Care va fi următoarea superputere economică: India sau China
Creșterea economică se îndreaptă cu rapiditate spre Est și pariurile se pun pe China și India. Economia Chinei crește rapid, dar cu independența sa față de investițiile străine poate supraviețui dacă alte economii își pied din atractivitate? Economia Indiei este mai auto-susținută, dar are de-a face cu o rată mare de corupție și cu o inflație în creștere.
Infrastructura. 11% din PIB-ul Chinei este cheltuit pentru dezvoltarea infrastructurii, potrivit Bloomberg, în timp ce în cazul Indiei, doar 6,5% din PIB merge spre infrastructură. India se așteaptă să cheltuiască 1 trilion de dolari pentru investiții în infrastructură între 2012 și 2017, potrivit publicației Livemint.Bula imobiliară. Banca japoneză Nomura a previzionoat că prețul caselor din China vor scădea cu 20% până în decembrie 2011, potrivit Bloomberg. Dacă adăugăm la acest lucru taxele pe proprietate și noile reguli de plată pentru a doua și a treia locuință, China are probleme serioase la acest capitol. Prețurile din Mumbai și Delhi, din India, s-au dublat de la mijlocul anului 2009 și până acum.
Consumul domestic. Dependeța Chinei față de export o face mai vulnerabilă decât India. Potrivit publicației Time, circa 35% din PIB-ul Chinei provine din exporturi. În contrast, economia Indiei este mult mai izolată de criza economică globală, de vreme ce consumul domestic reprezinită 57% din PIB.
Corupția. Comisia Centrală pentru Inspecția Ordinii din China a luat o serie de măsuri pentru a verifica cum cheltuiesc oficialitățile fondurile publice. Din 1,43 de milioane de plângeri depuse împotriva oficialilor chinezi, doar 146.517 s-au soldat cu acuzare, potrivit Bloomberg. Corupția din timpul jocurile olimpice ale Commonwealth-ului a costat guvernul indian 2,8 mld. dolari, la care se adaugă e excrocherie în domeniul telecom care a mai costat alte 39 mld. dolari. Activiștii din India presează guvernul pentru o lege alti-corupție.
Sărăcia. Sunt 100 de milioane de oameni în China care trăiesc cu 2 dolari pe zi, dar majoritatea populației a trecut la categoria celor care trăiesc cu 5-10 dolari pe zi, potrivit Wall Street Journal. În cazul Indiei, circa 650 milioane de oameni trăiesc cu 2 dolari pe zi. Distribuirea inegală a averilor sugerează că populația Indiei este mai needucată și mai înfometată decât cea a Chinei.
Populația. Populația Indiei o va depăși pe cea a Chinei până în 2028. Chiar dacă populația Chinei, de 1,3 miliarde de locuitori, este mai mare decât cea a Indiei, legea care obligă la un singur copil pe familie a lăsat țara cu o clasă muncitoare a cărei vârstă se micșorează treptat. Lipsa toaletelor care rezultă într-o productivitate scăzută, bolile și morțile se estimează că vor costa India circa 50 mld. dolari anual.
Inflația. Politicile monetare purtate de China au condus la o rată a inflației de 4,6%. Inflația Indiei, de 8,4%, este o amenințare iminentă la rata de creștere a PIB-ului țării. Banca centrală din India a majorat dobânda cheie de șapte ori din martie 2010 și țara încă are de aface cu o inflație alimentară.
Investițiile străine. În 2010, investițiile străine directe înregistrate de China au fost de 100 mld. dolari, ceea ce face ca această țară să fie independentă de economiile străine. Investițiile străine directe în India au fost scăzute din cauza politicilor protecționiste. India permite investiții străine directe în proporție de 51% pentru un retailer care deține un singur brand și nu permite investiții străine în cazul celor care dețin mai multe branduri. Sursa : Capital.ro
0 Response to "Care va fi următoarea superputere economică: India sau China"
Trimiteți un comentariu