Traian Băsescu a transmis SUA că ia în calcul UN CONFLICT MILITAR ROMÂNIA-RUSIA în Transnistria





Într-o întâlnire cu senatorul american Richard Lugar, la Bucureşti, pe 27 august 2008, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat "cât se poate de serios" temerile că România ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia în Transnistria, potrivit unei telegrame Wikileaks, transmite Mediafax.
"Totuşi cel mai uimitor lucru a fost locul central din gândirea lui Băsescu, pe care îl ocupă conflictul din Moldova/Transnistria şi securitatea de la Marea Neagră în general, în lumina evenimentelor din Georgia. Băsescu este în mod clar îngrijorat că ruşii pot declanşa o provocare similară în Moldova, ceea ce va necesita practic un răspuns militar al României, cu implicaţii extinse pentru UE şi NATO".
Potrivit telegramei, într-o întâlnire cu senatorul american Richard Lugar, care a avut loc la Bucureşti pe 27 august 2008, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat cât se poate de serios temerile că România ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia, în Transnistria, după un scenariu similar cu cel petrecut în cazul Georgiei, la începutul lunii august 2008, conform unei telegrame a Ambasadei SUA de la Bucureşti, intrată în posesia Wikileaks şi făcută publică pe 1septembrie.
"Dacă Rusia ar fi lansat provocarea în Transnistria, Traian Băsescu spunea că România ar fi fost pusă în faţa unor «opţiuni foarte dure». În comentariul său personal, ambasadorul SUA de la acea vreme, Nicholas Taubman, afirmă că Traian Băsescu «este în mod clar îngrijorat» de această posibilitate şi că o astfel de provocare din partea Rusiei «ar necesita practic un răspuns militar al României»".
Pe de altă parte, Băsescu se declara "şocat" de "imensa lipsă de maturitate" de care au dat dovadă "aventurierii" din guvernul Georgiei, când au răspuns provocărilor Rusiei. Cunoscut sub numele de "Războiul de 5 zile", invadarea Georgiei de către Rusia a avut loc pe 8 august 2008, sub pretextul că militarii georgieni au atacat etnici ruşi din Osetia de Sud.
Ambasadorul Nicholas Taubman remarcă, de asemenea, că preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat îngrijorări "aproape de paranoia" cu privire la ameninţarea flotei ruseşti găzduite de Ucraina la Sevastopol, în Marea Neagră.
"Totuşi cel mai uimitor lucru a fost locul central din gândirea lui Băsescu, pe care îl ocupă conflictul din Moldova/Transnistria şi securitatea de la Marea Neagră în general, în lumina evenimentelor din Georgia. Băsescu este în mod clar îngrijorat că ruşii pot declanşa o provocare similară în Moldova, ceea ce va necesita practic un răspuns militar al României, cu implicaţii extinse pentru UE şi NATO", scria ambasadorul Nicholas Taubman, în concluzia relatării despre întâlnirea preşedintelui român cu senatorul Richard Lugar, potrivit gândul.
"Băsescu a fost în mod deschis temător faţă de implicaţiile conflictului din Georgia pentru Moldova/Transnistria. El a afirmat că, în timp ce România respectă independenţa Moldovei, cetăţenii acestei ţări sunt '4,5 milioane de români' care sunt 'parte a naţiunii noastre'. Băsescu a reamintit că, în timpul conflictului din 1991-1992 din Moldova, România a trimis multe provizii şi muniţie părţii moldovene, dar s-a întrebat cu glas tare care ar trebui să fie răspunsul adecvat al României de acum, când este membră NATO, ca reacţie la orice provocare a Rusiei acolo", scria ambasadorul SUA.
Pentru a fi sigur că senatorul american înţelege importanţa pe care Moldova o are pentru România, Traian Băsescu i-a spus că moldovenii sunt "cel puţin la fel de importanţi pentru români ca Iranul", remarcă pe care ambasadorul nu a apreciat-o, calificând-o drept "o aluzie nu prea subtilă la priorităţile politicii americane".
Băsescu era conştient că trebuie să aibă grijă să nu atragă alianţa Nord-Atlantică într-un conflict, însă spunea că va fi "sub o presiune intensă de a răspunde" provocării. Preşedintele i-a spus senatorului american că a discutat "cel puţin de cinci ori" cu Vladimir Putin problema Transnistriei, fără să obţină vreun rezultat.
"Băsescu a spus că resurgenţa Rusiei creează un nou imperativ strategic pentru NATO şi UE la Marea Neagră. El a exprimat o stare aproape de paranoia faţă de disputa dintre Rusia şi Ucraina, privind Flota Mării Negre de la Sevastopol şi ameninţarea Flotei asupra coastei României", a notat ambasadorul Taubman.
Discuţia lui Traian Băsescu cu reprezentanţii americani a avut loc după turneul pe care şeful statului român l-a făcut, în 2008, în cinci state din regiunea Mării Negre: Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan şi Turcia. Vizita şefului statului român survenea atunci la două săptămâni după declanşarea conflictului ruso-georgian din Caucaz. La scurt timp de la întoarcerea lui Traian Băsescu la Bucureşti, dar fără legătură cu acest turneu, Kremlinul a recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud.Sursa : romanialibera.ro

0 Response to "Traian Băsescu a transmis SUA că ia în calcul UN CONFLICT MILITAR ROMÂNIA-RUSIA în Transnistria"

Trimiteți un comentariu