Prezentam mai jos un articol scris de Parintele Dumitru Staniloae in anul 1939, si aparut atunci in “Telegraful roman”, LXXXVII, nr. 47, p. 1. Este interesant de vazut cum era privita atunci Europa, ca organizatie statala, si ceea ce a ajuns ea astazi.
“Statele Unite ale Europei?”
Un ziarist din capitala a pomenit recent, de aceasta idee, ca de o dorinta ce ar aveea sa puna treptat stapanire pe suflete, pentru ca la sfarsitul razboiului sa serveasca drept idee conducatoare la noua organizare a Europei. Ziaristul pleca de la constatarea ca razboaiele sunt astazi atat de costisitoare, incat numai statele mari pot sa le faca fata, cele mici fiind in neputinta abosluta de a-si procura armamentul urias care sa le faca in stare sa reziste agresiunii si sa-si salveze independenta. Numai incadrarea tuturor statelor europene intr-un singur organism politic ar inlatura posibilitatea razboaielor in viitor si epuizarea popoarelor in cheltuielile fara margini pentru inarmare.
Formula a fost lansata prima data pe la 1928 de Cudenhove-Kalergi, un cunoscut francmason vienez.
Dar ideea este, in generalitatea ei, in intelesul nu atat de organizatie unitara a Europei, ci de infratire intre oameni, de origine crestina. Unitatea cat mai stransa si mai armonioasa intre oameni face parte integranta din orice vis frumos inchinat fericirii viitoare a omenirii. Nimenea nu-si poate cugeta paradisul, fie ca-l crede realizabil pe pamant, fie ca-l amana pentru viata de dincolo de moarte, fara sa vada in el un lucru dintre cele mai esentiale, fratia intima dintre oameni, pacea, ingaduinta, armonia, lipsa dezbinarilor, a certurilor si luptelor. Ideea este cat se poate de nobila si de crestina. Si ca tot ce e nobil si crestin, ca tot ce poate contribui la usurarea greutatilor vietii omenesti, ea trebuie sa formeze o tinta scumpa de urmarit pentru stradaniile tuturor oamenilor de bine, chiar daca, cugetand lucid, ne dam seama ca nu va putea fi niciodata infaptuita integral atata vreme cat traim pe pamant. Un crestin bun, tot ce asteapta de la viata viitoare, urmareste sa obtina macar ca o arvuna inca din viata aceasta.
Acesta este motivul pentru care ideea unei oarecare organizari suprastatale a Europei e sustinuta de lumea crestina anglicana. De pilda, Arhiepiscopul de York a declarat de curand ca “lumea trebuie sa aleaga intre suveranitatea nationala si securitatea colectiva. Actiunea colectiva contra unui agresor, pe care Liga Natiunilor n-a fost destul de puternica s-o initieze, implica o infrangere a suveranitatii nationale”. Arhiepiscopul numit vorbeste de o Uniune federala a Europei care sa se dezvolte de la o schema generala la o organizatie tot mai detaliata ( “The Church Times”, 27 Octombrie 1939).
Dar noi am vrea sa atragem atentia asupra faptului ca pe cat de idealist este crestinul, pe atat este si de realist. Ca si Iisus Hristos, care pe de-o parte cere oamenilor sa fie desavarsiti ca Tatal din ceruri, iar pe de alta profeteste ca timpurile din urma vor fi mai triste sub raportul credintei si al armoniei intre oameni ca cele dinainte de ele, asa si crestinul, oricat de insufletit propovaduieste idealurile armoniei sociale, isi da seama ca ele nu se pot realiza atat de usor, ca sunt necesare pentru infaptuirea lor cateva conditii prealabile foarte importante si care, dupa toate probabilitatile, nu vor fi niciodata implinite.
De pilda, pentru realizarea organizatiei Statelor Unite ale Europei, e necesara in prealabil o profunda increstinare a sufletelor. Europa are in Liga Natiunilor o experienta recenta ca prin simple paragrafe statutare sau pe fratii sustinute de alte idei decat cele crestine, nu se poate intemeia o unitate si o pace durabila intre popoarele europene. Demonul din sufletul individual omenesc isi arata puterea si in manifestarile sentimentelor de grup, deviindu-le si exagerandu-le. Sentimentul national devine sub inspiratia si influeneta egoismului si mandriei omenesti o patima exclusivista, imperialista, o dorinta de ingenunchere a neamurilor straine. Cine garanteaza ca in Statele Unite ale Europei cele cateva popoare mari, dca nu se vor ciocni intre ele in lupta pentru suprematie, nu vor cauta sa inlature de la orice drepturi reale popoarele mici, nu vor cauta sa le atraga cat mai mult in sfera lor de influenta, nu le vor impiedica in orice miscare de afirmare a lor?
Statele Unite ale Americii nu-i pot servi de model care sa arate ca e posibila o astfel de organizare si in Europa, pentru ca la temelia lor sta o premisa de unitate, care nu credem ca ar fi acceptata de popoarele europene: Statele Unite ale Americii au la baza o singura limba, cea engleza. Cetatenii ei s-au contopit sau se contopesc neincetat intr-un singur popor de limba engleza, datorita faptului ca elementul etnic englezesc a predominat de la inceput.
Exemplul Statelor Unite ale Americii, departe de a ne vorbi de posibilitatea infiintarii unor State Unite ale Europei cu salvarea diferitelor popoare in etnicitatea lor, ne demonstreaza tocmai contrariul: nu se pot infiinta State Unite fara perspectiva de periclitare a diferitelor popoare, mai ales a celor mici. Numai intr-un caz s-ar putea: cand o forta morala uriasa, lucrand in sufletul fiecarui popor, l-ar opri de la tendinta de-a se extinde spiritual, juridic, economic, si geografic in paguba altor popoare mai mici. Dar, aceasta forta, numai prin propovaduire crestina se poate salaslui in suflete, si nici prin aceasta deplin.
De aceea, intai trebuie sa se porneasca ofensiva de increstinare adanca a popoarelor. Si numai in masura in care aceasta, fiind extraordinar de puternica, de durabila si ajutata de toti factorii buni si cu autoritate ai omenirii, realizeaza progrese, se poate pasi pe urma ei la crearea treptata si precauta a unor forme juridice prin care sa se faca posibila o mai stransa unitate intre diferitele state.
Cacialtceva e propovaduirea si altceva e organizarea. Poti sa propovaduiesti cele mai frumoase idealuri, dar nu poti pasi la organizare in vederea starilor ce le propovaduiesti decat cu mare precautie, tinand seama nu de idealurile ce le propovaduiesti oamenilor, ci de cat s-au insusit ele trainic in sufletul lor. E o naivitate si un mare pericol sa creezi organizatie nu pe baza a ceea ce este omul acum, ci pe baza a ce visezi tu ca trebuie sa fie. In curand realitatea se razbuna si te matura cu organizatie cu tot, aducand pe urma un sentimet de mare descurajare.
Propovaduriea trebuie sa fie idealista, organizarea realista. Propovaduitorul trebuie sa creada mult in om, in putinta de infaptuire a celor mai frumoase idealuri, caci numai asa poate incalzi pe oameni, ca acestia sa se apropie macar putin de ele; organizatorul trebuie sa tina seama de realitatea de acum si din viitorul apropiat. Unul trebuie sa se sprijine pe celalalt. Organizatorul, daca nu cere ajutorul propovaduitorului, nu va face niciun progres in perfectionarea raporturilor vietii omenesti. Propovaduitorul, daca nu e urmat de organizator, nu va vedea trainicindu-se nimic din starile sufletesti mai bune pe care a reusit sa le produca.
De cate ori propovaduitorul vrea sa ia locul organizatorului, organizand societatea dupa principiile avansate ale idealurilor sale, sau organizatorul substituie pe propovaduitor facand acelasi lucru, se violenteaza realitatea, creandu-se organizari utopice, care totdeauna produc tulburari si haos indelungat in suflete si in societate.
Pentru ca precizarea formelor juridice ale unor mai bune raporturi sociale intra in competenta organizatorului, propovaduitorul vorbind oamenilor de idealurile mai indepartate, se va feri sa precizeze prea mult forma juridica in care se vor cristaliza. Crestinismul, cu alte cuvinte, va indemna popoarele in general la mai multa fratie, dar nu va preciza ca urmareste realizarea organizatiei juridice a Statelor Unite ale Europei de pilda, decat atunci cand omenirea s-ar dovedi sufleteste suficient de pregatita pentru asemenea lucru.
Sa speram ca omenirea, invatata de experienta celor douazeci de ani dintre razboiul mondial si cel actual, nu va repeta aceeasi greseala de-a crea vreun suprastat european, fara chemarea in ajutor a crestinismului, factorul de cea mai mare importanta cand se lucreaza pentru apropierea si pacea intre oameni.
Pr Dumitru Stăniloae
RSS Feed
Twitter
