Sfârşitul libertăţii

"Acesta este sfatul meu pentru secolul ce ne va conduce în anul 2081. În primul rând, păziţi cu orice preţ libertatea de exprimare. Fiţi atenţi la dictatori, care s-au servit permanent de tendinţa fiinţei umane de a-i blama pe alţii şi de a banaliza realitatea. Şi nu vă priviţi, voi înşivă, drept gardieni ai libertăţii, atât timp cât nu respectaţi şi nu apăraţi dreptul oamenilor cu care nu sunteţi de acord, de a se exprima liber, public şi nestânjenit."

Gerard K. O'Neill

2081: A Hopeful View of the Human Future

Cel mai recent documentar al National Inflation Association, End of Liberty, lansat în 2010, expune perspectiva reală a statului american, ce se îndreaptă aproape neabătut către un colaps social complet, argumentând prin mărturii ale membrilor asociaţiei, acte legislative americane de ultimă oră şi interviul luat lui Gerald Celente, economistul cu cele mai precise previziuni din istoria Statelor Unite.

Am scris de foarte multe pe acest blog, folosind termenii "orwell-ieni" de stat fascist sau totalitar şi nu ştiu cât de convingător am fost, dar ştiu că acest documentar expune perspectiva unei Americi aproape caricaturale, prin cadrul legal absurd prefigurat în ultimii ani - începând cu "profeticele" vorbe ale lui George H.W. Bush, primul asasin prezidenţial care argumenta necesitatea instaurării unei noi ordini mondiale - dacă nu ar fi, de fapt, exprimarea embrionară a legislaţiei sclavagiste ce se va instaura, în caz că acest coşmar, al imperiului capitalist global, va apuca să se concretizeze cumva.

Din nefericire, majoritatea americanilor şi a restului locuitorilor lumii - în pofida dovezilor din ce în ce mai evidente, care nu mai trebuie căutate în cine ştie ce arhive secrete sau "teorii ale conspiraţiei", ci sunt reprezentate de atitudinea din ce în ce mai criminală şi iresponsabilă a guvernelor lumii, ce impun legislaţii tot mai restrictive, în baza unor directive ale UE sau ONU sau ale unei alte organizaţii masonice - continuă să ignore realitatea, se complac în distracţii facile, în "pâinea şi circul" diurn oferit de oficiali şi de mass media, refuzând să priceapă că se intenţionează distrugerea rasei umane, în beneficiul unui procent populaţional minuscul, de sub 1%, de indivizi sociopaţi, putred de bogaţi, care nu se mai mulţumesc cu toate averile lumii, ci vor un control absolut asupra întregii populaţii planetare.

Recunosc că întrevăd o rază de speranţă în acel apel la revoluţie mondială, pomenit în articolul anterior, care pare să se extindă inclusiv la noi, cu ajutorul internetului, dar nu pot fi foarte optimist, pe de o parte fiindcă văd continuu în jurul meu inerţia majorităţii oamenilor, care aşteaptă o rezolvare a problemei sub orice formă - extratereştri, Dumnezeu sau poate chiar diavol - mai puţin prin propria lor implicare, iar, pe de altă parte, am fost de prea multe ori martor al confiscării unor iniţiative lăudabile, de către oculta planetară sau al încercărilor de a amuţi vocile real dizidente, precum acel parlamentar european britanic, Nigel Farage, liderul Independence Party, al cărui avion a fost ajutat să se prăbuşească, în data de 6 mai 2009.

Ancheta acelui aşa-zis accident a fost condusă în stilul clasic al ocultei, pilotul avionului fiind declarat nebun în data de 1 decembrie 2010, iar în luna aprilie 2011 a fost acuzat de ameninţări cu moartea, judecătorul exprimându-se în cea mai pură limbă de lemn a nemernicilor vânduţi elitelor, afirmând că pilotul era "în mod clar extrem de deranjat psihic" şi concluzionând "altruist":

"Este un om care are nevoie de ajutor. Dacă voi găsi o cale de a-l ajuta, o voi face."

Pot să jur că l-a ajutat între timp, internându-l în vreun stabiliment psihiatric, bine administrat de statul britanic.

Gerald Celente este un economist american născut în 1946 în Bronx, New York - care mie personal îmi aminteşte mereu de Joe Pesci, prin savoarea discursului - ce a avut şi experienţe politice, conducând campania primarului din Yonkers şi ocupând o vreme funcţia de asistent executiv al secretarului senatului statului New York, funcţie pe care el însuşi o defineşte ca "cea mai proastă pe care am avut-o vreodată".

Între 1973 şi 1979 a făcut naveta între Chicago şi Washington, în calitate de consilier de afaceri al guvernului, pentru ca, în 1980, să înfiinţeze The Trends Research Institute, localizat actualmente în Kingston, New York, specializat aşa cum îi sugerează şi numele în prognoze socio-economice, politice sau de altă natură.

Analizele sale extrem de precise, începând cu anul 1993, includ predicţii asupra terorismului, colapsurilor economice şi războiului, iar cele de dată mai recentă se referă la fascismul manifestat în Statele Unite şi revoltele cauzate de lipsuri alimentare şi impozite.

Celente a prezis de multă vreme sentimentul global anti-american, decăderea economiei şi suferinţele provocate de imigraţie.

În decembrie 2007, Celente scria:

"Bănci în decădere, agenţii de bursă păguboase, giganţi corporatişti prăbuşiţi, oraşe falimentare, state aflate în imposibilitate de plată, creditori străini amanetând servicii vitale ale Statelor Unite... oricare din ele va fi scânteia, scena este deja pregătită pentru panică generalizată pe străzi."

şi

"Exact cum au căzut turnurile gemene, aşa se va prăbuşi şi economia SUA, în curând... când firmele gigant vor cădea, vor zdrobi însă omul simplu de pe stradă."

În 2008, Celente a apărut la Fox News prezicând criza economică, rebeliuni datorate crizei alimentare şi impozitelor, în SUA, până în 2012.

În 2009 a prezis ample tulburări publice, pe care le-a grupat sub termenul generic de "Obamageddon" şi, în acelaşi an, scria:

"Wall Street ne controlează financiar vieţile; mass media ne manipulează minţile. Fără o revoluţie, aceste instituţii ne vor falimenta ţara, vor continua să lupte în războaie pierdute, vor declanşa altele noi şi ne vor menţine într-o subjugare intelectuală perpetuă. Comunităţile mai mici, grupurile mai mici, statele mai mici, comunităţile ce se pot auto-întreţine vor supravieţui crizei, în timp ce marile oraşe şi suburbiile hipertrofiate se vor prăbuşi în mizerie şi conflicte.",

previzionând totodată mişcări secesioniste ce vor diminua imperiul american.

Am considerat mereu statul american ca un laborator de cercetări al ocultei mondiale - aşa cum au fost şi Germania lui Hitler sau lagărul socialist, la vremea lor - ce prefigurează măsurile ce urmează a fi aplicate în toate ţările lumii, aflate sub control prin complicitatea unor guverne marionetă, trădătoare, iar instaurarea Homeland Security, în 2003, este  exemplul perfect al unui Gestapo modern, care doreşte să controleze totul, de la traficul pe aeroporturi, până la culturile din fermele individuale americane sau din curţile oamenilor.

Veţi descoperi din film că nu este deloc o comparaţie gratuită, ci este însăşi realitatea, societatea americană actuală fiind una de coşmar, în care orice individ poate fi zdrobit în orice moment de angrenajul nemernic statal, pentru delicte minore sau imaginare, cum ar fi netăierea la timp a ierbii din curtea proprie sau vânzarea de lapte "ilegal".

O legislaţie dementă, strâns legată de Codex Alimentarius, S 510 sau "Food Safety Modernization Act", despre care se vorbeşte în film la nivel de iniţiativă a senatorului de Illinois, Dick Durbin, a trecut deja de senatul american, în pofida protestelor masive, în data de 30 noiembrie 2010, fără ca măcar un singur senator "democrat" să se i opună.

Legea a fost aprobată omiţând, însă, trecerea în ilegalitate a majorităţii suplimentelor nutritive, pentru armonizarea cu legislaţia europeană şi sentinţele de 10 ani de închisoare pentru cei care vând lapte crud vecinilor.

Ca să vă faceţi o idee asupra indivizilor care îşi arogă autoritatea de a reglementa ce anume avem noi dreptul să ne punem în farfurie, New York Times relata că, în plenul negocierilor, senatorii au decis să întrerupă dezbaterile pentru a face o scurtă escală la un magazin apropiat, pentru ca un "înţelept" republican să-i înveţe pe democraţi cum să aleagă fripturi de vită de bună calitate.

Ăştia sunt tâmpiţii care susţin că locul nostru e într-un sanatoriu psihiatric !

Cred că, pur şi simplu, se tem de concurenţă.

Manifestările violente ale organizaţiilor statale americane, cu atribuţii de "păstrare a ordinii", nu sunt deloc cazuri singulare, aşa cum spuneam.

În iunie 2010, la întrunirea G20 de la Toronto, poliţia canadiană îşi dovedea înrudirea cu surata sudică, infiltrând poliţişti deghizaţi printre manifestanţii paşnici, incitând la manifestări violente, în timp ce colegii arestau cu brutalitate zeci de manifestanţi inocenţi.

Mai există şi raze de speranţă, însă, chiar şi în justiţia canadiană.

Judecătorul Melvyn Green a refuzat, de exemplu, să-l condamne pe Michael Puddy, care fusese găsit cu un cuţit în rucsac, afirmând public că poliţiştii "adrenalizaţi" sunt cei care au acţionat ca agresori, incitând la revoltă, pentru a avea pretextul efectuării de arestări.

"Singura agresiune organizată sau colectivă manifestată în acea seară, în acea locaţie, a fost provocată de poliţie, de fiecare dată când s-a infiltrat printre demonstranţi. Poliţia a tratat drept infracţiune o demonstraţie politică paşnică, care este vitală în menţinerea unei democraţii viabile."

Desigur că există şi puncte de vedere naive sau chiar şovine în film, ca de obicei când avem de-a face cu intens spălata pe creier naţiune americană şi chiar, la modul surprinzător poate, în exprimarea lui Gerald Celente, care nu se poate desprinde totuşi de "nobila vocaţie a naţiunii alese" şi de "marile realizări ale părinţilor fondatori".

În pofida scepticismului meu ocazional şi a cinismului incurabil, rămân convins că ceva se schimbă în bine în această lume, chiar dacă farisei ca Obama se pregătesc de naţionalizări, prin ordine executive ca cel cu nr. 10998 sau dictatura europeană, cu 13 stele pe drapel, se cramponează disperată de ideea unei uniuni planetare şubrede şi falimentare, fiindcă tot mai multe state se revoltă, refuzând să mai accepte un guvern, ca Belgia sau organizând revoluţii populare de succes, ce conduc la rescrierea constituţiei de către adevărate grupuri de interes civic, ca în Islanda, mai ales dacă renunţăm la rolul de observatori pasivi şi acţionăm noi înşine cumva, abandonând telecomanda în favoarea unei atitudini verticale şi oneste.

"Mulţi politicieni şi-au făcut obiceiul de sublinia, ca pe ceva de la sine înţeles, că poporul nu merită să fie liber până nu va învăţa ce să facă cu propria sa libertate. Maxima este demnă de prostul din poveste, care a decis să nu intre în apă până nu va învăţa să înoate."Sursa :http://antiiluzii.blogspot.com/