UE vrea ca din 2011 toate ATM-urile sa accepte doar carduri cu CIP

bancomat
Pentru a combate contrafacerea cardurilor bancare şi pentru a spori gradul de securitate a datelor, Uniunea Europeană intenţionează să înlocuiască întregul portofoliu al cardurilor cu bandă magnetică cu unele echipate doar cu cip, transmite Agerpres.
Prin diferite metode, între care şi cameră video ascunsă, infractorii ajung în posesia datelor secrete care le deschid accesul la contul bancar. Un cip face această operaţiune mai dificilă în comparaţie cu banda magnetică, estimează experţii.
Astfel, începând cu 2011, toate ATM-urile din ţările membre ale Uniunii Europene trebuie să accepte carduri de credit cu cip, deoarece acestea sunt mai greu de contrafăcut. Va fi nevoie de câţiva ani pentru retragerea tuturor cardurilor cu bandă magnetică din circulaţie.
Astfel, începând cu luna iulie a.c., supermarketurile şi alte centre comerciale din Germania vor accepta doar plata prin intermediul cardului cu cip, iar, din 2012, retragerea de numerar la ATM-urile din Germania se va putea face numai prin intermediul cardurilor cu cip.
Dacă în spaţiul UE, cardurile cu cip pot fi utilizate chiar şi în prezent, în afara comunităţii, cum ar fi în Turcia sau SUA, ATM-urile acceptă doar cardurile cu bandă magnetică. De aceea, băncile nu se grăbesc să treacă la noul sistem. ‘Nimeni nu poate spune cu exactitate astăzi când vor dispărea cardurile cu bandă magentică’ – apreciază Peter Roth, secretarul Uniunii băncilor de economii din Germania.
După cum subliniază Deutsche Welle, poliţia germană a raportat că la originea furtului de date de pe cardurile cu bandă magnetică se află organizaţii internaţionale de crimă organizată, compuse preponderent din cetăţeni români. ‘Doi naşi români ai mafiei’ urmează să fie judecaţi cât de curând în Germania, potrivit postului de radio citat.  Sursa : ziuaonline.ro

0 Response to "UE vrea ca din 2011 toate ATM-urile sa accepte doar carduri cu CIP"

Trimiteți un comentariu