimea de 10.000 de metri. Au murit 280 de pasageri şi 15 membri ai echipajului“, a precizat Gheraşenko.

Potrivit expertului militar ucrainean Dmitry Tymciuk, catastrofa s-a petrecut în jurul orei 16.20 lângă orașul ucrainean Torez, regiunea Donețk. Avionul se deplasa pe cursa Kuala Lumpur – Amsterdam. Tymciuk susține că forțele armate ucrainene nu dețin sisteme anti-aeriene în regiune.

Avionul companiei aviatice malaeziene a început să piardă altitudine la 50 de kilometri de spaţiul aerian rusesc, iar la scurt timp a fost descoperit în flăcări pe teritoriul Ucrainei.
Sursa: romaniatv.net

Prezentam mai jos un articol scris de Parintele Dumitru Staniloae in anul 1939, si aparut atunci in “Telegraful roman”, LXXXVII, nr. 47, p. 1. Este interesant de vazut cum era privita atunci Europa, ca organizatie statala, si ceea ce a ajuns ea astazi.

“Statele Unite ale Europei?”

Un ziarist din capitala a pomenit recent, de aceasta idee, ca de o dorinta ce ar aveea sa puna treptat stapanire pe suflete, pentru ca la sfarsitul razboiului sa serveasca drept idee conducatoare la noua organizare a Europei. Ziaristul pleca de la constatarea ca razboaiele sunt astazi atat de costisitoare, incat numai statele mari pot sa le faca fata, cele mici fiind in neputinta abosluta de a-si procura armamentul urias care sa le faca in stare sa reziste agresiunii si sa-si salveze independenta. Numai incadrarea tuturor statelor europene intr-un singur organism politic ar inlatura posibilitatea razboaielor in viitor si epuizarea popoarelor in cheltuielile fara margini pentru inarmare.

Formula a fost lansata prima data pe la 1928 de Cudenhove-Kalergi, un cunoscut francmason vienez.

Dar ideea este, in generalitatea ei, in intelesul nu atat de organizatie unitara a Europei, ci de infratire intre oameni, de origine crestina. Unitatea cat mai stransa si mai armonioasa intre oameni face parte integranta din orice vis frumos inchinat fericirii viitoare a omenirii. Nimenea nu-si poate cugeta paradisul, fie ca-l crede realizabil pe pamant, fie ca-l amana pentru viata de dincolo de moarte, fara sa vada in el un lucru dintre cele mai esentiale, fratia intima dintre oameni, pacea, ingaduinta, armonia, lipsa dezbinarilor, a certurilor si luptelor. Ideea este cat se poate de nobila si de crestina. Si ca tot ce e nobil si crestin, ca tot ce poate contribui la usurarea greutatilor vietii omenesti, ea trebuie sa formeze o tinta scumpa de urmarit pentru stradaniile tuturor oamenilor de bine, chiar daca, cugetand lucid, ne dam seama ca nu va putea fi niciodata infaptuita integral atata vreme cat traim pe pamant. Un crestin bun, tot ce asteapta de la viata viitoare, urmareste sa obtina macar ca o arvuna inca din viata aceasta.

Acesta este motivul pentru care ideea unei oarecare organizari suprastatale a Europei e sustinuta de lumea crestina anglicana. De pilda, Arhiepiscopul de York a declarat de curand ca “lumea trebuie sa aleaga intre suveranitatea nationala si securitatea colectiva. Actiunea colectiva contra unui agresor, pe care Liga Natiunilor n-a fost destul de puternica s-o initieze, implica o infrangere a suveranitatii nationale”. Arhiepiscopul numit vorbeste de o Uniune federala a Europei care sa se dezvolte de la o schema generala la o organizatie tot mai detaliata ( “The Church Times”, 27 Octombrie 1939).

Dar noi am vrea sa atragem atentia asupra faptului ca pe cat de idealist este crestinul, pe atat este si de realist. Ca si Iisus Hristos, care pe de-o parte cere oamenilor sa fie desavarsiti ca Tatal din ceruri, iar pe de alta profeteste ca timpurile din urma vor fi mai triste sub raportul credintei si al armoniei intre oameni ca cele dinainte de ele, asa si crestinul, oricat de insufletit propovaduieste idealurile armoniei sociale, isi da seama ca ele nu se pot realiza atat de usor, ca sunt necesare pentru infaptuirea lor cateva conditii prealabile foarte importante si care, dupa toate probabilitatile, nu vor fi niciodata implinite.

De pilda, pentru realizarea organizatiei Statelor Unite ale Europei, e necesara in prealabil o profunda increstinare a sufletelor. Europa are in Liga Natiunilor o experienta recenta ca prin simple paragrafe statutare sau pe fratii sustinute de alte idei decat cele crestine, nu se poate intemeia o unitate si o pace durabila intre popoarele europene. Demonul din sufletul individual omenesc isi arata puterea si in manifestarile sentimentelor de grup, deviindu-le si exagerandu-le. Sentimentul national devine sub inspiratia si influeneta egoismului si mandriei omenesti o patima exclusivista, imperialista, o dorinta de ingenunchere a neamurilor straine. Cine garanteaza ca in Statele Unite ale Europei cele cateva popoare mari, dca nu se vor ciocni intre ele in lupta pentru suprematie, nu vor cauta sa inlature de la orice drepturi reale popoarele mici, nu vor cauta sa le atraga cat mai mult in sfera lor de influenta, nu le vor impiedica in orice miscare de afirmare a lor?

Statele Unite ale Americii nu-i pot servi de model care sa arate ca e posibila o astfel de organizare si in Europa, pentru ca la temelia lor sta o premisa de unitate, care nu credem ca ar fi acceptata de popoarele europene: Statele Unite ale Americii au la baza o singura limba, cea engleza. Cetatenii ei s-au contopit sau se contopesc neincetat intr-un singur popor de limba engleza, datorita faptului ca elementul etnic englezesc a predominat de la inceput.

Exemplul Statelor Unite ale Americii, departe de a ne vorbi de posibilitatea infiintarii unor State Unite ale Europei cu salvarea diferitelor popoare in etnicitatea lor, ne demonstreaza tocmai contrariul: nu se pot infiinta State Unite fara perspectiva de periclitare a diferitelor popoare, mai ales a celor mici. Numai intr-un caz s-ar putea: cand o forta morala uriasa, lucrand in sufletul fiecarui popor, l-ar opri de la tendinta de-a se extinde spiritual, juridic, economic, si geografic in paguba altor popoare mai mici. Dar, aceasta forta, numai prin propovaduire crestina se poate salaslui in suflete, si nici prin aceasta deplin.

De aceea, intai trebuie sa se porneasca ofensiva de increstinare adanca a popoarelor. Si numai in masura in care aceasta, fiind extraordinar de puternica, de durabila si ajutata de toti factorii buni si cu autoritate ai omenirii, realizeaza progrese, se poate pasi pe urma ei la crearea treptata si precauta a unor forme juridice prin care sa se faca posibila o mai stransa unitate intre diferitele state.

Cacialtceva e propovaduirea si altceva e organizarea. Poti sa propovaduiesti cele mai frumoase idealuri, dar nu poti pasi la organizare in vederea starilor ce le propovaduiesti decat cu mare precautie, tinand seama nu de idealurile ce le propovaduiesti oamenilor, ci de cat s-au insusit ele trainic in sufletul lor. E o naivitate si un mare pericol sa creezi organizatie nu pe baza a ceea ce este omul acum, ci pe baza a ce visezi tu ca trebuie sa fie. In curand realitatea se razbuna si te matura cu organizatie cu tot, aducand pe urma un sentimet de mare descurajare.

Propovaduriea trebuie sa fie idealista, organizarea realista. Propovaduitorul trebuie sa creada mult in om, in putinta de infaptuire a celor mai frumoase idealuri, caci numai asa poate incalzi pe oameni, ca acestia sa se apropie macar putin de ele; organizatorul trebuie sa tina seama de realitatea de acum si din viitorul apropiat. Unul trebuie sa se sprijine pe celalalt. Organizatorul, daca nu cere ajutorul propovaduitorului, nu va face niciun progres in perfectionarea raporturilor vietii omenesti. Propovaduitorul, daca nu e urmat de organizator, nu va vedea trainicindu-se nimic din starile sufletesti mai bune pe care a reusit sa le produca.

De cate ori propovaduitorul vrea sa ia locul organizatorului, organizand societatea dupa principiile avansate ale idealurilor sale, sau organizatorul substituie pe propovaduitor facand acelasi lucru, se violenteaza realitatea, creandu-se organizari utopice, care totdeauna produc tulburari si haos indelungat in suflete si in societate.

Pentru ca precizarea formelor juridice ale unor mai bune raporturi sociale intra in competenta organizatorului, propovaduitorul vorbind oamenilor de idealurile mai indepartate, se va feri sa precizeze prea mult forma juridica in care se vor cristaliza. Crestinismul, cu alte cuvinte, va indemna popoarele in general la mai multa fratie, dar nu va preciza ca urmareste realizarea organizatiei juridice a Statelor Unite ale Europei de pilda, decat atunci cand omenirea s-ar dovedi sufleteste suficient de pregatita pentru asemenea lucru.

Sa speram ca omenirea, invatata de experienta celor douazeci de ani dintre razboiul mondial si cel actual, nu va repeta aceeasi greseala de-a crea vreun suprastat european, fara chemarea in ajutor a crestinismului, factorul de cea mai mare importanta cand se lucreaza pentru apropierea si pacea intre oameni.

Pr Dumitru Stăniloae

Sursa: Ziaristi online

Sursa :realitatea.net

Viitorul update al aplicației Facebook promite să ducă experiența de împărtășire a informațiilor cu prietenii la un nivel superior. În același timp însă, a stârnit un val de nemulțumiri din cauza suspiciunilor că ar putea transforma telefonul mobil într-un fel de spion pentru „fratele mai mare”.

Cu noua funcționalitate, aplicația mobilă pentru Facebook va putea asculta sunetele ambientale prin intermediul microfonului cu care este dotat smartphone-ul. Astfel, în momentul în care utilizatorul își actualizează statusul pe rețeaua socială, aplicația va putea identifica melodiile, filmele sau emisiunile TV la care acesta se uită. Odată identificat materialul, acesta poate fi inclus în status.

Însă reprezentații Facebook punctează că utilizatorul poate activa și dezactiva oricând noua funcționalitate. De asemenea, în cazul în care este activă, utilizatorul poate alege dacă va publica sau nu informația legată de ceea ce privește sau ascultă, dar și cu cine dorește să împărtășească informația.

Cât de periculos este viitorul update Facebook?

Anunțul legat de noua schimbare a stârnit o serie de speculații și scenarii cu privire la modul periculos în care noua funcție ar putea fi folosită de Facebook. Unul dintre motivele de îngrijorare este faptul că ar putea fi utilizată în scopul spionării conversațiilor utilizatorilor.

„Facebook spune că funcția va fi folosită pentru lucruri inofensive, precum identificarea melodiei sau a emisiunii TV care se aude pe fundal, dar prin utilizarea microfonului telefonului de fiecare dată când îți actualizezi statusul, are posibilitatea de a asculta totul. Această mișcare nu e numai înfiorătoare, ci și o amenințare majoră la intimitatea noastră”,scriu reprezentanții organizației Some Of Us, care militează pentru „o economie globală mai bună”.

Deciși să convingă compania Facebook să nu implementeze noua funcție, membrii organizației au inițiat și o petiție semnată de aproape 500.000 de persoane. Părerea lor este că „Facebook acționează în interesul propriului cont bancar, nu al utilizatorilor. S-a mers prea departe – trebuie să punem punct aici.”

Ce spun reprezentanții Facebook?

La scurt timp după publicarea anunțului legat de noul update al aplicației sale, Facebook a actualizat mesajul cu o serie de răspunsuri la „întrebări recente bazate pe câteva neînțelegeri legate de cum funcționează produsul”.

Unul dintre răspunsuri se referă la îngrijorarea cu privire la încălcarea intimității prin ascultarea conversațiilor private folosind microfonul telefonului: „Nu, indiferent de cât de interesantă este conversația ta, funcția nu păstrează sunetele sau înregistrările. Facebook nu ascultă sau înregistrează conversațiile tale”, scriu reprezentanții Facebook.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al companiei, Momo Zhao, a explicat și modul în care sunt prelucrate sunetele receptate prin intermediul noii funcții. „Transformăm materialele audio receptate într-un cod – codul nu poate fi transformat înapoi în format audio – apoi îl potrivim pe baza unei baze de date cu coduri”, citează Forbes.

Totodată, Facebook a negat faptul că aplicația poate asculta continuu tot ceea ce se aude în jurul utilizatorului. Este menționat faptul că microfonul va fi folosit circa 15 secunde și numai în momentul în care utilizatorul își actualizează statusul, dacă are funcția pornită.

Ar trebui să avem încredere în Facebook?

Deși Facebook a specificat că nu va stoca materialele audio receptate, se pare că intenționează să „arhiveze datele spicuite”, au recunoscut reprezentanții companiei pentru publicația International Business Times. Cu toate acestea, datele colectate și arhivate vor fi anonime, neatribuite utilizatorului. „Dacă potrivirea (dintre sunetul receptat și baza de date cu care este comparat) este realizată cu succes, datele sunt salvate, dar toate datele sunt anonime și agregate”, susține Zhao.

Există însă posibilitatea ca sunetele receptate să nu își găsească un echivalent în baza de date, iar astfel, potrivirea să nu se realizeze cu succes. În acest caz, ce se întâmplă? „Facebook a refuzat să spună dacă va colecta datele atunci când nu este realizată potrivirea cu sunetele captate”, scriu jurnaliștii de la International Business Times.

De altfel, un alt scandal care pune la îndoială credibilitatea Facebook este legat de colaborarea companiei cu Agenția Națională de Securitate (NSA) din SUA. The Guardianpublica anul trecut un document secret care arăta că mai mulți giganți din industria IT, inclusiv Facebook, Apple sau Google, au oferit NSA acces la informațiile utilizatorilor prin intermediul programului PRISM.

La scurt timp, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a negat printr-un statuspublicat pe contul său de pe rețeaua socială, informațiile apărute atunci în presă, pe care le-a numit „scandaloase”.  În postarea sa, el menționa că „nu am auzit de PRISM înainte de ieri”. Cu toate acestea, recent, consilierul general al NSA, Rajesh De, a declarat că firmele IT știau despre existența PRISM și au participat la colectarea de date prin acest program, scrieHuffington Post.

Revenind la viitoarea funcție a aplicației mobile Facebook, reprezentanții companiei au anunțat că aceasta va fi valabilă „în următoarele săptămâni” pentru utilizatorii de Android și iOS din Statele Unite. Dacă implementarea se va extinde dincolo de granițele SUA, aplicația va putea aduna sunetele pe care le aud până la 1,2 miliarde de utilizatori ai rețelei sociale.

Jurnaliștii International Business Times punctau că aceste informații ar putea reprezenta „un adevărat tezaur” pentru agențiile de publicitate care își pot cunoaște astfel mult mai bine publicul țintă. Cu toate acestea, în prezent nu se cunoaște ceea ce va face Facebook cu datele colectate și arhivate, întrucât compania nu a răspuns acestei întrebări.

Autor: Madalina Stoicescu

Sursa: Semnele timpului