Un scanner ne va evalua în 30 de secunde starea de sănătate
La prima vedere aduce cu un mouse pentru computer. În realitate, este vorba despre un scanner sofisticat, care funcţionează precum faimosul „Tricorder” al doctorului McCoy din Star Trek.
Practic, dispozitivul este capabil să măsoare în doar câteva secunde "ravagiile" provocate organismului uman de obiceiuri "proaste" precum fumatul şi alimentaţia pe bază de "junk-food".Potrivit estimărilor făcute de cotidianul britanic "Daily Mail", noul scanner ar putea fi lansat pe piaţa europeană deja din acestă vară, la preţul de 175 lire sterline/bucata. Dispozitivul funcţionează emiţând un fascicul de lumină pe corpul unui individ, adunând în acest mod lumina reflectată şi analizând informaţiile înregistrate. Permite de exemplu măsurarea nivelului antioxidanţilor, acele substanţe despre care se spune că ar combate daunătorii radicali liberi.
"Noi am dezvoltat un dispozitiv non-invaziv, care prin intermediul luminii reflectate adună informaţii cu privire la nivelul de antioxidanţi. Scannerul nu are nevoie decât de 30 de secunde pentru a culege toate informaţiile necesare pentru evaluarea stării de sănătate", a explicat Jurgen Lademann de la Şcoala de Medicină Charite din Berlin. Sursa : descopera.ro
0 Response to "Un scanner ne va evalua în 30 de secunde starea de sănătate"
Trimiteți un comentariu