Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?

Astăzi, autorităţile estimează sosirea a peste 15.000 de pelerini. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu, a declarat că peste 90 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică începând de miercuri după-amiază şi până joi seară, la manifestările religioase de la Mănăstirea Prislop.

Omul lui Dumnezeu sau Sfântul Ardealului, cum este pomenit, adeseori, părintele Arsenie Boca i-a convins pe mulţi creştini să îşi păstreze credinţa în Dumnezeu, în vremuri de restrişte. Chiar şi după moartea sa, mulţi cred că, rugându-se la mormântul lui, primesc iertare, binecuvântare sau îşi schimbă viaţa în bine.

Convieţuire spirituală pe Facebook

Până nu demult, despre părintele Arsenie Boca şi despre Mânăstirea Prislop, la care a fost stareţ şi, apoi, după ce a fost transformată în mănăstire de maici, a slujit, se ştia mai mult din povestirile oamenilor sau din cărţi. Acum, internetul a dat o mână de ajutor mediatizării acestui lăcaş de cult şi a vorbelor de duh şi rugăciunilor părintelui, păstrate de-a lungul timpului. Pe pagina de Facebook a mânăstirii Prislop, apar, zilnic, rugăciuni, sfaturi, reţete de post dar şi povestiri despre gesturile de bunăvoinţă faţă de semeni aflaţi în greutăţi.

Tot acolo, oamenii vorbesc despre împlinirile sufleteşti de care au parte când merg la mormântul părintelui Arsenie Boca sau îşi dau întâliri pentru a merge împreună, în pelerinaj, în Ţara Haţegului. Acolo am găsit postată o povestire, relatată de un călugăr al mănăstirii, despre cum a profeţit părintele Arsenie Boca moartea dictatorului Nicolae Ceauşescu, dar şi moartea sa.

Dumnezeu să-l odihnească în Lumina Învierii Sale.

„Să-mi faci crucea”

Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume – „Arsenie”. Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. „Ieromonahul”. Unsprezece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: „Să vii la mine la mormânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum”.

(profeţia mortii sale)

„Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism – ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă – numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo trei săptămâni înaintea lui”.

Preot-martir

Părintele Ieromonah Arsenie Boca, s-a născut pe data de 29 septembrie 1910, în Vața de Sus, judeţul Hunedoara. Teolog, artist plastic (muralist) român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. În biografia sa, scrisă pe wikipedia.org, se arată că a fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București).

„Scara dumnezeiescului urcuş”

Numele său real este Zian Boca. Înainte să ia calea mânăstirii, părintele a urmat Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu”, din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție în 1929. În același an, s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. A primit – la recomandarea profesorului Nicolae Popovici – o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase, din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Ioan Scăraru, o traduce în limba română în doar 5 luni. Această traducere nu a văzut lumina tiparului.

L-a pictat pe Mihai Viteazul, la Atheneul Român

Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viata de călugăr pentru care optase încă din anii studenției, de la Sibiu.

La Muntele Athos

În 1935 – ca absolvent al Academiei Teologice – a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov).

Călugăr din 1940

În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor. Deja, din 1940, declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, despre care Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!”.

Arestat pentru un gest creştin

După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcei pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 pentru că nu i-a fost găsită nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.

La Mânăstirea Prislop

Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956).

Pictura prezicătoare

În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal, i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate. Fiind înainte văzător cu duhul el lasă mărturie a supliciului din care i s-a tras moartea, pictând la Biserica din Drăgănescu scena supliciilor Sf. Ștefan cel Nou, pomenit pe 28 noiembrie, data morții Părintelui Arsenie.

Trimis la Canal, salvat de Patriarhul Justinian

În noaptea de 15/16 ianuarie 1950 este a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959).

Pribeag în Bucureşti

A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două licențe ale sale, una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu.

A închis ochii la Sinaia dar a fost înmormântat la Prislop

La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984. Acolo a și închis ochii, pe data de 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989, prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.