Proteste în Capitală față de culturile modificate genetic


  Proteste în Capitală față de culturile modificate genetic
Împotriva gigantului american Monsanto, specializat în producţia de seminţe modificate genetic, au ieşit în stradă protestatari din 55 de ţări.
Bucureştenii şi clujenii s-au alăturat acestei manifestaţii, zeci de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat sâmbătă după-amiază, în zona Eroilor din Capitală.
“Vrem etichetarea produselor la raft astfel încât să putem afla dacă vreunul dintre ingrediente a fost modificat genetic. Avem acest drept şi nu vom renunţa la el”, a declarat unul dintre organizatori.
Ajunşi în parcul de lângă Operă, protestatarii au afişat pancarte cu mesaje precum “Vrem natură naturală”, “Poftă bună la prânzul modificat genetic “Ştiulete modificat genetic”.
Aceştia au scandat împotriva producătorilor de organisme modificate genetic şi s-au arătat hotărîţi să continue acţiunile.
O manifestare similară a fost programată şi la Cluj-Napoca, dar şi în alte sute de oraşe din peste 50 de ţări.
Au fost şi incidente, un bărbat ajungând la Secţia 17 după intervenţia dură a forţelor de ordine, după ce acesta a intrat în conflict cu un jurnalist.
Protestatarii au plecat ulterior în marş pe traseul Bd. Mihail Kogălniceanu – Bd. Regina Elisabeta – Piata Universităţii, cu oprire la Ministerul Agriculturii-Bd. I. C. Brătianu-Piaţa Unirii.
Protestul din Bucureşti a fost organizat de mai multe asociaţii ale societăţii civile, printre acestea, ReGeneration, EcoRuralis, InfOMG şi Grupul de Iniţiativă “Activişti Fără Frontiere”.
În Bucureşti, protestul a început la ora 15.30, iar în Cluj, la ora 18.00.
Primele culturi de plante modificate genetic au fost introduse în Romania în 1998. Este vorba despre 14 varietăţi de soia.
Culturile au fost însă interzise un an mai târziu. Ulterior însă,  autorităţile europene, şi apoi cele române, au aprobat pentru cultivare un soi de porumb modificat genetic, rezistent la dăunătoare.
Suprafeţele cultivate cu porumb modificat genetic au scăzut de la an la an, începând din 2008. Acum, agricultorii români cer din nou Guvernului să aprobe culturile de soia modificată genetic.
Monsanto are o istorie de peste o sută de ani. Iniţial fabrica detergenţi şi insecticide, printre care şi celebrul DDT, dar şi agentul Orange, gaz toxic folosit de trupele americane în Vietnam. După anul 2000, Monsanto a devenit lider mondial în producţia de seminţe modificate genetic. Compania susţine că aceste plante sunt absolut necesare, pentru că foametea face ravagii în lume.
Monsanto se bucură de sprijinul administraţiei de la Washington, în pofida auzaţiilor potrivit cărora ar obliga fermierii să cumpere anual seminţe şi ar percepe anual taxe de la agricultorii de pe alte continente.
Uniunea Europeană, reticentă în ceea ce priveşte introducerea pe scară largă a organismelor modificate genetic, negociază în prezent un acord comercial cu Washington-ul, care ar putea relaxa restricțiile în acest domeniu.
În UE numai un soi de cartof şi unul de porumb modificate genetic sunt autorizate.
Sursa : cotidianul.ro

Citeste :
Genocidul planetar incepe in 2010
PRODUSE CU ETICHETA CODEX ALIMENTARIUS
Romanii sunt deja victimele “Codex Alimentarius”
E-urile care ne ucid incet dar sigur
Porumbul modificat genetic (MONSANTO)este toxic pentru organele interne. El este cultivat si in Romania cu sustinerea Guvernului
WikiLeaks – Mâncare modificată genetic: România era calul troian al SUA în Europa
Romania va experimenta pe populatie produsul cancerigen initium

Marea unire de o zi din 1990 dintre România şi Basarabia

A existat cu adevărat şansa ca ziua de 6 mai 1990 să se transforme în eroicul moment al unirii Basarabiei cu România? Istoria nu reţine, în schimb, decât primul Pod de Flori între cele două maluri ale Prutului. Acţiune prin care mai mult de un milion de cetăţeni ai României au avut permisiunea, pentru numai câteva ore, să meargă în Basarabia, fără acte, în teritoriul care aparţinea încă Uniunii Sovietice.

Se simţea pe atunci cum vremurile dau în clocot, sub presiunea schimbărilor politice din Europa de Est. Imperiul sovietic îşi trăia ultimele clipe – avea să dispară efectiv în decembrie 1991. Regimurile comuniste din “lagărul” roşu al Europei o iau înaintea Moscovei, sfârşindu-şi existenţa.
România abia se eliberase, în decembrie 1989, de sub dictatura secerii şi a ciocanului. Basarabenii au simţit şi ei fiorul libertăţii şi al afirmării naţionale, încă din vara lui ‘89, când, la 27 august, limba română devine oficială în entitatea care la acel moment se numea Republica Socialistă Sovietică Moldovenească.
Doar câteva ore fără graniţă pe Prut
Ceea ce se întâmplă pe 6 mai 1990 dovedeşte că practic se încheiase o minciună inventată încă din 1917, la Moscova – teoria moldovenismului, conform căreia între Prut şi Nistru ar exista un popor diferit de români, prin limbă şi istorie, poporul moldovean. Că minciuna are picioare scurte o dovedeşte faptul că, imediat după ce autorităţile sovietice au dat semnalul deschiderii graniţei de-a lungul Prutului, peste un milion de cetăţeni ai României – unele date merg până la 1,2 milioane de oameni – au vrut să treacă în Basarabia. Această permisiune a fost acordată numai între orele 13 şi 19. Fără paşaport sau viză, românilor li s-a permis să intre în Basarabia, unii venind cu trenul – au plecat din Iaşi aproape zece garnituri feroviare, fiecare cu câte 17 vagoane, pline. Alţii cu maşina, iar temerarii au trecut Prutul înot. Pe malul stâng al râului, sute de mii de basarabeni îşi aşteptau fraţii din România. Datele statistice rămase de atunci arată că pentru acea zi au fost deschise opt puncte de trecere a frontierei.
Lacrimi de bucurie
Românii se regăseau unii pe alţii, se strigau, se strângeau în braţe, plângeau de bucurie. Oameni care nu se văzuseră nicicând în viaţa lor erau uniţi acum doar de limba pe care o vorbesc. Ce să mai spui de neamuri care se întâlneau după foarte mulţi ani, în care sârma ghimpată de pe Prut a rupt un popor în două? “Era o tensiune emoţionantă de nedescris. Oamenii se strigau pe nume, unii pe alţii, şi se regăseau după ani şi ani”, este descrierea făcută de poetul Grigore Vieru, într-un interviu care a fost difuzat, în 2008, de jurnalista basarabeancă Stela Popa şi de portalul “Unimedia”. Poetul îşi aminteşte de un moment extraordinar, când oameni din satul lui, din Pererâta, s-au aruncat în apă. La fel au făcut şi românii de pe malul drept al Prutului. Acolo, în mijlocul apelor, s-au apucat cu toţii de braţe, formând un cerc, de parcă ar fi fost la horă, chiuind.
Moment istoric
Era pentru prima oară când graniţa între români dispăruse, pe Prut, după al Doilea Război Mondial. Doar un moment însă a fost acela în care românii s-au regăsit unii cu alţii, pe data de 6 mai 1990, pentru că şi azi se face încă simţit efectul Pactului Ribbentrop-Molotov, din 1939, în urma căruia României i-au fost smulse Basarabia şi Bucovina de Nord, printr-un ultimatum, de către fosta URSS.
Basarabia şi Transnistria
Ce a urmat, după 6 mai 1990, în Basarabia, sub aspect politic, este, în parte, greu de înţeles până în ziua de azi. Aflată încă în componenţa imperiului sovietic, Republica Socialistă Moldovenească avea între hotarele ei şi o fâşie de 4.000 de kilometri pătraţi, în stânga Nistrului. Zona se desprinde din RSS Moldovenească şi, la 2 septembrie 1990, îşi declară independenţa – faţă de Moscova, devenind astfel Republica Moldovenească Nistreană, nerecunoscută de nimeni pe plan mondial. Abia un an mai târziu, la 27 august 1991, Chişinăul îşi va proclama independenţa, apărând pe harta politică a lumii Republica Moldova, în administrarea căreia se află, cel puţin scriptic, şi Transnistria. Regimul separatist de la Tiraspol vrea să-şi impună “independenţa” şi faţă de Chişinău, astfel că pe 2 martie 1992 declanşează un război pe Nistru. Conflictul se va încheia în acelaşi an, pe 21 iulie, după ce îşi pierd viaţa 1.500 de oameni.
Al doilea Pod de Flori
A urmat un al doilea Pod de Flori, în ziua de 16 iunie 1991. Basarabenii au avut atunci ocazia să intre în România fără paşaport. Cele două “poduri” de flori au produs efecte doar în ceea ce priveşte procedurile de trecere a Prutului, actele fiind simplificate. Au rămas însă pe harta politică a lumii două ţări cu aceeaşi limbă – România şi Republica Moldova.
Prima a intrat, în 2007, în Uniunea Europeană, în timp ce a doua încă mai bate la porţile Europei unite. Diferenţa aceasta a făcut ca şi la graniţa între cele două state regulile să fie mai stricte. Prutul continuă să-i despartă, de data asta după regulile stabilite la Bruxelles, pe români… Sursa : romanialibera.ro

NOUA ORDINE MONDIALĂ: Nașterea unei economii reorganizate radical

În timp ce mașinile înlocuiesc tot mai multe joburi, mulți oameni se trezesc fără lucru sau cu înaintarea ierarhică amânată pe termen nedefinit. E acesta sfârșitul creșterii? Nu, spune Erik Brynjolfsson – sunt doar durerile facerii ce se întețesc la nașterea unei economii reorganizate radical. Motivul fascinant pentru care ne așteaptă mari inovații… să ne gândim la calculatoare ca fiindu-ne coechipieri.

Povestea începe acum 120 de ani, când fabricile din America au început să-și electrifice operațiile, punând astfel bazele pentru A Doua Revoluție Industrială. Lucrul cel mai interesant e că productivitatea nu a crescut în acele fabrici timp de 30 de ani. 30 de ani. Suficient ca să iasă de pe scenă o generație de manageri. Vedeți, managerii de primă generație n-au făcut altceva decât să înlocuiască motoarele cu aburi cu motoare electrice, ei nu au reproiectat fabricile pentru a beneficia de disponibilitatea electricității. A trebuit o nouă generație care să inventeze noi procese de producție, iar productivitatea în acele fabrici a explodat, adesea dublându-se sau chiar triplându-se.

Electricitatea e un exemplu de tehnologie de uz general, la fel cum a fost motorul cu aburi înainte. Tehnologiile de uz general duc la cea mai mare creștere fiindcă dezlănțuie o cascadă de alte inovații și invenții, cum ar fi becurile electrice și, da, reproiectarea fabricilor. Are perioada noastră o tehnologie de uz general? Desigur. E calculatorul. Dar tehnologia în sine nu-i suficientă. Tehnologia nu e destin. Noi ne croim destinul și, la fel ca generațiile trecute de manageri care au trebuit să-și reproiecteze fabricile, va trebui să reinventăm organizarea și chiar întregul sistem economic. Nu ne descurcăm așa cum ar trebui. Și vom vedea imediat, productivitatea, de fapt, e bine mersi, doar că s-a decuplat de locurile de muncă și venitul muncitorului tipic stagnează. Aceste probleme sunt uneori greșit diagnosticate ca fiind sfârșitul inovației. De fapt sunt durerile facerii a ceea ce eu și Andrew McAfee numim „nouă eră computerizată”.

Să analizăm niște date. Aici e PIB-ul pe persoană în America. Au existat câteva ezitări, dar în ansamblu merge drept în sus, ca tras cu rigla. E la scară mare, ce pare a fi creștere susținută e, de fapt, o accelerare în termeni reali. Iar asta e productivitatea. Se vede o mică încetinire în mijlocul anilor ’70, dar își revine binișor cu A Doua Revoluție Industrială, atunci când s-a învățat cum să se electrifice fabricile. După un moment de ezitare, creșterea productivității s-a accelerat din nou. Poate că „istoria nu se repetă, dar uneori rimează.” Azi productivitatea a atins un record absolut și, în ciuda Marii Recesiuni, după anul 2000 a crescut mai repede decât în anii ’90, celebrii ani ’90 în care a crescut mai repede decât în anii ’70 sau ’80. Crește mai repede decât în timpul Celei De-a Doua Revoluții Industriale. Și asta doar în Statele Unite. La nivel mondial, veștile sunt și mai bune. În ultimul deceniu, veniturile la nivel mondial au crescut cu o rată mai mare, ca niciodată.
De fapt aceste numere subestimează progresul nostru pentru că noua eră digitală înseamnă mai mult generare de cunoaștere decât simplă producție fizică. E minte, nu materie; creier, nu mușchi; idei, nu lucruri. Și asta creează probleme pentru măsurarea standard pentru că obține tot mai multe lucruri gratis, ca Wikipedia, Google, Skype, postările pe net, chiar și acest discurs TED. E bine să obții ceva gratis, nu? Sigur că este. Dar asta nu intră în PIB-ul determinat de economiști. Preț zero înseamnă zero PIB. Dacă ne uităm la cifre, industria muzicală e pe jumătate fața de acum 10 ani, dar ascult muzică mai multă și mai bună decât oricând. Pariez că și voi. Per ansamblu, cercetarea mea estimează că PIB-ul nu ține cont de peste 300 de miliarde dolari anual reprezentând bunuri și servicii gratis de pe Internet. Să privim acum în viitor. Sunt unii superdeștepți care zic că am ajuns la sfârșitul creșterii, dar pentru a înțelege viitorul creșterii, trebuie estimați promotorii acestei creșteri. Eu sunt optimist pentru că noua eră IT e digitală, exponențială și combinativă.
Dacă mărfurile sunt digitale, se pot replica la calitate identică și cost nul, putând fi livrate aproape instantaneu. Bun venit la economia abundenței. Dar digitizarea lumii aduce și un beneficiu subtil. Măsurătorile sunt seva vitală a științei și progresului. În era detelor uriașe, putem măsura lumea ca niciodată.
În al doilea rând, noua eră digitală e exponențială. Calculatoarele se îmbunătățesc mai repede ca orice altceva vreodată. Azi, un Playstation pentru copii e mai puternic decât un supercomputer militar din 1996. Creierul nostru se așteaptă la o lume liniară. Ca urmare, tendințele exponențiale ne iau prin surprindere. Obișnuiam să spun studenților că există lucruri la care calculatorul nu e bun, cum ar fi să conducă o mașină în trafic aglomerat. (Râsete) Așa este, iată-ne pe mine cu Andy zâmbind ca doi nebuni pentru că tocmai am venit pe Route 101 într-o, da, mașină fără șofer.
În al treilea rând, noua eră computerizată e combinativă. Abordarea stagnaționistă consideră că ideile îmbătrânesc ca niște fructe ce se apleacă și cad, dar în realitate, fiecare inovație creează materia primă pentru alte inovații. Iată un exemplu. În doar câteva săptămâni, un student de-al meu a făcut o aplicație care a atins 1,3 milioane de utilizatori. A putut face asta atât de ușor pentru că a difuzat-o pe Facebook, care a profitat de existența rețelei wwweb, iar www de Internet și așa mai departe.
Chiar luate individual: digitalul, exponențialul și combinativul ar fi câștigătoare. Puse împreună vor da naștere la o serie de realizări uimitoare cum ar fi roboți care lucrează în fabrici sau aleargă repede ca un ghepard, sau sar peste clădiri înalte.
Dar poate cea mai importantă invenție este computerul care învăță. Luați în considerare un singur proiect: Watson de la IBM. Aceste punctulețe reprezintă campionii de la emisiunea de cultură generală „Jeopardy”. La început, Watson nu era prea bun, dar s-a îmbunătățit într-un ritm mai rapid decât ar fi putut orice om. Și cu puțin timp după ce Dave Ferrucci a arătat acest grafic clasei mele de la MIT, Watson l-a bătut pe campionul mondial la „Jeopardy”. La vârsta de șapte ani, Watson e încă în copilărie. Recent, profesorii săi l-au lăsat să navigheze nesupravegheat pe Internet. A doua zi, a început să răspundă la întrebări cu înjurături.
Dar Watson se dezvoltă rapid. A fost testat pentru slujbe în centrale telefonice și a reușit la testare. Aplică pentru posturi în sectorul juridic, bancar și medical și, în unele cazuri, este admis. Nu-i surprinzător că exact în momentul în care construim aceste computere inteligente, poate cea mai importantă invenție din istoria umanității, unii oameni spun că inovația stagnează? Ca și în cazul primelor două revoluții industriale, consecințele depline ale noii ere digitale vor necesita cel puțin un secol până vor da roade pe deplin, dar acestea sunt șocante.
Înseamnă, deci, că ne putem culca pe lauri? Nu. Tehnologia nu-i scopul final. Productivitatea e la o maximă absolută, dar acum mai puțini oameni au de lucru. În ultimul deceniu, am creat mai multă bogăție ca niciodată, dar veniturile majorității americanilor au scăzut. E marea decuplare a productivității de locurile de muncă, a bogăției de muncă. Nu-i de mirare că milioane de oameni și-au pierdut iluziile datorită acestei decuplări, dar, la fel ca mulți alții, aceștia îi înțeleg greșit cauzele fundamentale. Tehnologia gonește înainte, dar lasă tot mai mulți oameni în urmă. Azi putem lua o treabă de rutină, o codificăm într-un set de instrucțiuni în limbaj-digital și apoi o replicăm de milioane de ori.
Am auzit recent, accidental, o conversație ce rezumă această nouă economie. Tipul zicea: „Nuuu, nu mai folosesc H&R Block. TurboTax îmi face toată contabilitatea, mai rapid, mai ieftin și mai exact.” Cum ar putea concura o persoană calificată cu un soft de 39USD? Nu poate. La ora actuală, milioane de americani fac contabilitatea mai repede, mai ieftin și mai exact, iar fondatorii Intuit au tras foloase bune. Dar 17% din contabili nu mai au de lucru. E ceea ce se întâmplă în miniatură, nu doar în software și servicii, ci și în media și muzică, în finanțe și producția de bunuri, în vânzări și comerț – pe scurt, în toate domeniile. Oamenii se zbat în întrecere cu mașinile digitale și mulți pierd cursa.
Ce putem face pentru a crea prosperitate generalizată? Răspunsul nu e să încercăm să încetinim tehnologia. În loc să ne luăm la întrecere cu mașinile, trebuie să învățăm să alergăm alături de ele. Asta e marea noastră provocare.
Debutul noii ere digitale poate fi datat într-o zi cu 15 ani în urmă, când Gary Kasparov, campionul mondial la șah, a jucat cu Deep Blue, un supercomputer. Mașina a câștigat atunci, iar azi, un program de șah ce rulează pe un telefon mobil poate bate un mare maestru uman. Situația s-a înrăutățit într-atât, încât atunci când a fost întrebat ce fel de strategie ar utiliza împotriva unui computer, marele maestru olandez, Jan Donner, a răspuns: „Aș lua un ciocan.”
Dar acum campionul mondial nu mai e un calculator. Nu este nici om, căci Kasparov a organizat un turneu în stil liber în care erau admise echipe formate din oameni și calculatoare. Echipa câștigătoare n-a avut un mare maestru și nici supercomputer. Ce-au avut? Cea mai bună colaborare de echipă. Și au demonstrat că o echipă formată din oameni și calculatoare ce conlucrează, poate bate orice calculator și orice om care acționează singur. Tandemul omului cu computerele bate cursa împotriva unuei singure mașini digitale. Tehnologia nu e destin. Noi ne croim destinul.

Sursa: capital.ro