Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?

 

Victor Ponta a aruncat la înaintare tâmpenia cu despăgubirile pe care le-ar cere Gabriel Resources dacă proiectul de la Roşia Montană nu ar porni. Premierul spune că avocaţii Gold-ului ar cere 2 miliarde de dolari. Să ceară şi 10 miliarde, că nu-i doare gura şi mâna. Asta nu înseamnă şi că statul român ar fi obligat să plătească aceşti bani, atâta timp cât RMGC nu a reuşit să realizeze un proiect legal. Am mai spus şi o repet: doar din momentul în care legea specială pentru distrugerea Roşiei Montana ar fi adoptată de către Parlament, ar exista riscul ca asemenea despăgubiri să trebuiască să fie plătite! Încălcând zeci de alte legi (dreptul de proprietate al localnicilor şi exproprieri în interes privat, regimul de protecţie al pădurilor, apelor, păşunilor şi fânaţelor, a patrimoniului, al proprietăţilor publice şi private ale autorităţilor publice, liberul acces la justiţie al cetăţenilor, libera concurenţă, Codul Fiscal etc.), proiectul RMGC ar intra în „legalitate”. Practic, s-ar oficializa hoţia şi s-ar recunoaşte dreptul hoţilor asupra banilor furaţi.

***

Şi pentru că a venit vorba de banii „investiţi” până acum la Roşia Montană. Să vedem unde au ajuns o parte importantă din ei. Mai exact cum sunt recompensaţi financiar câţiva dintre „capii” companiei. Conform propriilor documente ale Gabriel Resources (Management Information Circular, din 17 mai 2013, document pregătitor al Adunării Generale a Acţionarilor). Documentul prezintă sumele exacte cu salariile, veniturile şi compensaţiile totale la care au avut dreptul cinci dintre cei mai importanţi şefi ai Afacerii Roşia Montană: Jonathan Henry (preşedinte şi CEO Gabriel), Max Vaugham (CFO Gabriel), Richard Brown (CCO), Dragoş Tănase (directorul general al RMGC) şi Nicolae Suciu (vicepreşedinte RMGC şi omul de legătură al afacerii în relaţia cu Guvernul României).

Să ne facem „încălzirea” cu salariile de bază. Jonathan Henry a încasat 633.872 de dolari* în 2011, 642.792 în 2012 şi tot atât ar urma să încaseze în 2013. Dragoş Tănase a avut un salariu de bază de 291.246 de dolari în 2011, cu o uşoară „diminuare” în 2012 şi 2013, la 287.375 dolari. Salariile celorlalţi la puteţi consulta în tabelul de mai jos.

Vi se pare mult, puţin, „decent”? Să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe. Salariile de bază reprezintă cea mai mică parte a veniturilor şefilor corporaţiei. Bonusurile şi premiile bazate pe „performanţa” acţiunilor lui Gabriel sunt partea cea mai consistentă. Doar în 2010, Jonathan Henry a mai adăugat salariului de bază peste 11 milioane de dolari, lucru care l-a plasat în acel an în TOP 10 al celor mai bine plătiţi CEO din Canada (foto)! La rândul lui, Dragoş Tănase şi-a mai adăugat la „compensaţiile” totale din 2010, pe lângă salariu, alţi 4,46 milioane de dolari. În total, pe trei ani (2010-2013), compensaţiile totale (salarii de bază, premii, bonusuri) acumulate de Jonathan Henry au depăşit 15 milioane dolari. Dragoş Tănase a trecut de 6 milioane de dolari, iar Nicolae Suciu de 3 milioane de dolari! Vezi şi tabelul de mai jos.

În doar trei ani, totalul veniturilor a cinci dintre şefii Gabriel Resources şi RMGC au depăşit 33 de milioane de dolari! Iar aceştia reprezintă doar o parte din ştăbimea companiei. Asta ca să înţelegem şi din altă perspectivă sloganul RMGC „oamenii de acolo nu vor decât să muncească!”. Printre (multe) altele, şi aceste „compensaţii totale” ar urma să fie suportate de către statul român, dacă proiectul legii distrugerii Roşiei Montana va trece de Parlament.

***

Train Băsescu (foto, în dreapta lui, cu ochelari, e Dragoş Tănase, cel care “vrea decât să muncească” pe 6 milioane de dolari), aparent atacându-l pe Victor Ponta (şi Guvernul USL), a anunţat ideea unui referendum naţional pentru Roşia Montană, organizat în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare de anul viitor. Surprinzător (pentru unii), Victor Ponta s-a declarat şi el de acord cu această idee. În aparenţă, e o idee democratică şi o soluţie firească. Nu vă lăsaţi, însă, înşelaţi de formă! Am trăit pe viu Referendumul Cianurii, organizat în Munţii Apuseni pe 9 decembrie 2012. Campaniile „de informare” cu plase. Ameninţările opozanţilor. Neregulile în lanţ (taximetrie electorală, publicitate lângă şi în secţiile de votare, urnă mobilă abuzivă, direcţionare – de către membrii comisiilor de votare – a cetăţenilor către secţiile de referendum etc.). Comunicare mincinoasă (aproape toată presa a preluat mesajul că „nu au fost nereguli”, deşi sesizările au curs lanţ, ajungându-se până la întreruperea procesului de votare; rezultate umflate – deşi referendumul a fost anulat din lipsă de cvorum şi doar 27% dintre cei înscrişi pe liste au votat „DA”, s-a comunicat „o mare victorie”!). La care se adaugă manipularea întrebării în sine (care conţinea, de fapt, două întrebări în una singură: una despre repornirea mineritului în Apuseni, alta despre proiectul de la Roşia Montană – lucruri mult diferite). Gândiţi-vă doar la o întrebare de genul: „Sunteţi de acord cu locurile de muncă create de proiectul de la Roşia Montană?” (şi sunt convins că PR-iştii şi lobby-iştii Gold-ului sunt în stare de formulări şi mai manipulative).

La modul cel mai simplu spus, gândiţi-vă ce se întâmplă când „sistemul” de vot, construit de PSD şi „pefecţionat” de Dragnea îşi dă mâna cu „sistemul” de vot construit şi „perfecţionat” de Videanu. Aceasta e diferenţa între ideea democratică a unui referendum naţional pe tema proiectului de la Roşia Montană şi transpunerea ei în practică. Şi explicaţia de ce nu e vreo surpriză faptul că Băsescu şi Ponta coabitează şi în domeniul referendumului pe tema Roşiei Montana.

Să nu intrăm însă pe piste false. Lupta de acum este pentru blocarea acestei legi speciale de distrugere a Roşiei Montana şi tragerea la răspundere a celor care au iniţiat-o. În acest sens nu uitaţi să vă contactaţi deputaţii şi senatorii (cum o puteţi face, aflaţi mai multe aici). Şi să ieşiţi în stradă pentru a le transmite acelaşi mesaj. În plus, cereţi-le expres ca VOTUL din Parlament SĂ FIE NOMINAL.

***

P.S.: Totuşi, nu ar fi lipsit de interes ca pe lista revendicărilor să fie introdus şi un punct suplimentar legat de Legea Referendumului (mai exact de modificarea ei prin reducerea pragului necesar validării la 30%, după cum intenţionează USL).

P.S.2: Impactul reţelelor de socializare în privinţa subiectului Roşia Montană a bătut în ultimele săptămâni şi zile impactul distorsiunilor mediatice ale televiziunilor şi ale presei mainstream, tipărite şi online. Nu uitaţi să (re)distribuiţi informaţiile despre Afacerea Roşia Montană, proteste, revendicări etc. Împreună putem sparge, în continuare, blocada mediatică.

***

CITEŞTE AICI REVENDICĂRILE PROTESTATARILOR

* sumele sunt în dolari canadieni, dolarul canadian are o paritate de aproximativ 1/1 cu dolarul american (variaţiile, în plus au în minus, de la an la an, sunt minore)

***

O SCURTĂ LECŢIE DE ISTORIE

Protestele societăţii civile împotriva proiectului minier de la Roşia Montană au început în 2002. Începând cu vara lui 2011, acestea s-au intensificat, fiind din ce în ce mai dese (video, Cluj, Hunoriada, după decizia Ministerului Culturii de a elibera un certificat de descărcare arheologică pentru Muntele Cârnic, pentru a-l înlocui pe cel anulat irevocabil de instanţele judecătoreşti).

În noiembrie 2011 a fost ocupată clădirea fostului Hotel Conti din Cluj, un baner imens anunţând “Revoluţia începe la Roşia Montană”. Acţiunile de protest au durat o săptămână, în Cluj, Bucureşti şi alte oraşe din ţară (video). Autorităţile publice şi mass-media manistream au ignorat avertismentul. Cei mai mulţi analişti care le-au comentat (dintre, oricum, cei foarte puţini care au scris despre proteste), le-au luat în derâdere şi/sau le-au minimalizat.

Pe 11 ianuarie 2012, activiştii din Campania “Salvaţi Roşia Montană” au fost primii care au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva demiterii lui Raed Arafat şi împotriva privatizării sănătăţii. O zi mai târziu, protestele s-au extins la Târgu Mureş, Bucureşti şi apoi în toată ţara, ducând la căderea Guvernului Boc. Guvernarea USL a ignorat, la rândul ei, lecţia. De la câteva zeci şi sute de protestatari, în doi ani s-a ajuns la zeci de mii (video, demonstraţiile de duminică şi ier de la Cluj şi Bucureşti). Chiar aşteaptă politicienii români să vadă 100.000 de oameni în stradă? Mă tem că într-o astfel de situaţie nu vor mai rămâne prea multe pietre din Palatele Victoria, Cotroceni şi Palatul Parlamentului…

Sursa voxpublica.realitatea.net/