CFR, Consiliul pentru Relaţii Externe, liderul “Ocultei mondiale”

Preşedintele Jefferson: Dacă nimic nu se schimbă, există o conspiraţie
Thomas Jefferson, fostul preşedinte al SUA, a încercat să avertizeze poporul american despre conspiraţia internaţională atunci când a declarat: „Acţiunile tiranice singulare pot fi atribuite opiniei accidentale dintr-o zi anume; dar o serie de opresiuni, începute într-o perioadă distinctă şi urmate consecvent, indiferent de schimbarea miniştrilor, demonstrează foarte clar un plan deliberat şi sistematic de aducere a poporului nostru la starea de sclav”. Jefferson a încercat să răspundă la întrebările celor care nu înţelegeau de ce nu se schimbă nimic atunci când optează pentru schimbarea guvernului american, votând cu partidul de opoziţie. În esenţă, el spune că dacă nimic nu se schimbă, este corect să presupunem că există o conspiraţie.
Şi totuşi nimic nu se schimbă…
Mulţi cred că motivul principal pentru care nimic nu se schimbă o dată cu schimbările administrative este Consiliul Relaţiilor Externe (Council of Foreign Relations- CFR), înfiinţat în 29 iulie 1929, la New York. Deşi această organizaţie are în zilele noastre aproximativ 2.000 de membri, reprezentând elita guvernului, sindicatelor, afacerilor, finanţelor, comunicaţiilor şi academiei, nu este încă cunoscută cu adevărat de poporul american.
CFR  a fost fondat pentru a crea un guvern mondial
Cauza principală pentru care nu este încă bine cunoscută este articolul II din statutul CFR. Acest articol stipulează ca întâlnirile membrilor CFR să rămână secrete şi oricine dezvăluie conţinutul acestor întâlniri să fie exmatriculat.
CFR a fost fondat de un grup de „intelectuali” care au simţit că lumea are nevoie de un guvern mondial, pentru care poporul american , nu era încă pregătit. După ce tratatul ligii Naţiunilor nu a fost adoptat de Senatul Statelor Unite, fondatorii CFR-ului au organizat această asociaţie cu scopul clar de a convinge oamenii să accepte un guvern mondial ca fiind singura soluţie a problemelor mondiale.
Printre fondatori se numără mulţi dintre cei care au participat la semnarea Tratatului de la Versailles (1919), la sfârşitul primului război mondial: colonelul Edward Mandell House, autorul cărţii Philip Dru – administrator, Walter Lippmann, care mai târziu a ajuns unul dintre editorialiştii preferaţi ai Institutului liberal; Johh Foster Dulles, care mai târziu a devenit Secretar de Stat în timpul preşedintelui Eisenhower; Allen Dulles, care a devenit apoi directorul CIA, şi Christian Herter, succesorul lui Dulles în postul de Secretar de Stat. Banii pentru fondarea CFR au venit de la J. P. Morgan, John D. Rockefeller, Bernard Baruch, Paul Warburg, Otto Kahn şi Jacob Schiff, printre alţii.
Ce urmăreşte CFR? O nouă ordine mondială
CFR a comunicat constant poporului american ce scopuri urmăreşte, prin intermediul publicaţiilor sale, una dintre ele fiind revista Foreign Affairs. În plus, tipăreşte adesea ziare de opinie, cum ar fi Studyno. 7, publicat în 25 noiembrie 1959. Acest document a explicat în detaliu scopul CFR-ului, ca susţinător al „instituirii unei noi ordini mondiale, care poate satisface aspiraţiile’lumii la pace şi stabilizare economică şi socială… O ordine internaţională… formată din state care se înscriu în curentul socialist (comunist)”. Cuvintele „o nouă ordine mondială” sunt cuvintele-cheie ale guvernului mondial.
Un fost membru CFR, contraamiralul Chester Ward, a comunicat, poporului american următoarele, în legătură cu intenţiile organizaţiei: “Clica cea mai puternică din acest grup elitist urmăreşte un singur obiectiv – vrea să-anihileze suveranitatea şi independenţa naţională a Statelor Unite”.
O a doua clică de membri internaţionali CFR… cuprinde bancherii internaţionali din Wall Street şi agenţii lor cheie.
În primul rând, aceştia doresc obţinerea monopolului bancar mondial în cadrul viitorului guvern mondial. Probabil că ar prefera ca această organizaţie să fie atotputernică în Statele Unite, dar sunt pregătiţi să facă faţă în cadrul unui guvern mondial unic, controlat de comuniştii chinezi, de exemplu.
Comitetul Reece din cadrul Congresului a studiat fundamentele CFR-ului şi l-a acuzat că nu este „obiectiv”. A declarat că „realizările CFR nu sunt obiective şi se canalizează covârşitor spre promovarea conceptului de globalizare”.
Dan Srnoot, unul dintre primii cercetători ai CFR-ului, a rezumat scopul acestuia astfel: „Scopul final al Consiliului Relaţiilor Externe .. .este .. .crearea unui sistem mondial socialist şi includerea oficială a Statelor Unite în acesta”.
Contraamiralul Ward a avertizat poporul american că enorma lui putere de influenţă este folosită în scopul de a „promova dezarmarea şi diminuarea suveranităţii şi independenţei naţionale a Statelor Unite în favoarea unui guvern mondial atotputernic”.
Acum este evident că mulţi dintre fondatorii CFR, de exemplu Walter Lippmann, Allen Dulles şi Christian Herter au scris Carta ligii Naţiunilor, care, după cum sperau ei, trebuia să devină guvernul mondial pentru care s-a purtat războiul. Într-adevăr, punctul al paisprezecelea din faimosul discurs al preşedintelui Woodrow Wilson, din 8 ianuarie 1918, stipula că „…trebuie să se asocieze toate naţiunile…”
ONU, a doua tentativă de formare a guvernului mondial
CFR2

CFR-ul a fost bine reprezentat la a doua perspectivă de formare a guvernului mondial, Naţiunile Unite, în 1945, după ce Liga a eşuat în tentativa de înfiinţare a unui guvern mondial. De fapt patruzeci şi şapte de membri CFR au făcut parte din delegaţia Statelor Unite, inclusiv Edward Stettinius, secretarul de Stat; John Foster Dulles; Nelson Rockefeller; Adlai Stevenson şi primul preşedinte al Naţiunilor Unite, Alger Hiss.
Posturi cheie din administraţia americană, membri ai CFR
CFR şi-a făcut de asemenea simţită prezenţa la Washington. Lista sa de membri a constituit de generaţii întregi, sub administraţiile republicane ca şi sub cele democrate, baza recrutării de personal la nivelul oficialităţilor de cabinet.
Un comentariu specific funcţionării CFR a venit de la John McCloy, un membru CFR care a devenit asistentul însărcinat cu angajarea de personal al secretarului de Război Henry Stimson. McCloy a spus: „Ori de câte ori aveam nevoie de cineva, răsfoiam catastiful cu membrii Consiliului şi dădeam un telefon la New York (sediul central al CFR)”.
Şase din şapte superintendenţi din West Point, toţi comandanţii supremi ai Aliaţilor din Europa şi toţi ambasadorii Statelor Unite din NATO au fost membri CFR.
Nici alte posturi ale executivului nu au fost ocupate fără aprobarea CFR-ului. Fiecare administraţie, atât republicană, cât şi democrată, are patru posturi-cheie, care au fost ocupate aproape întotdeauna de membri CFR. Acestea sunt: consilierul Securităţii Naţionale, secretarul de Stat, secretarul Apărării şi secretarul Trezoreriei. De exemplu, preşedintele Ronald Reagan a desemnat trei membri CFR pe aceste posturi: Alexander Haig – secretar de Stat, Casper Weinberger – secretarul Apărării şi Donald Reagan – secretarul Trezoreriei. Cel de-al patrulea post, acela de consilier al Securităţii Naţionale, a fost ocupat de Richard Allen, care nu era membru CFR. Allen a fost concediat de preşedintele Reagan la scurt timp de la numirea sa în funcţie.
Chiar şi ramura legislativă a guvernului american are partea sa de membri CFR. În 1978, 15 senatori americani făceau parte din CFR, iar în cadrul Imperialismul Noii Ordini Mondiale, votului crucial de a da canalul Panama statului Panama, au existat 14 voturi pentru: este evident că membrii CFR au fost cei care şi-au exprimat dorinţa de a da canalul guvernului Panama.
Marea manipulare a alegerilor prezidenţiale americane: alegătorii au de ales între 2 membri CFR! (unul democrat şi altul republican)
Dar impactul major al CFR se manifestă la alegerile prezidenţiale şi la alegerea vicepreşedintelui Statelor Unite. CFR-ul este extrem de activ în ambele partide majoritare, după cum a arătat şi dr. Carroll Quigley în cartea sa, Tragedie şi speranţă. „Interesele de afaceri intenţionau să contribuie la ambele şi să permită alternarea celor două partide la putere, pentru a-şi păstra propria influenţă, pentru a înăbuşi orice tentativă de independenţă din partea politicienilor şi pentru a permite electoratului să creadă că îşi exercită libertatea de a alege”.
CFR-ul a manipulat o serie de alegeri, lăsând electoratul să aleagă dintre următorii candidaţi, toţi membri CFR:
Anul    Candidat democrat    Candidat republican
1952      Adlai Stevenson                Dwight Eisenhower
1956      Adlai Stevenson                Dwight Eisenhower
1960     John Kennedy                    Richard Nixon
1964      Niciunul                                Niciunul
1968      Hubert Humphrey            Richard Nixon
1972     George McGovern             Richard Nixon
1976     Jimmy Carter                      Gerald Ford
1980     Jimmy Carter                      Ronald Reagan
1984     Walter Mondale                  Ronald Reagan
CFR-ul manipulează mass-media din SUA

CFR4


Pogo, personajul din desenele animate, medita la un moment dat: „De unde să ştiu io ce să zic, dacă nu-mi zice nimeni cum să gândesc”. Una dintre atribuţiile principale ale mass-media din Statele Unite este să le spună oamenilor cum să gândească şi ce să spună, exact cum a remarcat Pogo. CFR-ul a jucat un rol covârşitor în această îndoctrinare, având membri artişti, scriitori, editorialişti şi redactori de televiziune.
Acest control asupra presei americane a început în 1915, conform lui Oscar Callaway, pe vremea aceea congresman, care a inclus următoarele comentarii în Dosarele Congresului: “În martie 1915, J. P. Morgan… a adunat 12 persoane importante din presă şi le-a angajat să selecteze cele mai influente publicaţii din Statele Unite în număr suficient de mare pentru a căpăta controlul general asupra politicii cotidienelor din America. Aceste 12 persoane au rezolvat problema selectând 179 de ziare şi le-au reţinut, prin tehnica eliminării, pe cele suficiente pentru atingerea scopului propus. Au ajuns la concluzia că este suficient să controleze 25 dintre cele mai importante cotidiene. Fiecărui ziar i s-a desemnat un editor care să supravegheze şi să furnizeze informaţiile privind pregătirea, militantismul şi politicile financiare, precum şi alte chestiuni de natură naţională şi internaţională considerate vitale pentru interesele respectivilor”.
Controlul precoce al lui Morgan asupra ziarelor a fost continuat sub forma deţinerii sau controlării celor mai variate forme de mass-media de către membrii CFR De exemplu, următoarele forme de mass-media au următorul număr de membri CFR, fie ca simpli angajaţi, fie în poziţii-cheie, începând din octombrie 1980:
Reţele de televiziune: CBS (12), NBC (8), Corporaţia RCA (7),  ABC (5)
Agenţii de presă: Associated Press (5), United Press (1)
Ziare: New York Times (8), The Washington Post (3), Dow Jones & Co (inclusiv Wall Street Journal) (5) etc.
Mulţi dintre editorii de reviste şi ziare din America au urmat cursurile a două dintre cele mai prestigioase şcoli de jurnalism din Statele Unite: Columbia şi Harvard. Preşedinţii acestor instituţii sunt membri CFR. Funcţia lor este să se asigure că studenţii urmează cursuri la care să înveţe ceea ce vrea CFR-ul, astfel ca, la rândul lor, ei să înveţe publicul american, fiecare pe specializarea lui, ceea ce vrea CFR-ul.
Noul preşedinte american, Barack Obama, se pare că este şi el membru CFR. În acest caz, votanţii americani care l-au ales în noiembrie 2008 au crezut cumva că au votat cumva schimbarea? Ei bine, s-au înşelat amarnic. Decorurile piesei poate că s-au schimbat, dar jocul rămâne acelaşi. Actorii poate că s-au schimbat, dar piesa e exact aceeaşi. Atunci, unde e schimbarea? Sursa : Lovendal.net

1 Response to "CFR, Consiliul pentru Relaţii Externe, liderul “Ocultei mondiale”"

  1. Blogger says:

    Order a Sparkling White Smiles Custom Teeth Whitening System online and SAVE BIG!
    * Up to 10 shades whiter in days!
    * Results Are Guaranteed.
    * As good as your dentist, for a fraction of the cost.
    * Same strength as dentists use.

Trimiteți un comentariu