„Putem fi împuşcaţi fără mascarada asta!” (1)

Nicolae Ceausescu
Blasfemia şi Crăciunul însângerat al anului 1989 nu trebuie uitate. Mascarada procesuală – un simulacru al noţiunii de Justiţiei nu a fost decât o actualizare a fărădelegilor staliniste comise de Tribunalului Poporului din anul 1946. În ambele cazuri au tras românii în români. Ambele vor rămâne ca stigmat, ca blestem asupra Neamului Românesc. Astăzi, în apropierea zilei asasinării Ceauşeştilor, vă prezentăm un colaj al stenogramei aşa-zisului proces, cules din presa vremii. Citiţi sau recitiţi ceea ce s-a întâmplat atunci, puneţi faţă în faţă cele rostite în cazarma de la Târgovişte cu ticăloşia celor care se află astăzi la cârma Ţării, cu situaţia dezastruoasă în care se află România astăzi, şi judecaţi „sine ira et studio!”. Spuneţi celor care încă nu se născuseră atunci, tinerilor de astăzi, Adevărul: în 1989 România era o Ţară Suverană! În 2013 România este o colonie! (Ion Măldărescu, ART-EMIS)
 
Tribunalul Poporului[1] din 25 decembrie 1989                  
25 Decembrie1989 – Garnizoana Târgovişte
Judecător Gică Popa
Stenograma „procesului” Nicolae şi Elena Ceausescu
O voce: Un pahar cu apă!
Judecătorul: Vă rog să luaţi loc. Suntem în faţa unui Tribunal al Poporului.
Nicolae Ceauşescu: Nu recunosc nici un tribunal în afară de Marea Adunare Naţională.
Judecătorul: Marea Adunare Naţională s-a desfiinţat. Noul organ al puterii este altul.
Nicolae Ceauşescu: Lovitura de stat nu poate fi recunoscută.
Judecătorul: Noi judecăm după noua lege adoptată de catre Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Te rog să te ridici în picioare, inculpat.
Nicolae Ceauşescu: Citiţi Constituţia ţării.
Judecătorul: Am citit-o, o cunoaştem şi nu este cazul să dai dumneata indicaţii să citim Constituţia ţării. O ştim mai bine decât dumneata, care n-ai respectat-o.
Nicolae Ceauşescu: Nu voi răspunde la nici o întrebare.
Avocat Teodorescu: Sunt avocatul Teodorescu Nicolae din Baroul Bucureşti şi avocatul Lucescu Constantin din Baroul Avocaţilor Bucureşti. Noi suntem aceia care urmează să le asigurăm apărarea celor doi inculpaţi ce compar în faţa tribunalului militar teritorial. Vă rog să-mi daţi aprobarea să iau legatura cu cei doi.
Judecătorul: Poftim, două minute.
Avocat: Domnule Ceauşescu, este şansa de a spune ce v-a îndemnat să faceţi, este un tribunal legal constituit. Organismul pe care dumneavoastră îl invocaţi a fost desfiinţat prin forţa poporului, prin voinţa poporului român. Dacă întelegeţi, vă rugăm să ne spuneţi, cu ce înţelegeti să vă faceţi aceasta apărare? Este o obligaţie morală faţă de dumneavoastră, vă rugăm să va ridicaţi în picioare, indiferent dacă dumneavoastră sunteţi de acord sau nu. Pentru că acesta este totuşi un tribunal legal constituit. (Avocatul Teodorescu Nicolae poartă o discutie cu Nicolae Ceauşescu, dar aceasta nu se înţelege )
Nicolae Ceauşescu: Nu dau socoteală decât în faţa Marii Adunări Naţionale. Nu recunosc tribunalul.
Judecătorul: Domnule avocat, vă rog sa luaţi loc.
Avocat: Vă mulţumesc.
Judecătorul: Inculpatul a refuzat, timp de 25 de ani, să poarte un dialog cu poporul, deşi a vorbit în numele poporului, ca fiul cel mai iubit al poporului, în derâdere şi-a bătut joc de acest popor. Nici astăzi nu vrea să coopereze cu tribunalul, se cunosc datele. Zilele de sărbătoare erau adevarate festinuri, în care acest inculpat şi această inculpată îşi aduceau în jurul lor camarila şi cu cele mai luxoase toalete care nu existau nici la regii care au existat şi există azi în lume nu era atâta fast, iar poporului îi dadea 200 gr. de salam pe zi, pe buletin. Genocidul care l-au facut acest inculpat şi această inculpată jefuind poporul (jaful l-au comis cei care au urmat la conducerea României – n.n.) , îşi aroga dreptul de a vorbi în numele poporului, nici astăzi nu vrea să vorbească, este laş si la propriu şi la figurat. Avem datele cunoscute, atât ale dânsei, cât şi ale dânsului.Vă rog, reprezentantul procuraturii, îi dau cuvântul pentru a susţine actul de acuzare.
Procuror Voinea:Domnule preşedinte şi onorată instanţă, avem de judecat astăzi pe inculpaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena care se fac vinovaţi de grave crime îndreptate împotriva poporului român, cei doi inculpaţi au săvârşit fapte incompatibile cu demnitatea umaniă, cu principiile justiţiei sociale, acţionand discreţionar, despotic şi criminal, în mod deliberat, pentru a distruge poporul român, în numele căruia s-au erijat drept conducatori. Pentru crimele grave săvârşite de cei doi inculpaţi în numele poporului român, victimele nevinovate ale acestor doi tirani, vă solicit:
Domnule preşedinte şi onorată instanţă, vă cer condamnarea acestora la moarte pentru săvârşirea următoarelor fapte penale:
- infracţiune de genocid, prevăzută de Articolul 357, Aliniatul 1, Cod Penal, litera c;
- subminarea puterii de stat prevăzuta de Articolul 162, Cod Penal, pentru organizarea de acţiuni armate de natură să slabească puterea de stat;
- infracţiunea de acte de diversiune prevăzute de Articolul 163, Cod Penal, pentru distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii sau orice alt mod al instalaţiilor industriale sau a altor bunuri de natură să aducă în orice mod atingere securităţii statului;
- pentru infracţiunea de subminare a economiei naţionale, prevăzută de Articolul 165, Cod Penal, prin faptul ca au folosit o organizaţie din cele prevazute de Articolul 145, Cod Penal, ori de a împiedica activitatea normală a acestora, de natură să submineze economia naţionala a poporului român.
Judecătorul: Ai auzit inculpat Nicolae Ceauşescu? Tribunalul îţi cere să te ridici în picioare. Ai auzit care sunt învinuirile care ţi se aduc ?
Nicolae Ceauşescu: Nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale. Puteţi face orice mascaradă, nu recunosc !
Judecătorul: Mascarada ai făcut-o dumneata timp de 25 de ani. Asta este mascarada pe care ai făcut-o şi ai dus ţara în pragul prăpastiei.
Nicolae Ceauşescu: Nu vreau de loc ca… dar tot ceea ce s-a spus e fals… sunt peste 3,5 milioane de apartamente etc.
Judecătorul: E fals ? Da. Nu recunoaşte învinuirile ce i se aduc.
Nicolae Ceauşescu: Nu, n-am spus nimic. N-am dat nici o declaraţie. Nu mai dau nici o declaraţie, nu mai răspund nici un cuvânt, decât în faţa Marii Adunări Naţionale.
Judecătorul: Nu recunosc învinuirile ce mi se aduc, vă rog sa semnaţi.
Nicolae Ceauşescu: Nu voi semna nimic!
Judecătorul: Situaţia se cunoaşte, situaţia dezastruoasă a ţării nu o cunoaştem numai noi, ci fiecare om cinstit din această ţara, care a mocnit până în ziua de 22 Decembrie 1989 când au apărut zorii libertăţii. Cunoaştem situaţia cu toţii, lipsa de medicamente, care din ordinul dumitale inculpat a făcut ca să moara oameni, să moara copii, în spitale fără medicamente, fără hrană, fara căldura, fără lumină, nu te-ai gândit la acest lucru ? Acum discut cu inculpatul Ceauşescu Nicolae. Din ordinul cui s-a facut genocidul de la Timişoara? Inculpatul refuză să răspundă.
Nicolae Ceauşescu: Răspund în faţa Marii Adunari Naţionale.
Judecătorul: Lasă placa asta veche. Am auzit-o şi ştim încăpăţânarea de care ai dat dovadă până în prezent.
Nicolae Ceauşescu: Refuz să răspund la întrebarea cine este autorul genocidului de la Timişoara.
Judecătorul: Istoria, naţiunea a făcut-o, n-ai făcut-o dumneata.
Nicolae Ceauşescu: Pentru Istorie, Marea Adunare Naţională va afla adevărul şi nu cei care au organizat lovitura de stat!
Judecătorul: Am organizat lovitura de stat? Ai uzurpat puterea. Răspunzi numai la întrebările pe care ţi le pun eu!
Nicolae Ceauşescu: Nu răspund!
Judecătorul: La Bucureşti cine a ordonat să se tragă în mulţime, în tineri, nu cunoasteţi, nu cunoaşteţi situaţia de la Bucureşti? S-a tras în Piaţa Palatului în mulţime, eşti străin de acest lucru? Şi acum continuă să se tragă în oameni nevinovaţi, în bătrâni, în copii, în locuri, de nişte fanatici, cine sunt aceşti fanatici? Cine i-a platit ?
Nicolae Ceauşescu: Nu răspund la nici o întrebare, pentru că, vă rog să nu consideraţi că răspund la intrebare. Nu s-a tras în Piaţa Palatului în nimeni, dimpotrivă au fost ordine clare să nu se tragă.
Judecătorul: Din partea cui ai dat dumneata ordin să nu se tragă?
Nicolae Ceauşescu: Da. Eu am dat ordin să nu se tragă, inclusiv la televiziune, inclusiv la teleconferinţa care este înregistrată.
Judecătorul: Consemnaţi vă rog.
Nicolae Ceauşescu: Nu. Nu recunosc decât în faţa Marii Adunări Naţionale. Tot ceea ce s-a spus în plus sunt falsuri, provocări.
Judecătorul: Nu recunosc să fi dat ordin, eu sau acoliţii mei să se tragă în mulţimea adunată la Sala Palatului. Nici nu s-a tras de altfel.
Judecătorul: 64.000 de victime sunt astăzi ca urmare a dispozitiilor date de dumneata, în toate oraşele, ai auzit, în toate muncipiile ţării, cum le pronunţai dumneata, în toate municipiile pe care te laudai că le-ai construit. S-au construit cu sudoarea poporului, indobitocit, sleit, toti oamenii de cultură, toate inteligenţele le-ai persecutat, ca să nu fugă din ţară, să ne lase pe mâna dumitale. Aveţi de pus intrebări ?
Procurorul Voinea: Domnule preşedinte, să ne spună inculpatul cine sunt mercenarii străini care şi la ora aceasta trag în populaţia de pe întreg teritoriul ţării, cine i-a adus şi cine îi plateşte pe aceşti mercenari ?
Judecătorul: Răspunde, te rog, inculpat.
Nicolae Ceauşescu: O altă provocare şi nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale, a poporului.
Judecător: Refuz să răspund la întrebarea cine a recrutat şi dirijat mercenarii străini care săvârşesc fapte de teroare şi în prezent, omorând populaţia paşnica şi nevinovată.
Judecătorul: Dânsa este vorbăreaţă, dar am văzut-o de mai multe ori că nu mai citea. Savantul, inginerul, academicianul, care nu ştia să citească. Analfabeta ajunsese academician.
Elena Ceauşescu: O sa te audă intelectualii din ţara asta şi toti colegii mei. O să te audă colegii mei! O sa te audă!
Judecător: Întrebări domnule colonel:
Inculpat Ceauşescu Nicolae, în afară de cele invocate în legatură cu legalitatea acestui tribunal, ai discuţii ?
Nicolae Ceauşescu: Eu răspund la orice întrebare numai în faţa Marii Adunări Naţionale şi a reprezentanţilor clasei muncitoare.
Judecătorul: Ca şi până acum.
Nicolae Ceauşescu: Răspund la orice întrebare în faţa M.A.N.
Judecătorul: Să se consemneze, refuz să răspund la orice fel de întrebare pusă de tribunal. Asta am mai auzit-o de aâtea ori încat stie întreaga lume.
Nicolae Ceauşescu: În faţa loviturii de stat nu răspund celor care au chemat armatele străine în ţara, nu răspund!
Judecătorul: Marea Adunare Naţională de care vorbeşti dumneata a fost dizolvată, destituită.
Nicolae Ceauşescu: Nu o poate nimeni dizolva!
Judecător: Prin voinţa nestramutată poporului avem alt organ al puterii, este Consiliul Frontului Salvării Nationale, legal constituit şi recunoscut pe plan mondial.
Nicolae Ceauşescu: Nu recunosc pe nimeni şi de aceea poporul luptă în ţara până la eliminarea acestei bande de trădatori de ţară, care sunt în legatură cu străinătatea, au organizat lovitura de stat!
Judecător: Nu recunosc noul organ al puterii de stat, legal constituit şi nici organele care au uzurpat, în ghilimele, puterea, de aceea poporul face dezordine astăzi în ţara şi luptă.
Judecător: Pentru cine luptă poporul? Luptă impotriva lui?
Nicolae Ceauşescu: Pentru existenţa sa, pentru independenţă şi suveranitate, pentru integritatea României.
Judecător: Uzurparea puterii a fost făcuta cu ajutorul agenturilor străine, aşa a spus inculpatul!
Nicolae Ceauşescu: Nu este adevărat, voi spune public ori de câte ori va fi nevoie, dar nu recunosc aceasta ca o declaraţie.
Judecător: În primul rând spune-ne-o nouă!
Nicolae Ceauşescu: Ca simpli cetăţeni, cu speranţa că nu veţi lucra pentru nimicirea României.
Judecătorul: Cine ?
Avocat Teodorescu: Pentru ca să putem rezolva o problema de drept, pe care o supunem noi discuţiei, când ne veţi acorda cuvântul, vă rog să binevoiţi să întrebaţi pe inculpatul Ceauşescu Nicolae dacă are cunoştinţă de faptul ca a fost destituit din funcţia sa de Preşedinte al României.
Judecător: Ai aflat de acest lucru ?
Avocat Teodorescu: Şi a inculpatei Elena Ceauşescu dacă ştie că a fost destituită din funcţiunile de stat pe care le deţinea? Şi încă următoarea intrebare: dacă mai are cunoştinţă ca Guvernul a fost demis în integritatea sa şi că toţi care făceau parte din guvern, inclusiv inculpata Ceauşescu Elena, nu mai are aceasta calitate, pentru ca să putem rezolva problema de drept în care prezenţa refuzului nejustificat al acestora, de a răspunde întrebărilor puse de catre Tribunalul Militar, ne vedem obligaţi ca să lămurim noi, ca şi dumnealor să înteleagp, care este legalitatea în ce priveşte posibilitatea de judecare sau de nejudecare a acestora. Vă rog să-l întrebati dacă are cunoştinţă de acestea?
Judecător: Ai auzit inculpat, ai cunoştinţă că ai fost destituit din funcţia care o deţineai, ca menţionatele organe au fost desfiinţate ?
Nicolae Ceauşescu: Sunt Preşedintele României şi Comandantul suprem al Armatei. Ca simpli cetăţeni, ca simpli cetăţeni !
Avocat Teodorescu: Dar nu asta v-am întrebat, eu altceva am întrebat, dacă aveţi cunoştinţă ca vi s-au ridicat aceste funcţiuni ca să putem discuta legalitatea în ce priveşte susţinerile pe care le faceţi dumneavoastră, că nu vă poate judeca decât Marea Adunare Naţională.
Nicolae Ceauşescu: În primul rând nu vă recunosc nici o calitate, ca simpli cetăţeni, ca simpli cetăţeni!
Avocat Teodorescu: Cum doriţi dumneavoastra, ca simpli cetăţeni ?
Judecătorul: Noi simpli cetăţeni, dumneata simplu Preşedinte.
Nicolae Ceauşescu: Sunt Preşedintele Republicii Socialiste România.
Judecător: Vă rog să consemnaţi: Nu recunosc noile organe legal constituite.
Nicolae Ceauşescu: Răspund în faţa Marii Adunări Naţionale şi a poporului, nu a celor care au organizat lovitura de stat cu ajutorul agenturilor străine.
Judecătorul: Plătite de Ceauşescu Nicolae.
Nicolae Ceauşescu: Nu. Nu ! E non sens !
Judecătorul: Inculpat, vă rog să citiţi. Nu recunosc noile organe legal constituite ale puterii de stat, că susţineti că sunteti preşedintele ţării şi comandantul suprem al Armatei.
Avocat: Vă rog să-l intrebaţi pe inculpat dacă are cunoştinta că e demis Guvernul ?
Judecător: De ce, inculpat, ai luat măsura aceasta ca să umileşti poporul, să-l terfeleşti, să-l aduci în halul de umilinţă în care l-ai adus, de ce ai exportat produsele astea pe care le munceau ţăranii? Şi veneau ţăranii de la Caracal, din toata ţara, la Bucureşti să cumpere pâine, pe ger, pe frig, cei care produceau pâinea, cei care te duceai dumneata şi le dadeai indicaţii. De ce ai infometat poporul, de ce ai făcut aceasta, de ce ai înfometat acest popor ?
Nicolae Ceauşescu: Nu vă răspund la întrebare. Voi spune, vă spun ca simpli cetăţeni şi voi arăta şi în Marea Adunare Naţională că pentru prima dată cooperatorii au primit cate 200 de kg de grâu pe persoană, nu pe familie şi mai aveau dreptul încă să mai primească.
Judecător: Primeau, primeau…
Nicolae Ceauşescu: E o minciună şi un fals. Vă spun ca să va gânditi bine, este o minciună în fals şi arată acuma câtă lipsa de patriotism şi ce tradare s-a comis în ţara asta.
Judecător: Dimpotrivă, am luat măsuri să se dea cate 200 kg la ţărani. Şi atunci de ce veneau ţăranii sa ia pâine de la Bucureşti?
Nicolae Ceauşescu: Pardon ! Aproape în toate comunele s-au facut brutării. Asta nu recunoaşteţi ?
Judecător: Încercam să folosim expresia dumitale. Dumneata vorbeşti cu tribunalul!
Nicolae Ceauşescu: Vorbeşte un cetăţean şi ascult pe orice cetăţean, nu vă declar. Nu recunosc nimănui nici o calitate. Ca simpli cetăţeni putem discuta orice.
Judecător: Dumneata foloseai o expresie foarte des, „avem programe minunate”, probabil că de programul ăsta era vorba, una să scrii pe hârtie şi una să se facă în realitate? Aşa ai vorbit şi despre sistematizarea localităţilor, care de fapt a însemnat distrugerea ţărănimii române, a plaiului nostru strămoşesc. Te-ai gândit vreodată la asta? Ca cetăţean?
Nicolae Ceauşescu: Ca cetăţean, niciodată în satele româneşti nu s-a realizat o asemenea dezvoltare. Şi nu de distrugerea satelor româneşti, ci dimpotrivă, de consolidarea de a le asigura producţia.
Judecător: Nu am intenţionat să discut o seamă de motive.
Nicolae Ceauşescu: Vă spun ca simplu cetăţean. De a se întări şi construi spitale, medici, şcoli, tot ce este necesar pentru o viaţă demnă şi care nu s-a făcut în nicio ţara din lume, ca simpli cetăţeni vă spun acest lucru.
Judecător: Ultima întrebare inculpat, vorbeai de egalitate şi că toţi suntem egali, ca fiecare trebuie să primeasca după munca lui. Am văzut la televizor vila fiicei dumitale, avea un cântar de aur pe care ăşi cântarea carnea adusă din străinătate. Carnea asta de aici, a noastra, nu era bună.
Elena Ceauşescu: Extraordinar, extraordinar, de unde scoateţi atâtea scorneli, stă într-un apartament ca fiecare cetăţean.
Judecător: Era vila bunicii.
Elena Ceauşescu: N-are vilă, n-avem nimeni !
Judecătorul: Aţi avut palat.
Elena Ceauşescu: Nu avem, sunt ale ţării.
Judecătorul: Pentru copii dădeai 10 lei pentru revelion ca să-şi cumpere bomboane, aşa ai înţeles dumneata ca să ajuţi copiii, familiile cu copii.
Procuror: Domnule preşedinte, am o întrebare: Să ne spună inculpatul Ceauşescu Nicolae, contul de 400.000 de dolari…
Judecătorul: 400 de milioane de dolari din Elveţia.
Elena Ceauşescu: Ce cont?
Procuror: Pe numele cui este, cui aparţine?
Ambii inculpati: Ce cont?
Judecător: Cele 400 de milioane de dolari care au fost depuse la băncile din Elveţia ?
Elena Ceauşescu: Să se facă dovada, dovada!…
Judecător: O să se aducă si dovada!
Nicolae Ceauşescu: Nu există nici un cont al nimănui şi ceea ce spuneţi arată cât de fals şi de provocator vorbesc cei care au făcut lovitura de stat.
Judecător Popa: Îţi place mereu să foloseşti termenul de lovitură de stat.
Nicolae Ceauşescu: Vă rog, nu am terminat. Ca cetăţeni…
Judecător: Vă rog să consemnaţi: nu recunosc să fi depus eu sau alte persoane în numele meu, al familiei mele…
Nicolae Ceauşescu: Nici un dolar.
Judecător: Nici un dolar la vreo bancă din străinatate.
Nicolae Ceauşescu: Nu, nu am dat declaraţie, îţi spun ca simplu cetăţean! Ce minciună, ce falsitate!
Judecător: La fiica dumitale s-a găsit suma de 90.000 de dolari, iar pe cetăţenii care aveau un dolar îi trimiteai în judecată!
Avocat Lucescu Constantin: Suntem la aceste 400 de milioane de dolari, vă rugăm să întrebaţi inculpatul dacă nu a deschis vreun cont şi nu există pe numele domniei sale, dar dacă totuşi contul există, este de acord să declare că îi lasă să vină în ţara pentru statul român, aceşti bani, în Banca Nationala?
Judecător: Ai înţeles inculpat?
Nicolae Ceauşescu: Vom discuta în Marea Adunare Naţională.
Avocat Lucescu Constantin: Acum să ne spună dacă aceşti bani pot fi remişi statului român?
Nicolae Ceauşescu: Pentru dumneavoastră, ca simpli cetăţeni.
Judecătorul: Noi suntem tribunalul, nu suntem simpli.
Nicolae Ceauşescu: Nu vă recunosc calitatea asta.
Judecătorul: Noi avem calitatea de tribunal.
Nicolae Ceauşescu: Dar ca cetăţeni, vă spun că nu am avut şi nici nu am cont în nici o ţara, în nici o valută.
Judecătorul: Nu aveţi un fond depus în valută în nici o ţară…
Procuror Voinea: Domnule preşedinte, dacă acest inculpat paranoic nu are nici un cont, să încheiem şi noi conturile cu el, că se pare că nu ne putem înţelege(Judecătorul ameninţă şi jigneşte de mai multe ori n.n.)
Sursa : art-emis.ro
Citeste :

Nu vindeți pământul țării



Nu vindeţi pământul ţării la o lume căpcăună
Nu mai vindeţi, nu mai vindeti iarăşi ţarina străbună!
Nu ne vindeţi orizontul, nu vindeţi ape din râu
Nu ne vindeţi codrul verde, nici lanurile de grâu.
Nu vindeţi livezi şi sate nici la regi, nici la nebuni
Nu vindeti văi şi fâneţe stolurilor de tăuni!
Nu ne vindeţi, nu ne vindeţi, generali şi amirali,
C-aţi distrus armata ţării, eu v-acuz drept criminali.
Nu ne vindeţi, nu ne vindeţi, nici ogorul nici mormântul,
Trădătorilor de ţară, nu v-ar mai răbda pamântul!
Nu ne vindeţi, nu ne vindeţi, istoria şi trecutul
Trădătorilor de ţară, ne-aţi înstrăinat avutul.
Nu ne vindeţi, nu ne vindeţi, senatori, la venetici
Din apărători de ţară ne-aţi devenit inamici
Nu vindeţi aurul ţării la negustori şi zevzeci
Nu ne vindeţi, nu ne vindeţi, eu v-am condamnat pe veci!
Nu ne vinde, nu ne vinde, parlamentar impostor
Ai trădat o naţiune şi-ţi baţi joc de un popor
Ne-ai vândut averea ţării clanurilor din Apus
Joci mereu o carte dublă, când diavol când cel sus pus!
de Virgil Ciucă
New York, 22 noiembrie 2013. Din volumul “Execuția” – în lucru
Sursa: Starea Natiunii  

24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca

Mii de români au luat calea Mânăstirii Prislop, într-un pelerinaj menit să îi aducă un omagiu unuia dintre cei mai mari duhovnici români ai secolului XX, părintele Arsenie Boca. Astăzi, se împlinesc 24 de ani de la trecerea sa în lumea drepților, iar creştinii ortodocşi merg, în număr mare, la mormântul său. Cu puţin timp înainte de moarte, el a prezis sfârşitul dictatorului comunist, Nicolae Ceauşescu, dar şi propriul lui sfârşit.
Zeci de mii de creştini ortodocşi sunt aşteptaţi la Mânăstirea Prislop, la manifestările prilejuite de împlinirea a 24 de ani de la trecerea în nefiinţă a părintelui Arsenie Boca
La mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănastirea Prislop, din Țara Hațegului, ajung, aproape zilnic, sute de pelerini. Cu atât mai mulţi, vin, an de an, la pomenirea sa, prilejuită de trecerea în nefiinţă, la data de 28 noiembrie 1989. Locul de veci constituie, azi, unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe această dată este estimat la 30.000 – 40.000 de oameni.
Astăzi, autorităţile estimează sosirea a peste 15.000 de pelerini. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu, a declarat că peste 90 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică începând de miercuri după-amiază şi până joi seară, la manifestările religioase de la Mănăstirea Prislop.
Omul lui Dumnezeu sau Sfântul Ardealului, cum este pomenit, adeseori, părintele Arsenie Boca i-a convins pe mulţi creştini să îşi păstreze credinţa în Dumnezeu, în vremuri de restrişte. Chiar şi după moartea sa, mulţi cred că, rugându-se la mormântul lui, primesc iertare, binecuvântare sau îşi schimbă viaţa în bine.
Convieţuire spirituală pe Facebook
Până nu demult, despre părintele Arsenie Boca şi despre Mânăstirea Prislop, la care a fost stareţ şi, apoi, după ce a fost transformată în mănăstire de maici, a slujit, se ştia mai mult din povestirile oamenilor sau din cărţi. Acum, internetul a dat o mână de ajutor mediatizării acestui lăcaş de cult şi a vorbelor de duh şi rugăciunilor părintelui, păstrate de-a lungul timpului. Pe pagina de Facebook a mânăstirii Prislop, apar, zilnic, rugăciuni, sfaturi, reţete de post dar şi povestiri despre gesturile de bunăvoinţă faţă de semeni aflaţi în greutăţi.
Tot acolo, oamenii vorbesc despre împlinirile sufleteşti de care au parte când merg la mormântul părintelui Arsenie Boca sau îşi dau întâliri pentru a merge împreună, în pelerinaj, în Ţara Haţegului. Acolo am găsit postată o povestire, relatată de un călugăr al mănăstirii, despre cum a profeţit părintele Arsenie Boca moartea dictatorului Nicolae Ceauşescu, dar şi moartea sa.
Dumnezeu să-l odihnească în Lumina Învierii Sale.
„Să-mi faci crucea”
Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume – „Arsenie”. Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. „Ieromonahul”. Unsprezece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: „Să vii la mine la mormânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum”.
(profeţia mortii sale)
„Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism – ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă – numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo trei săptămâni înaintea lui”.
Preot-martir
Părintele Ieromonah Arsenie Boca, s-a născut pe data de 29 septembrie 1910, în Vața de Sus, judeţul Hunedoara. Teolog, artist plastic (muralist) român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. În biografia sa, scrisă pe wikipedia.org, se arată că a fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București).
„Scara dumnezeiescului urcuş”
Numele său real este Zian Boca. Înainte să ia calea mânăstirii, părintele a urmat Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu”, din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție în 1929. În același an, s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. A primit – la recomandarea profesorului Nicolae Popovici – o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase, din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Ioan Scăraru, o traduce în limba română în doar 5 luni. Această traducere nu a văzut lumina tiparului.
L-a pictat pe Mihai Viteazul, la Atheneul Român
Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viata de călugăr pentru care optase încă din anii studenției, de la Sibiu.
La Muntele Athos
În 1935 – ca absolvent al Academiei Teologice – a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov).
Călugăr din 1940
În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor. Deja, din 1940, declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, despre care Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!”.
Arestat pentru un gest creştin
După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcei pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 pentru că nu i-a fost găsită nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.
La Mânăstirea Prislop
Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956).
Pictura prezicătoare
În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal, i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate. Fiind înainte văzător cu duhul el lasă mărturie a supliciului din care i s-a tras moartea, pictând la Biserica din Drăgănescu scena supliciilor Sf. Ștefan cel Nou, pomenit pe 28 noiembrie, data morții Părintelui Arsenie.
Trimis la Canal, salvat de Patriarhul Justinian
În noaptea de 15/16 ianuarie 1950 este a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959).
Pribeag în Bucureşti
A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două licențe ale sale, una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu.
A închis ochii la Sinaia dar a fost înmormântat la Prislop
La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984. Acolo a și închis ochii, pe data de 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989, prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.
Sursa :evz.ro

Revoluţia gazelor de şist. Anatomia unui dezastru (I)


Revoluţia gazelor de şist. Anatomia unui dezastru (I)
Motto: Consider revoluţia gazelor de şist mai mult o petrecere de pensionari decât o revoluţie… Este ultima zvâcnire. (Art Breman, geolog)
Ca şi când distrugerea Apusenilor prin „proiectul Roşia Montană″ nu ar fi fost de ajuns, asasinii economici, interni şi externi, ai României au mai tras câteva gloanţe în trupul muribund al ţării noastre – ca să fie siguri că victima chiar nu mai mişcă. De data aceasta arma folosită este fracturarea hidraulică. Dacă în cazul Roşia Montană au acţionat neglijent, nu le-a păsat să facă pierdută arma crimei şi să şteargă amprentele, în afacerea gazelor de şist se lucrează profesionist, cu pistolari deghizaţi în negustori de iluzii din Vestul Sălbatic. Prin propagandă şi tactici psihologice, demne de o veritabilă acţiune de psy-ops, crima comisă a fost transformată în opusul ei: o operaţiune de salvare a României din ghearele petro-imperialismului rusesc.
Au fost reactivate mai întâi mituri şi reflexe condiţionate menite să influenţeze emoţiile şi comportamentele populaţiei (potenţial) insurgente. Există termeni şi sintagme care provoacă o reacţie colectivă previzibilă. În cazul gazelor de şist, sintagma „independenţa faţă de gazul rusesc“ declanşează un reflex condiţionat de respingere a „duşmanului de la est“. Odată reactivat acest reflex în mentalul românesc, orice enormitate debitată în legătură cu „independenţa faţă de gazul rusesc“ va fi acceptată necondiţionat de către publicul larg. Un titlu ca „Miza gazelor de şist: Ruşii vor avea pierderi uriaşe dacă România devine independentă energetic“ (ziare.com) nu urmăreşte să ofere o informaţie reală, ci să stârnească o reacţie emoţională. Nu numai că ne vom câştiga independenţa faţă de gazul rusesc, dar vom produce duşmanului şi „pierderi uriaşe“. Termenii nu au nimic din rigoarea datelor economice, trimit însă subliminal la istoria rezistenţei noastre în faţa asupritorului bolşevic. Cât pierde Gazprom în eventualitatea unei independenţe româneşti faţă de gazul rusesc ne-o spune, la rece, Vocea Rusiei: „Cota de gaze alocate Republicii Moldova şi României reprezintă 0,6% din totalul exportului anual de gaze al Gazprom. În condiţiile în care, în prima jumătate a anului 2013, cererile de gaze din Europa către Gazprom au crescut cu 10%, cota de 0,6% poate fi redistribuită de Gazprom fără probleme Turciei sau Germaniei, ţări aflate în plină expansiune economică“.
Hotărâte, probabil, să-i producă Rusiei „pierderi uriaşe“, guvernele băsesciene au mizat totul pe Nabucco, un proiect occidental al cărui eşec răsunător a pus în evidenţă latura lui… comică. Iată ce scria revista “Forbes” în 2012: „Nabucco a fost întotdeauna mai mult decât o simplă conductă pentru a transporta gaz: a fost un proiect menit să demonstreze unitatea europeană împotriva manipulărilor grosolane ale petro-imperiului condus de Putin. O comedie a erorilor, jucată de nenumărate ori, a demonstrat în mod concludent incompetenţa şi neputinţa aproape comică a Uniunii Europene, chiar atunci când este vorba de chestiuni care se presupune a avea o importanţă strategică. Nabucco a fost conceput ca un proiect în care europenii eficienţi şi moderni le vor arăta ruşilor înapoiaţi cum se face treaba. În loc de o lecţie dată ruşilor, proiectul s-a dovedit o caricatură“.
Să tot fie o caricatură pentru analiştii de la “Forbes”, dar pentru România eşecul este usturător. Mizând totul pe Nabucco, România a refuzat să participe la construcţia conductei South Stream. Dacă ar fi trecut pe teritoriul României, lungimea conductei s-ar fi scurtat cu 50% şi ar fi scăzut preţurile gazului furnizat României de către Gazprom. “South Stream ar fi putut reprezenta „cel mai important tren care ar fi putut trece prin România şi care ne-ar fi pus înapoi pe harta Europei“, consideră analistul Valentin Vasilescu, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni. România a rămas însă pe peronul gării în vreme ce bulgarii, sârbii, ungurii, slovenii, austriecii, italienii, croaţii, macedonenii, grecii şi turcii s-au instalat în vagoanele South Stream-ului. În contul călătoriei, Gazprom oferă preţuri stabile la gaz cu un discount de 10%. Sunt şi alte avantaje. Construcţia porţiunii de conductă de pe teritoriul bulgăresc le va aduce vecinilor noştri venituri garantate de 3,1 miliarde (potrivit declaraţiilor făcute de ministrul bulgar al energiei, Dragomir Stoynev, din 31 octombrie 2013, la ceremonia de inaugurare a lucrărilor). Până la urmă, România va trebui să se pronunţe „în favoarea South Stream, pentru că altă alegere nu are“ socoteşte analistul azer Ilgar Velizade, citat de agenţia Regnum.
Nu are alegere?! O manipulare rusească! strigă la unison aceiaşi politicieni care au aplaudat proiectul Roşia Montană. Cum să rămână România de căruţă? Nici nu-şi dăduse Nabucco obştescul sfârşit, că negustorii de iluzii s-au năpustit să ne vândă „ulei de şarpe“ pentru vindecarea beteşugurilor energetice. Leacul miraculos, pretind negustorii, nu trebuie importat de la „duşmani“, căci îl avem noi înşine din belşug. Numele lui: gazul de şist. Este tot gaz natural, numai că se comportă puţin mai ciudat (de aici denumirea de gaz neconvenţional): stă îngropat la mare adâncime, la vreo doi kilometri sub terenurile agricole şi gospodăriile ţărăneşti, sub pânza freatică. Captiv în rocile de şist, nu vrea să iasă la suprafaţă decât forţat prin fracturare hidraulică. Cum tehnologia miraculoasă o deţin negustorii din Vestul Sălbatic, ei vor scoate gazul nostru din măruntaiele pământului şi tot ei or să ni-l vândă, la preţurile de pe piaţa mondială! Gazul va fi ieftin ca braga, aşa cum este în prezent în Statele Unite.
Ceea ce urmează, dragi cititori, nu veţi afla din pliantele şi prezentările în power point ale experţilor în comunicare. Și nici din gura celor care le permit negustorilor de aiurea să fractureze din teritoriul ţării oricâte hălci ar vrea.
Pentru a elibera gazul, rocile puţin poroase din zăcămintele de şist trebuie mai întâi „fracturate“ prin injectarea, la mare presiune, a unei cantităţi enorme de apă amestecată cu peste 500 de substanţe toxice şi poluante. Cantitatea colosală de apă otrăvită – cam 19 milioane de litri de apă sunt necesari pentru fracturarea unei singure sonde – revine într-o proporţie însemnată (între 30-70%) la suprafaţă, unde începe apoi odiseea depozitării şi tratării ei. Nu este vorba de ceva în genul apei reziduale menajere, ci de un cocteil de substanţe radioactive şi superpoluante, majoritatea ţinute secrete (din cauza adâncimii la care se foloseşte, apa reziduală de fracturare este contaminată radioactiv). Cum planul este ca România să fie împânzită cu sonde, la o rată de 5-6 sonde pe kilometrul pătrat, nu-i greu de imaginat câte bazine descoperite de colectare a lichidului rezidual toxic vor exista. Nu este deloc exclus ca, pentru a maximiza profitul, parte din lichidul rezidual să fie deversat, pe şest, direct în râurile sau pe ogoarele patriei. S-a întâmplat în SUA, de ce nu s-ar întâmpla în România, unde fracturiştii sunt, după toate evidenţele, deasupra oricărei legi ? Oricum, staţiile de tratare a apelor reziduale din România nu au capacitatea de a epura asemenea cocteiluri ucigaşe. Iar îngroparea lor în subsol (o metodă larg folosită) va polua mai devreme sau mai tîrziu straturile de apă freatică. Dacă la Roşia Montană proiectul minier va concentra cianura într-un imens lac otrăvit, exploatarea gazului de şist va dispersa o otravă, la fel de puternică, pe sute de kilometri pătraţi, afectând profund sănătatea a zeci sau chiar sute de mii de români, flora şi fauna sălbatică, terenurile agricole şi animalele domestice. Şi, mai ales, va lăsa o mare parte a României fără apă potabilă. (Acesta este doar unul dintre multiplele dezastre ecologice pe care le poate provoca fracturarea hidraulică.)
Gogoaşa „independenţei faţă de gazul rusesc“ nu oferă totuşi suport propagandistic suficient pentru a justifica un act de vandalism ecologic de asemenea proporţii. Pentru a anestezia complet opinia publică românească trebuia cultivată admiraţia necondiţionată faţă de mitul „revoluţiei gazelor de şist“ din SUA.
În esenţă, noul mit american se rezumă la câteva formulări şocante: 1) gazul de şist schimbă regula jocului; 2) datorită fracturării hidraulice SUA vor avea între o sută şi două sute de ani gaz ieftin şi abundent; 3) SUA au descoperit echivalentul în gaz a două Arabii Saudite; 4) SUA sunt pe cale să-şi câştige independenţa energetică; 5) revoluţia gazului de şist va produce o iminentă renaştere industrială. Repetate neîncetat, ca într-un ritual magic, aceste baliverne au menirea să anihileze orice critică raţională şi să incrimineze reacţiile naturale de respingere ale populaţiei. Prin bine cunoscutul procedeu copy-paste, propagandiştii din România au preluat lozincile americane şi le-au potrivit ca nuca în perete. Efectele sunt de-a dreptul rizibile: „România – viitorul Dubai al Europei?“ (Bogdan Chirieac), „100 de ani de industrie de gaze în România“ (revista Partener), „Valorificarea gazelelor ieftine neconvenţionale ar putea ajuta la reindustrializarea României“ (Iulian Fota, consilier prezidenţial pe probleme de securitate).
Mioritica „revoluţie a gazului de şist“ se anunţă a fi o glumă macabră, un act de sabordare a viitorului ţării, o ameninţare gravă la adresa democraţiei şi a drepturilor umane fundamentale: inviolabilitatea proprietăţii private, dreptul la apă curată şi hrană sănătoasă. Aşa cum esenţa criminală a comunismului nu poate fi înţeleasă fără o analiză a ceea ce s-a întâmplat în Rusia bolşevică, tot aşa nu vom realiza dimensiunile dezastrului ce ni se pregăteşte dacă nu ştim ce a însemnat în realitate „revoluţia gazului de şist“ din Statele Unite. Se impune, prin urmare, o dez-vrăjire a „miracolului american“.
Cei „o sută de ani de gaz natural“ din SUA sunt meniţi să umfle o nouă bulă, poate mai devastatoare decât cea imobiliară şi, în paralel, să ofere un colac de salvare uneia dintre cele mai murdare şi retrograde (la propriu şi la figurat) industrii ale lumii contemporane: industria hidrocarburilor neconvenţionale (gaz şi petrol de şist, nisipuri bituminoase).
Se pune întrebarea firească: cum au reuşit exagerările şi minciunile lobbyistilor şi altor susţinători ai acestei industrii să fie crezute de o mare parte a publicului american? Campaniile agresive de PR ne oferă un răspuns parţial. Altă explicaţie ne este dată de refuzul politicienilor, mass-mediei şi chiar al multor cetăţeni de rând de a accepta moartea visului american. „Revoluţia gazului de şist“ este paiul de care se agaţă cei care nu înţeleg că jocul s-a terminat. Supercomplexa civilizaţie americană, construită pe hidrocarburi ieftine şi abundente, se află în moarte clinică şi nici un remediu fantezist, precum ţiţeiul şi gazul de şist nu poate menţine status quo-ul. În cartea “Too much Magic: Wishful Thinking, Technology and the Fate of Nation” (Prea multă magie: speranţe deşarte, tehnologie şi soarta naţiunii), James Howard Kunstler scrie că „boom-ul gazului şi ţiţeiului de şist arată cât suntem de disperaţi noi, în economiile industriale, să continuăm modul de viaţă bazat pe combustibilii fosili şi câte alte resurse (oţel, investiţii de capital) suntem pregătiţi să cheltuim pe orice ne promite o posibilă prelungire a confortului nostru“. Chiar dacă „nu vrem să ne gândim la o asemenea situaţie“, remarcă acelaşi autor în articolul “Timpul închipuirilor”, „restrângerea permanentă a tehno-industrialismului este necesară deoarece principalul combustibil care alimentează motoarele sale e tot mai puţin şi mai scump, chiar prea scump pentru a menţine în stare de funcţionare infrastructura Statelor Unite“.
Au existat momente în ultimii 20 de ani când societatea americană, forţată de realităţile din sectorul energiei, a fost pe punctul de a recunoaşte adevărul despre combustibilii fosili. Pe la începutul anilor 2000, lucrurile au luat însă o întorsătură neaşteptată, care a exacerbat din nou iluziile şi speranţele false.
Scăderea îngrijorătoare a producţiei convenţionale de gaz natural şi creşterea dramatică a preţurilor la acest combustibil au fost principalii factori care au creat motivaţia necesară pentru aplicarea la scară comercială a fracturării hidraulice. A extrage gaz din zăcăminte de şist fusese considerat, până atunci, o întreprindere prea puţin atrăgătoare din punct de vedere comercial.
Iată cum descrie Richard Heinberg, în cartea “Ulei de şarpe”, începuturile „revoluţiei gazelor de şist“: „Companii mici şi mijlocii au împânzit zonele cu şisturi din Texas, Louisiana, Arkansas şi Pennsylvania, au luat bani cu împrumut, au încheiat contracte de închiriere a terenurilor şi într-o perioadă de timp scurtă au săpat zeci de mii de puţuri. Rezultatul a fost o bulă enormă produsă de noua producţie de gaz natural. Pe măsură ce furnizările de gaz creşteau, cititorii de prompter (care afişa textele oferite de industria extractivă) şi politicienii au început să trâmbiţeze perspectiva a «o sută de ani de gaz natural» care «vor schimba regula jocului»“.
„Revoluţia şisturilor“ este o „bonanza temporară“ (J. David Hugues), un fenomen tipic de „avânt şi prăbuşire“. S-ar fi fâsâit rapid, precum lichidul dintr-o cutie de Coca Cola la două minute după ce-ai deschis-o, dacă bula nu ar fi fost mereu alimentată de capitalul băncilor de investiţii şi de subvenţiile masive oferite fracturiştilor de către guvernul federal şi unele state americane. Ca nu cumva flacăra „revoluţiei“ să se stingă, firmelor de exploatare li s-au acordat importante derogări de la normele ecologice. Printr-un lobby intens şi un mic ajutor de la vicepreşedintele american Dick Cheney (fost preşedinte, înainte de campania electorală din anul 2000, al firmei Halliburton), exploatarea prin fracturare hidraulică a obţinut „derogarea Halliburton“ de la legea federală care veghează asupra calităţii apei de băut (Clean Water Act). Drept urmare, fracturiştii nu au mai fost obligaţi să dezvăluie substanţele toxice interzise pe care le folosesc. (Cum ar putea fi tratate în uzinele de epurare ale oraşelor nişte substanţe… secrete?)
Dar nu numai substanţele toxice folosite au rămas secrete. Investitorului naiv i s-a ascuns faptul că exploatarea gazelor de şist rămânea, în ansamblul ei, o afacere financiar neviabilă. Este adevărat că indivizi de teapa lui Aubrey McClendon, fostul preşedinte al companiei Chesapeake, s-au îmbogăţit, dar… atenţie! nu din vânzarea gazului ci din operaţiuni speculative adiacente, cum ar fi vânzarea contractelor de concesiune a terenurilor. În iunie 2012, la New York, Rex Tillerson, preşedintele ExxonMobil, a declarat în cadrul prestigiosului Consiliu pentru relaţii externe: „Ne dăm şi cămaşa de pe noi (ca să exploatăm gazul de şist). Nu câştigăm nici un ban. Suntem îndatoraţi până peste cap“1.
Dacă afacerea gazelor de şist este o afacere comercială eşuată în SUA – care sunt cauzele acestui eşec? Două ar fi cauzele majore: una ţine de domeniul geologiei, cealaltă de sectorul financiar-bancar.
Exploatarea gazelor de şist suferă de sindromul Reginei Roşii (după o replică rămasă celebră a personajului Regina Roşie din “Alice în Ţara din Oglindă” de Lewis Carrol: „Trebuie să fugi cât poţi de mult ca să rămâi în acelaşi loc“). Fracturiştii sunt obligaţi să foreze într-un ritm frenetic un număr din ce în ce mai mare de sonde doar pentru a extrage aceeaşi cantitate de gaz. Rata declinului la sondele de şist este de 63-85% în primul an (faţă de 25-40% la gazul convenţional); cele mai productive sunt secătuite după 5-6 ani de exploatare (faţă de 20 de ani la gazul convenţional). În plus, vastele formaţiuni de şist s-au dovedit a fi sărace în „locuri dulci“ (sweet spots), zone unde sondele sunt într-adevăr productive. În ciuda freneticei „revoluţii a gazului de şist“, Statele Unite nu au putut să atingă nici pe departe vârful producţiei din anul 1973. Despre ce independenţă energetică vorbim?!
Sindromul Reginei Roşii a mărit dramatic costurile de forare şi operare pentru că i-a obligat pe fracturiştii să dea în exploatare un număr foarte mare de sonde – douăzeci de mii de sonde adiţionale într-o perioadă de zece ani (3-10 milioane dolari per sondă). Dar mai mult decât de geologie, ei au fost mânaţi de la spate de băncile de investiţii.
Să ne amintim ce a spus preşedintele lui ExxonMobil: „Suntem îndatoraţi până peste cap“. Băncile profită oricum de pe urma „revoluţiei gazului de şist“. În faza de avânt, prin vinderea acţiunilor la companiile supracotate la bursă iar în cea de spargere a bulei, când companiile se prăbuşesc, profită mai ales de pe urma fuziunilor şi achiziţiilor.
Adevărul, de puţini ştiut, este că Wall Street-ul a promovat bula gazului de şist. Într-un articol de investigaţie din “New York Times”(„După boom-ul gazului de şist“, 20 octombrie 2012), Clifford Krauss şi Eric Lipton au dezvăluit modul în care „finanţarea creatoare“ i-a forţat pe fracturişti să tot sape noi sonde chiar dacă fiecare nouă sondă însemna pentru ei o pierdere financiară: „Precum recenta bulă a creditului imobiliar, avântul şi prăbuşirea (boom and bust) din cadrul afacerilor cu gaz de şist este generat în mare parte de ingineriile financiare ale băncilor de investiţii precum Goldman Sachs, Barclays, Jefferies & Company“.
În raportul „Şistul şi Wall Street-ul: A fost orchestrată scăderea preţurilor la gazul natural?“2, Deborah Rogers, fost consultant financiar pe Wall Street şi membru al Consiliului consultativ al Băncii Rezervelor Federale din Dallas între 2008 şi 2011, analizează aşa-numita „co-dependenţă“ toxică dintre marile bănci de investiţii şi operatorii de gaz şi petrol de şist. Rogers este de părere că supraproducţia de gaz a fost în mare parte orchestrată „pentru a atinge ţintele de producţie ale analiştilor financiari şi pentru a furniza banii cash necesari menţinerii poziţiilor imprudente ale operatorilor“. Când preţul gazului natural s-a prăbuşit, „Wall Street-ul a început să încheie tranzacţii prin care activele companiilor de gaz de şist aflate în dificultate au fost transferate marilor jucători ai industriei. La numai câteva luni, astfel de tranzacţii s-au dovedit a fi toxice, rezultatul fiind o renunţare masivă la activele de gaz de şist. În plus, băncile au avut un rol primordial în inventarea unor produse financiare complicate precum PVP-urile (volumetric production payments); în ciuda lipsei evidente de cunoştinţe solide ale multor investitori şi a riscurilor exploatărilor de şist, aceste produse au fost ulterior vândute unor investitori precum fondurile de pensii. Mai mult, contractele de concesionare au fost puse la un loc, incluzând în acelaşi „pachet“ zone fără rezerve certe, toate vândute într-un proces foarte asemănător celui prin care, înainte de 2007, instrumentele financiare de credit, garantate de fonduri de ipoteci (mortgage-backed securities) au fost vândute în baza unor active imobiliare îndoielnice“.
*
Majoritatea analiştilor independenţi consideră că, începând cu 2017, exploatarea gazelor de şist din SUA va intra într-un rapid şi ireversibil declin. „Revoluţia“ se va încheia probabil la fel de brusc precum a început. Dezastrul ecologic, social şi economic lăsat în urma ei este deja o altă poveste.
România, însă, pare nerăbdătoare să preia ştafeta eşecului american.
Sursa : cotidianul.ro

Patrimoniul natural şi cultural al României, dat pentru un blid de linte


Patrimoniul natural şi cultural al României, dat pentru un blid de linte
Lupta împotriva proiectului minier, propus de firma „canadiană” Gabriel Resources în Munţii Apuseni, şi pentru salvarea Roşiei Montane reprezintă un test de rezistenţă al poporului român împotriva arbitrariului şi miopiei deciziilor guvernelor ce au condus România în ultimii 20 de ani. Această luptă reprezintă un act de curaj, de bun-simţ şi de dragoste de ţară. În ciuda diverselor soluţii şi subterfugii propuse de firma Gabriel Resources şi de toate guvernele României din ultimii 15 ani – ultimul fiind proiectul de lege aprobat de guvernul Ponta la sfârşitul lunii august a.c. şi dezbătut în prezent de Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană -, românii spun NU!
Românii spun NU pentru ca înţeleg că proiectul va distruge galeriile daco-romane de la Alburnus Maior, un sit de valoare naţională şi universală care, conform experţilor români şi internaţionali, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi înscris pe lista UNESCO de protejare a patrimoniului mondial.
Românii spun NU pentru că înţeleg daunele colaterale aduse mediului înconjurător, daunele aduse sănătăţii muncitorilor, dezintegrarea şi distrugerea comunităţilor (biserici, morminte, monumente, relaţii sociale), aflate în zona ce urmează să fie exploatată.
Românii spun NU pentru că înţeleg că aceste distrugeri fără precedent în istoria României sunt inevitabile, dacă exploatarea începe, deşi sunt negate sau minimalizate, reinterpretate în mod „pozitiv” prin campanii de relaţii publice, zeflemisite de cei care au interese în începerea şi derularea proiectului minier.
Datele vorbesc de la sine: 1346 hectare destinate exploatării, 2388 hectare perimetrul pentru care RMGC are licenţa, 300 hectare acoperite de lacul de decantare cu metale grele şi cianură, care va reprezenta un risc permanent pentru viaţa a peste 6.000 de persoane din zonele învecinate, 4 munţi dinamitaţi, 2064 de proprietăţi strămutate, 975 case distruse, dintre care 41 de patrimoniu, 7 biserici demolate, dinamitate sau acoperite de lacul de cianură, 11 cimitire strămutate, 12.000 de tone de cianură folosite anual , 204.000 tone în total (Sursa: Alburnus Maior); 257 milioane de tone de material stâncos dinamitat şi concasat, 350 de milioane de litrii de Diesel utilizat de camioanele şi echipamentele şantierului, care vor emite minimum 40 de milioane de kg de CO2 pe an şi tot atât de multe alte substanţe chimice considerate contaminatori toxici ai aerului (menţionăm că potrivit ultimului raport emis de OMS, pe 15 octombrie 2013, prima cauză a cancerului de plămâni este poluarea aerului, determinând 213,000 cazuri pe an în lume).
Şi tot acest iad pe pământ, pentru ce? Pentru un proiect de exploatare a unor resurse care, odată scoase din pământ nu se vor mai reface, aducând bugetului statului mizerabila sumă de $3,35/persoană/an în beneficii fiscale (dividende, redevenţe şi taxe) sau, dacă includem şi beneficiile economice (salariile şi plăţile furnizorilor români), $12/persoană/an pe o perioadă de 20 de ani.
Să vedem în continuare de unde provin aceste cifre.
Aspecte financiare ale proiectului Roşia Montană pentru România
Clauzele contractului privind procentul de redevenţe şi partajarea profiturilor dintre guvernul român şi Gabriel Resources au un impact asupra înţelepciunii financiare a acestui proiect.
Informaţiile furnizate de Gabriel Resources sau Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) conţin un număr de informaţii interesante. Aflam, printre altele, că:
■ Gabriel Resources va fi îndreptăţită să recupereze 100% din cheltuielile făcute înainte de începerea operaţiilor de exploatare a minereului şi înaintea oricărui dividend plătit acţionarilor firmei RMGC, incluzând guvernului român;
■ Aceste cheltuieli făcute de Gabriel Resources vor purta o dobândă de 4,25% pentru partea finanţată din capital propriu şi 4.50% pentru partea finanţată prin împrumut;
■ Ca urmare a acestor rambursări, guvernul României nu va primi nici un dividend de la RMGC până în anul 10 al derulării proiectului – dacă proiectul ar începe azi, primul dividend va fi primit de Romania în anul 2023!
■ Dacă şi când toate permisele vor fi fi fost obţinute şi toate contractele vor fi fost semnate, procentul redevenţelor va creste de la 4% la 6%, iar pachetul de acţiuni deţinut de stat, prin Minvest, de la 19,31% la 25%.
Cât va primi bugetul statului de la acest proiect şi când vor vedea românii culoarea acestor bani?
În primul rând, dacă proiectul ar începe astăzi, cel puţin 48 de luni (4 ani) vor fi necesare înainte ca aurul să fie produs. Apoi, pentru mai mulţi ani, toate fluxurile de cash libere(fluxurile monetare care rămân după plata tuturor cheltuielilor şi investiţiilor efectuate în fiecare an) vor fi folosite pentru rambursarea investiţiilor făcute de Gabriel Resources. Această sumă se va ridica la aproximativ 2,2 miliarde de dolari, cu o dobândă de 4,25%-4,50%, aplicată chiar de la începutul proiectului (incluzând şi cheltuielile făcute până în prezent).
Redevenţe
La un preţ al aurului de 1.200$/uncie, 4% redevenţe ar aduce bugetului statului 394 milioane de dolari pentru întregul proiect. La un procent de 6%, proiectul ar aduce 591 de milioane de dolari.
Dividende
Datorită rambursărilor menţionate mai sus, pe care Gabriel Resources şi le va face, guvernul României poate să aştepte dividende în calitate de acţionar abia în anul 10 al proiectului, adică în 2023, şi aceasta conform propriilor documente RMGC.
În momentul în care Consiliul de administraţie al RMGC (cine face parte din acest consiliu pare să fie o informaţie care nu este publică) declară un dividend, bugetul de stat ar primi 19.31% din suma de dividende declarată. Recent, s-a anunţat că acest procent ar putea fi mărit la 25%, atunci când toate permisele sunt obţinute şi contractele sunt semnate. Începând deci cu anul 10 al proiectului, la un preţ al aurului de 1.200$/uncia, guvernul României ar primi dividende în valoare de aproximativ 310 milioane de dolari pentru 19,31% din acţiuni sau400 milioane de dolari dacă procentul de acţiuni va creşte la 25%.
Impozit pe profit
La rata de impozit pe profit actuală, de 16%, şi asumând un preţ al aurului de 1.200$, cu redevenţe de 6% (redevenţele sunt considerate cheltuieli, pentru scopuri fiscale, deci sunt scăzute din preţ, astfel diminuându-se profitul firmei), guvernul ar colecta aproximativ 435 milioane de dolari în impozite pe profit din acest proiect, şi asta pentru întreaga perioadă de derulare a proiectului.
Totalul beneficiilor fiscale
Asumând că procentul de redevenţe ar creste de la 4% la 6% şi că pachetul de acţiuni al guvernului roman (prin intermediul firmei Minvest, întreprindere de stat), este mărit de la 19,31% la 25%, beneficiile fiscale ale României din acest proiect devastator s-ar ridica la 1,426 miliarde de dolari pentru întreaga perioadă de 20 de ani a proiectului (redevenţe – 591 milioane, dividende – 400 milioane, impozite pe profit – 435 milioane).
Punând această cifră în perspectivă, beneficiile fiscale directe la bugetul statului, provenind din exploatarea minei de aur de la Roşia Montană, se ridică la un beneficiu de 3,35$/an, de persoană.
Gabriel Resources şi RMGC estimează beneficiile fiscale la 2,1 miliarde de dolari prin adăugarea efectelor indirecte ale proiectului, şi anume taxele plătite guvernului de către furnizorii şi salariaţii firmei.
Beneficii directe, indirecte şi induse
Gabriel Resources si RMGC informează pe cine vrea să asculte că, la un preţ al aurului de 1,200$/uncia, proiectul va aduce beneficii totale (fiscale şi economice directe) de 5,1 miliarde de dolari economiei româneşti. Cum?
La beneficiile fiscale estimate de ei, de 2,1 miliarde, se adaugă 3 miliarde de dolari care reprezintă salariile angajaţilor şi plata furnizorilor români. Prin aplicarea apoi a ceea ce în ştiinţele economice se numeşte „multiplicator economic”, se ajunge la suma de 24 de miliarde de dolari în beneficii economice directe, indirecte şi induse, aduse de proiect la Produsul Intern Brut (PIB) al României, pe perioada celor 20 de ani. Altfel spus, pe scurt, cele 24 de miliarde contribuţie la PIB vor veni ca rezultat al banilor ce vor fi cheltuiţi de salariaţii şi furnizorii RMGC în bunuri, servicii, angajări de personal, etc.
Acest multiplicator economic şi beneficiile economice care rezultă sunt vehiculate în mod curent de cei care se ocupă cu lobbying-ul şi relaţiile publice în favoarea unui proiect sau a unei subvenţii de stat, respinse cu vehemenţă de populaţie.
Acest tip de estimări suferă de numeroase aproximaţii, ipoteze şi „ghicit în cafea”. Iar ca ele să fie luate în serios ar trebui să includă şi costurile indirecte şi induse ale unor decizii legate de proiect.
De exemplu, proiectul prevede angajarea a circa 2.337 persoane pentru faza de construcţie (primii 4 ani) şi apoi a 881 persoane pentru perioada de exploatare (16 ani). Presupunând că cei 881 angajaţi vor fi selecţionaţi din rândul celor 2.337 din faza de construcţie, aceasta va lăsa totuşi circa 1.500 oameni fără lucru la RMCG, după 4 ani. Nu ar trebui ca efectele negative, indirecte şi induse ale acestor concedieri să fie incluse în estimările contribuţiei proiectului la PIB? N-ar trebui ca eventualele costuri cu sănătatea, induse de poluarea intensă a aerului de către camioanele şi echipamentele şantierului (ce folosesc gaz Diesel), de expunerea la cianură şi la poluarea sonoră, să fie incluse în estimări? Nu ar trebui ca o alternativă economică a regiunii, care va trebui să fie abandonată din cauza proiectului, să fie inclusă în costurile de oportunitate ale proiectului?
Concluzie
Unui proiect cu consecinţe potenţial devastatoare asupra mediului, peisajului şi patrimoniului cultural şi spiritual al României nu ar trebui să i se dea undă verde pe baze strict utilitare. Chiar din această perspectivă şi chiar când se acceptă ca bază de discuţie cifra favorabilă de 5,1 miliarde de dolari propusă de Gabriel Resources şi RMGC, la nivel macroeconomic, beneficiile fiscale şi economice pentru România nu reprezintă decât suma derizorie de 225$/persoană timp de 20 de ani, adică 12$ /an pentru fiecare român. Iar acest lucru presupune că preţul aurului va rămâne la 1,200$/uncia sau mai mult. Imaginaţi-vă ironia de a fi dat undă verde acestui proiect, lăsând RMGC să devasteze mediul, patrimoniul cultural şi economia locală a regiunii, iar apoi preţul aurului să scadă sub 800$ în anul 5 sau 6 al proiectului, posibilitate nu puţin probabilă. RMGC nu ar putea plăti atunci dividende şi redevenţele vor fi reduse cu cel puţin o treime, aceeaşi soartă având-o şi taxele.
Dacă preţul aurului ar scădea şi mai mult, nu este neobişnuit ca o companie minieră să-şi închidă porţile şi să oprească exploatarea. şi cum în cazul RMGC pentru fondul de re-ecologizare promis, de 146 milioane de dolari, 110 milioane vor fi vărsate numai începând cu anul 10 al proiectului, iar dintre acestea 84 de milioane numai după încheierea definitivă a exploatării, de unde se vor lua banii de re-ecologizare în caz că mina este închisă înainte?
Ce ruşine să-ţi distrugi natura şi patrimoniul cultural pentru atât de puţin!
Mihaela Fîrşirotu, Ph.D Universitatea McGill, este profesoară de Strategia Afacerilor (Strategic Management) la UQAM, École des sciences de la gestion.
Această analiză foloseşte date din următoarele surse:
  • Alburnus Maior, Campania Salvaţi Roşia Montană, 2013;
  • Gabriel Resources, „Annual Information Form”, 14 martie 2013, SEDAR;
  • Gabriel Resources, „A Project for Romania”, prezentare pentru Denver Gold Forum, septembrie 2013;
  • Oxford Policy Management, ”The Economic Impact of the Rosia Montana Gold Project in Romania”, septembrie 2009;
  • SRK Consulting, „Technical Report on the Rosia Montana Gold and Silver Project”, octombrie 2012