Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?

“Detroit explodează, dar cea care plăteşte factura este Europa”, scrie cotidianul italian Il Sole 24 Ore, în timp ce mai multe bănci europene sunt lovite de falimentul oraşului american Detroit, în 18 iulie.

Les Echos explică faptul că mai multe bănci europene, cum ar fi de exemplu UBS, cea elveţiană, Dexia, franco-belgiană, sau Hypo Real Estate, germană, deţin datorii negarantate în acest oraş din Michigan, considerat, totuşi, de foarte mult timp ca fiind o municipalitate riscantă: se pare că [acestea] ar fi suscris echivalentul a un miliard de dolari (758 de milioane de euro) în ‘certificate de participare’ susceptibile să-şi piardă orice valoare. O suscriere care promitea să fie lucrativă [...] deoarece Detroit ar fi trebuit să plătească 627.2 milioane de euro în interese timp de 20 de ani, acestui grup de bănci europene reunite de UBS.

Dar cum se poate oare explica această implicare a băncilor de pe Vechiul Continent? Vina pentru această “boală” o constituie “finanţele din umbră”, comentează Il Sole 24 Ore.

Pentru cotidianul economic italian,dezmembrarea finanţelor din umbră ar trebui [...] să fie o strategie coordonată cel puţin între cele două mari arii economice tradiţionale – Statele Unite şi Europa – , pentru a evita imprevizibilitatea şi ambiguitatea efectelor sistemice. Este exact contrariul, din păcate, a ceea ce se întâmplă în prezent, ariile, dar mai ales ţările, având tendinţa de a acţiona singure pe terenul reformelor regulamentare. Sursa : financiarul.ro

Dacă ne-am pune întrebări de tipul; ”Oare de ce m-am născut în secunda, în minutul, la ora, în ziua și-n anul în care m-am născut și nu în oricare altă zvacnire a timpului, a acestei vieți?” se poate să ne dăm seama că probabilitatea ca venirea noastră pe lume să fi fost o întamplare este atat de mică, încat s-ar putea să descoperim că nu existăm din întamplare. Se poate să înțelegem că trăim într-o secvență anume a timpului, a vremurilor, a epocilor, o dată cu anumiți președinți și nu cu alții, în același timp cu anumite figuri ale lumii și nu cu altele, iar probabilitatea de a fi în același timp cu acești oameni, cu cei  delangă noi, cu prietenii, cu acești copii, cu acești parteneri, cu acești vecini sau cu acești colegi de serviciu este – de asemenea – insignifiantă. Dacă ne raportăm la cei șapte miliarde de oameni care trăiesc pe Pămant, s-ar putea să acceptăm că hazardul e un produs al imaginației, că trăim într-un univers ordonat, o dată cu oamenii din preajma noastră sau din lumea noastră, provocări speciale, poate cu totul diferite de cele pe care le trăiește oricare altă ființă de pe lume. Am putea găsi pe cale logică un sens al vieții noastre tocmai în această dispunere ordonată a existenței și am înțelege că sensul nostru ar putea fi acela de ”a răspunde” provocărilor care apar în experiența imediată a vieții de zi cu zi. Problemele din fața noastră trebuie să fie la fel de puțin probabile cum este și venirea noastră pe lume. Provocările ce ne apar se poate să nu conțină nimic întamplător, cat mai degrabă aspecte ce ne invită să fim variantele cele mai bune ale unei ființe conștiente, responsabile și capabile să intuiască în această magnifică prezență pe lume un fapt ”rar”, și – de ce nu – excepțional! Poate că existența însăși e o oportunitate unică, pe care ar trebui s-o conștientizăm pentru a ne pune în valoare pe noi înșine în aspectele cele mai frumoase, pentru a face din noi înșine, fiecare din sine însuși, cea mai bună variantă a ființei care am putea fi.

”Ce aș putea face pentru a fi atat de bun cat pot fi”? Cum aș putea deveni cel ce se place pe sine, cel mulțumit de el însuși, de gandurile sale, de faptele sale, de modul său de viață, cum aș putea fi mai iubitor, mai tolerant, mai înțelegător, ce aș putea să fac eu însumi pentru a fi așa cum mi-ar plăcea să fie cei din jurul meu? Dacă nu sunt aici și acum din întamplare, dacă viața mea – raportată la viața universului, a Pămantului, a lumii pare să fie rodul unei aranjări inteligente a existenței, dacă oamenii din lumea mea, cei iubiți, cei ce mă resping, cei răi și și cei buni nu au curs în existența mea din întamplare, înseamnă că sensul vieții mele e aici și-i acum, în fiecare experiență, în fiecare obstacol și-n fiecare problemă, în iubire și-n ură, în frumos și-n urat, în bine și în rău. A trăi alături de puțini dintre cei șapte miliarde de oameni care sunt azi pe Pămant trebuie să fie ecepțional și să conțină un mesaj, un sens, să aibă o valoare teribilă. Să fim atenți la lumea din jurul nostru, la oamenii de langă noi, la problemele ce ne apar în fiecare moment, căci aici, în aceste mărunte întamplări ale vieții, se pot ascunde răspunsuri pe care le căutăm mult prea departe, acolo unde ele nu au sens pentru noi. S-ar putea să trăim evenimente nefericite, dar – oare – de ce le trăim noi tocmai pe acelea și nu altele? De ce iubim o ființă și nu alta, de ce avem un copil și nu altul, de ce mama noastră nu-i alta și nu va putea fi niciodată alta? Probabil că e un sens în toate și, poate, că tocmai aceste ființe ce ne stau alături sau ne sunt împotrivă acum ne dezvăluie care-i sensul nostru, ce alegem să facem și cum alegem să fim, ce vrem să lăsăm în urma noastră pe lume? Cine și cum am vrea să fim, asta-i întrebarea, care ne poate ajuta să ne asumăm măreția propriei existențe și să acționăm permanent conștienți de faptul că, oricat ar fi alții de buni, contează cat de buni suntem noi și cată lumină facem în lumea aceasta, în propria existență și ce lumini sau umbre creăm în viețile celorlalți!

Sursa: jurnalul.ro

Clasicul rus i-a scris, in urma cu mai mult de o suta de ani, o scrisoare fratelui sau, un pictor talentat, dar slab de caracter.

Anton Pavlovici Cehov, stiind slabiciunile fratelui sau, intotdeauna isi facea griji pentru acesta si era mahnit din cauza atitudinii indiferente pe care Nicolai o avea fata de darul sau. El scria: “Moare un veritabil talent rus, moare pentru nimic. ” Incerca sa-l faca sa inteleaga ca face o mare greseala ducand un astfel de viata.

A reusit sa scrie o scrisoare emotionala, sincera, pe care ar trebui sa o citim fiecare. Nu trebuie sa fim alcoolici care vegeteaza pe unde apuca, dar in mare, multi din noi, ca si Nicolai Pavlovici, ne-am adancit in compasiune fata de propria fiinta, ne subestimam talentele si stam in pozitia de “nimeni nu ma intelege”, facand prin asta mai mult rau noua, persoanelor apropiate, celor carora nu le suntem indiferenti.

Neaparat cititi aceasta scrisoare. Marele clasic al literaturii ruse poate sa va invete multe lucruri.

“Moscova, 1886
Mi te-ai plans adeseori ca “nimeni nu te intelege”. De asta nu s-au plans nici macar Goethe si Newton. S-a plans numai Hristos, dar El nu vorbea despre propria persoana, ci despre invatatura Sa… Toti te inteleg perfect… Daca nici macar tu nu te intelegi, nu-i invinui pe ceilalti.

Te asigur ca, in calitate de frate si apropiat al tau, te inteleg si din tot sufletul te compatimesc. Toate calitatile tale eu le cunosc foarte bine, le apreciez si am cel mai adanc respect pentru ele. Eu, daca vrei, ca dovada ca te inteleg, pot sa ti le enumar. Dupa mine esti bun, prea bun as zice, marinimos, nu esti egoist, te imparti pana la ultimul banut, sincer. Iti sunt straine invidia si ura, esti ingenuu, iti este mila de oameni si animale, nu esti meschin, nu esti ranchiunos, ai incredere in semenii tai. Ai fost inzestrat de sus cu ceva ce nu are toata lumea: ai talent. Acest talent te situeaza deasupra a milioane de oameni, deoarece la 2.000.000 de oameni le revine un pictor.

Talentul te situeaza mai presus: chiar daca ai fi fost broasca raioasa sau testoasa si atunci te-ar fi respectat, pentru ca talentului i se iarta totul. Ai un singur neajuns. De la el ti se trag toate problemele. Defectul tau e lipsa totala de educatie. Iarta-ma, desigur, dar veritas magis amicitiae (adevarul mai presus de prietenie)… Ideea e ca viata are propriile conditii. Pentru a te simti ca pestele in apa intr-un mediu de intelectuali, pentru a nu fi strain in mijlocul ei si sa nu te apese, trebuie sa fii binecrescut. Talentul te-a adus in acest mediu , ii apartii, dar… te atrage in afara lui si trebuie sa balansezi intre publicul cultural si locuitorii de vis-à-vis. Isi pune amprenta si provenienta din clasele de jos. E greu sa o invingi, deosebit de greu.

Oamenii educati, in opinia mea, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

1. Ei respecta personalitatea umana, de aceea sunt intotdeauna indulgenti, blanzi, amabili, ingaduitori. Ei nu se rascoala din cauza ca le lipseste un ciocan sau o bucata de guma de ras pierduta; locuind cu cineva, ei nu fac din asta o favoare si la plecare nu zic: “cu dumneavostra e imposibil de trait”. Ei iarta si galagia si frigul si carnea arsa si iutimea si prezenta in locuinta lor a persoanelor straine.

2. Nu sunt compatimitori numai cu cersetorii si pisicile. Ei sufera si pentru ceea ce nu se poate vedea cu ochiul liber.

3. Ei respecta proprietatea altora si de asta isi platesc datoriile.

4. Sunt curati la suflet si le este frica de minciuna ca de foc. Nu mint nici macar in privinta fleacurilor. Minciuna este jignitoare pentru cel ce o asculta si ii scade respectul fata de cel care o spune. Ei nu pozeaza, se comporta pe strada la fel ca acasa, nu arunca cu praf in ochii celor mai mici… Nu sunt flecari si nici indiscreti atunci cand nu li se cere. Din respect pentru urechile celorlalti, ei adesea tac.

5. Ei nu se depreciaza pentru a obtine compasiune si ajutor de la ceilalti. Nu canta pe strunele altor suflete, pentru ca drept raspuns, acestia sa ofteze si sa-i rasfete. Ei nu spun: “pe mine nu ma intelege nimeni!”

6. Nu sunt vanitosi. Nu se lasa atrasi de stralucirea diamantelor false, nu tin sa faca cunostinta cu celebritati, nu se entuziasmeaza de primul intalnit la “Salon’e” Nu cauta sa fie cunoscut in toate berariile.

7. Daca au talent, il respecta. Pentru asta sunt gata sa sacrifice linistea, femeile, vinul, agitatia.

8. Ei cauta sa-si cultive simtul estetic. Nu pot sa adoarma imbracati, nu admit ca peretele sa aiba crapaturi pline de plosnite, sa respire aer murdar, sa paseasca pe podeaua plina de scuipat si nu se multumesc cu mancarea pregatita la lampa de gaz. Ei incearca sa-si innobileze si sa-si stapaneasca instinctual sexual. In aceasta privinta, ei sunt educati si deloc vulgari. Nu cer de la o femeie sa li se daruiasca trupeste, sa miroase a transpiratie; mintea lor se manifesta prin abilitatea de a se da drept insarcinate si de a minti fara incetare. Ei nu fac abuz de vodka. Nu miros dulapurile, deoarece stiu ca nu sunt niste porci. Ei beau doar cand sunt liberi sau la ocazii alese, pentru ca au nevoie de o minte sanatoasa intr-un corp sanatos.

Si inca multe altele. Asa sunt cei educati. Pentru a creste mai sus de nivelul mediu, in care ai ramas prins, nu este deajuns sa citesti numai din Pickwick si sa inveti pe de rost monologul lui Faust. Nu este deajuns sa pleci in Yakimanka( Un cartier din Moscova), pentru ca peste o saptamana sa fugi de acolo.

Aici este nevoie de munca neintrerupta, zi si noapte, sa citesti necontenit, sa studiezi, vointa. Trebuie pretuita orice ora. Calatoriile in Yakimanka si inapoi nu te vor ajuta. Trebuie sa renunti la modul tau de viata definitiv si sa cotesti brusc. Vino la noi, sparge sticla de rachiu si apuca-te de citit. Macar pe Turghenev, pe care nu l-ai citit…”

Sursa : nuaisacrezi.ro

Pentru a marca vizita directoarei FMI la București, versiunea în limba franceza a revistei online Slate a publicat o analiză a măsurilor impuse României de creditorii internaționali în ultimii ani și a efectelor acestora. Articolul ’’România, o țară în lichidare de stoc’’, a fost scris de jurnalista Marianne Rigaux și îl prezentăm integral mai jos.

”Poștă, transport feroviar și aerian, energie, sănătate: România vinde la reducere în toate sectoarele. Reduceri impuse de Fondul Monetar Internațional pentru a raționaliza economia țării. ’’În curând nu va mai fi mare lucru românesc în România’’, se glumește amar la București.

Țara este de vânzare, cel puțin vreo zece societăți publice, cu scopul de a șterge datoriile. În 2009, lovită de criză, România a împrumutat 20 de miliarde de euro de la FMI, de la Bruxelles și de la Banca Mondială, pentru a nu se prăbuși. Creșterea economica s-a redus cu 8,5%, iar deficitul bugetar a culminat cu 7,2% din PIB.

Economia românească se comportase bine cu câțiva ani înainte, cu o creștere anuală medie de 6,3% între 2002 și 2008. România și-a pregătit intrarea în UE (devenită efectivă în 2007), iar toți indicatorii erau pe verde. Pe 1 iulie 2010, președintele de centru-dreapta Traian Băsescu a fot obligat să reduca salariile funcționarilor cu 25% și pensiile cu 15%. TVA-ul a ajuns de la 19% la 24%. În jur de 200.000 de funcționari au fost concediați în următorii doi ani. O adevărată terapie de șoc cerută în schimbul celor 20 de miliarde de euro împrumutate.

Pe lângă această politica de austeritate care durează de trei ani, troica a impus statului să privatizeze întreprinderile sale pentru a atrage capital și a retabiliza societățile. ’’Ineficient’’, cosideră economistul român Ilie Șerbănescu. ’’Sunt lichidări mascate. Vindem la preț redus întreprinderi deficitare sub presiunea FMI.’’

Astfel, compania publică de transport feroviar de marfă CFR Marfă a fost cumpărată de Grup Feroviar Roman (GFR) pentru 202 milioane de euro. Valoarea estimată, în urmă cu șase ani, a CFR Marfă era de 2 miliarde de euro. În sectorul transportului aerian, trei societăți publice îndatorate sau în declin (IAR Ghimbav, Avioane Craiova și Romaero Băneasa) figurează și ele pe lista tranzacțiilor. Guvernul român va vinde de asemenea un sfert din cele 96% deținute la compania națională Tarom, membră a Sky Team.

Gaz, avioane și centrale nucleare de vânzare

În domeniul energiei, guvernul a scos pe bursă pachete de 10-15% din acțiunile deținute de stat. Aceste privatizări parțiale privesc Transgaz (transportatorul de gaz), Romgaz (producătorul de gaz) și Hidroelectrica (producător de energie hidro). Guvernul a scos de asemenea la vânzare si 10% din acțiunile Nuclearelectrica, compania care gestionează singura centrală nucleară a țării. Este interesată o companie din China.

Deținută de stat în proportie de 75%, Poșta nu a găsit pentru moment un cumpărător. Prin urmare, societatea a acumulat pierderi de 120 de milioane de euro în ultimii patru ani. Pentru a o face mai atractivă, 3.650 de salariați, adică 11% din angajați, vor fi concediați.

Luând în calcul toate privatizările, sindicatele estimează ca vor fi concediați 17.000 de angajați, pe termen scurt. Lovită deja de măsurile de reducere a salariilor, populația plătește și facturi mai mari la gaze și electricitate. România s-a angajat să liberalizeze gradual aceste două piețe, pentru a se conforma tot instituțiilor financiare internaționale. O aliniere a prețurilor inevitabilă după intrarea în UE. ’’Veche moștenire a comunismului, gazul și electricitatea erau încă vândute sub prețul lor de producție’’, spue Sandrine Levasseur, care urmărește țările Europei de Est în cadrul Observatorului Francez al Situațiilor Economice.

Toate aceste schimbări i-au facut pe români să iasă în stradă, în ianuarie 2012. Picătura care a umplut paharul, proiectul guvernului de a privatiza o parte a sistemului de sănătate, aducând patru asiguratori suplimentari pe piață. Iar aceasta însemna reducerea acoperirii sistemului public de sănătate.

Privatizările au o presă proastă în România. După căderea regimului comuist al lui Nicolae Ceaușescu în 1989, de privatizări au profitat câțiva oameni de afaceri corupți care s-au îmbogățit de pe urma tranziției din anii 1990. Lipsa transparenței tranzactiilor este arătată cu degetul și astăzi. O opacitate care îi face pe investitori foarte timorați.

Achitarea în decembrie a fostului premier Adrian Năstase este o dovadă în plus a incapacității statului român de a pedepsi corupții plasați în funcții înalte. Adrian Năstase a fost condamnat în iunie 2012 la doi ani de închisoare cu executare pentru că a deturnat mai multe milioane de euro, acordând contracte de construcție a autostrăzilor fără licitație.

Românii așteaptă cu nerăbdare revenirea creșterii economice

Românii își amintesc și de povestea rocambolescă din jurul uzinei de produse chimice Oltchim. Scoasă la vânzare în vara trecută, la cererea FMI, și oferită unui om politic și magnat media pentru 45 de milioane de euro, compania a ajuns în cele din urmă în lichidare, pentru că investitorul nu avea cu ce să plătească…

’’Deschiderea către capital are o latură violentă pentru fostele țări comuniste. Cehia a vândut întreprinderile investitorilor străini la sfârșitul anilor 1990 și a obținut creștere economică în câțiva ani’’, spune Sandrine Levasseur. Brutal, dar eficace.

Modificarea majorității politice în România nu a pus sub semnul întrebării angajamentele față de creditorii externi, pentru că guvernul are interesul de a debloca și alte ajutoare. După împrumutul din 2009, guvernul a semnat un al doilea acord de tip preventiv in 2011, un împrumut de 5 miliarde de euro utilizabil în caz de urgență.

Urmările nu se văd încă în viața de zi cu zi, dar România scoate treptat capul la suprafață. ’’Economia este stabilizată, chiar dacă creșterea este redusă și trebuie să fim atenți pentru ca situația să nu se deterioreze din nou’’, spune Nemat Shafik, prim adjunct al directorului FMI. Estimările indică 1,6% creștere pentru 2013, după 0,9% în 2012 și 2,2% în 2011. Este bine, dar nu extraordinar, nuanțează economistul Ilie Șerbănescu: ’’România este o țară emergentă, are nevoie de cel puțin 5-6% creștere pentru ca efectele să se vadă și în salarii.’’

FMI, mulțumit de România

Christine Lagarde se va afla la București pe 15 si 16 iulie, pentru prima sa vizita aici ca directoare a FMI. Jurnalistul Moise Guran nu vede cu ochi buni această vizită. ’’Ne vom felicita reciproc și vom mulțumi FMI pentru că ne-a oferit o centură de siguranță. Dar să fim cinstiți: România a pierdut patru ani. Un acord cu FMI este în realitate un blocaj. O perioadă în care guvernul nu a făcut decât să execute deciziile luate de câțiva contabili obtuzi’’, scrie el pe blogul personal.

Este încă devreme pentru a spune că FMI a reușit în România. În orice caz, instituția financiară ar avea nevoie de un succes, după greșelile (recunoscute) ale acțiunii sale în Grecia. Cât privește guvernul român, el speră să fie felicitat pentru eforturile depuse în vederea obținerii unei noi tranșe pentru 2013-2015. Pentru aceasta va trebui să continue să vândă țara.”

Sursa: cotidianul.ro