Israelul mulţumeşte Papei după exonerarea evreilor de moartea lui Isus

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a trimis astăzi un mesaj Papei Benedict al XVI-lea în care l-a felicitat pe Suveranul Pontif pentru reflecţiile teologice în care acesta exonerează poporul evreu de moartea lui Isus Hristos, scrie ziarul Haaretz.

În ultima sa carte, “Isus din Nazaret”, din care au fost publicate docamdată mai multe fragmente, Papa abordează unul din cele mai controversate subiecte ale creştinăţii şi, pe baza unor analize teologice şi biblice, demontează teoria care responsabiliza poporul evreu pentru moartea lui Isus.
“Vă felicit pentru că aţi respins în noua dumneavoastră carte falsa acuzaţie care a servit ca bază pentru ura impotriva evreilor timp de secole”, i-a scris Netanyahu Suveranului Pontif.
La rândul lor, organizaţiile evreieşti au salutat poziţia Papei. Liga Antidefăimare a numit-o “un moment important şi istoric” şi şi-a exprimat speranţa că acest lucru va ameliora dialogul interreligios la nivelul oamenilor de rând. La rândul său, Elan Steinberg, vicepreşedintele Adunării Americane a Supravieţuitorilor Holocaustului şi Descendenţii lor a salutat afirmaţiile Papei. ”Este un pas major înainte. Este o repudiere personală a suportului teologic pentru secole de antisemitism”, a declarat el pentru agenţia Reuters, preluată de Agerpres.  “Acum trebuie să ne întrebăm: cine au fost exact acuzatorii lui Iisus?”, scrie Papa, care adaugă faptul că Evanghelia după Sfântul Ioan spune pur şi simplu că au fost ”evreii”. “Dar folosirea de către Ioan a acestei expresii nu indică în niciun mod – aşa cum ar putea presupune cititorul modern – oamenii din Israel, în general, cu atât mai puţin este rasistă în caracter”, mai scrie Suveranul Pontif.
“La urma urmei, Ioan însuşi a fost din punct de vedere etnic evreu, aşa cum au fost Iisus şi toţi adepţii săi. Întreaga comunitate creştină timpurie a fost alcătuită din evrei”, subliniază Papa.
Papa Benedict al XVI-lea spune că referirea s-a făcut la “aristocraţia Templului”, care a vrut ca Iisus să fie condamnat la moarte deoarece s-a declarat el însusi rege al iudeilor şi a încălcat legea religioasă evreiască. Suveranul Pontif conchide astfel că “grupul real de acuzatori” a fost reprezentat de autorităţile Templului şi nu de toţi evreii din acea vreme.
Sursa : evz.ro

0 Response to "Israelul mulţumeşte Papei după exonerarea evreilor de moartea lui Isus"

Trimiteți un comentariu