Rothschild, Morgan şi Rockefeller – bancherii care au subordonat lumea

rothschild


Adevăratul iniţiator al conspiraţiei bancare nu este o societate secretă, ci un personaj ingenios numit Meyer Amschel Rothschild (1743-1812). Spre deosebire de alţi colegi de breaslă, bancherul german şi-a dat seama că cea mai bună metodă de a face avere era aceea de a împrumuta diferitelor puteri europene sume mari de bani, cu o dobândă ridicată. Singura problemă o constituia felul în care aceste ţări puteau fi făcute să restituie împrumuturile. Rothschild era conştient de posibilitatea ca marii regi şi guvernanţi să refuze să plătească şi chiar să încerce să-l ucidă. O modalitate prin care se putea asigura de returnarea împrumutului era aceea de a obţine o anumită putere în interiorul acelor guverne pentru ca, astfel, să aibă capacitatea de a interveni în politica lor naţională. Capcana consta în finanţarea duşmanului, în cazul în care regele sau guvernul încerca să se îndepărteze de la linia trasată de către marele bancher. Altfel spus, orice naţiune trebuie să aibă un duşman; dacă acesta nu exista, Rothschild avea grijă să-l inventeze.
Pentru a-şi duce la îndeplinire planul, bancherul şi-a răspândit fiii prin Europa, creând diverse sucursale ale societăţii sale. Se poate aprecia că, de-a lungul secolului al XlX-lea, familia Rothschild a influenţat mare parte din conflictele europene. Profesorul de economie Stuart Crane scria: „Dacă privim în urmă, ne dăm seama că fiecare război din Europa secolului al XIX-lea s-a încheiat prin realizarea unui echilibru de putere. De fiecare dată când se împărţeau cărţile, se realiza un astfel de echilibru în interiorul unui grup din jurul Casei Rothschild din Anglia, Franţa sau Austria… Analiza situaţiei naţiunilor pe timp de război arăta, în general, cine va fi cel care va pierde.”
Ulterior şi alte familii de bancheri şi-au îndreptat atenţia în direcţia aceluiaşi joc de influenţe ce implica state şi naţiuni. Ne referim în special la familiile Warburg, Schiff, Morgan, Kuhn, Loeb sau Rockefeller care, alături de clanul Rothschild, au fost adevăraţii arhitecţi ai istoriei secolelor al XIX-lea şi al XX-lea.
Printre avantajele acordate în schimbul împrumuturilor către naţiuni se numărau concesionarea exploatărilor de resurse naturale, facilităţi în cadrul diferitelor sectoare industriale etc; în realitate însă, marile familii de bancheri aspirau la controlul monedei naţionale. Pentru realizarea acestui scop, au obţinut de la principalele puteri europene controlul asupra băncilor centrale, ca plată a împrumuturilor. Astfel au luat fiinţă băncile centrale din Germania, Anglia sau Franţa. Cu privire la acest aspect, ediţia din 26 septembrie 1921 a ziarului London Financial Times publica informaţia potrivit căreia „o mână de oameni, aflaţi la cel mai înalt nivel în cadrul celor cinci mari bănci, ar putea anihila întreaga activitate financiară a guvernului”.
în Statele Unite, temându-se de ceea ce se prefigura, preşedintele Thomas Jefferson scria într-o epistolă adresată lui John Adams: „La fel ca si tine, cred sincer că instituţiile bancare sunt mai periculoase decât o armată pusă pe atac.”
Un număr din ce în ce mai mare de politicieni îşi dădeau seama că, în loc să lupte între ele, marile familii de bancheri erau interesate să formeze alianţe spre a-şi duce la îndeplinire planul comun de acţiune. Aceste alianţe nu erau realizate prin fuziuni bancare, aşa cum ar putea crede unii cititori, ci cu ajutorul unor legături mult mai puternice. Ne referim la legăturile matrimoniale. Astfel, odată cu uniunile de sânge, începe adevărata istorie a puterii mondiale şi a globalizării. Iată câteva exemple: Paul Warburg s-a căsătorit cu Nina Loeb, Fehx Warburg cu Fiedra Schiff; fiica lui Nelson Aldrich, agent al băncii Morgan, a devenit soţia lui John D. Rockefeller etc.
Odată cucerită puterea în Europa, conspiratorii şi-au aţintit privirea asupra Statelor Unite, o piesă fundamentală în obţinerea puterii absolute. Planul lor era să sprijine crearea unei bănci centrale în SUA, pe care să o controleze în totalitate, la fel cum făceau cu marile bănci europene. Să reţinem faptul că senatorul Nelson Aldrich, agent al familiei Morgan, a promovat împreună cu Paul Warburg ideea unei „reforme bancare” în Statele Unite. În 1907 se produce o însemnată cădere bancară, susţinută de banca Morgan, în urma căreia Aldrich obţine sprijinul Senatului pentru a prezida Comisia Monetară Naţională din Senat. La sfârşitul anului 1910, aflat în această poziţie privilegiată, Aldrich a organizat cea mai importantă reuniune secretă din istoria Statelor Unite şi, probabil, a lumii. Pe insula Jekyl s-au reunit Faul Warburg; Benjamin Strong, preşedintele Banker’s Trust, proprietate a familiei Morgan; Henry P. Davinson, membru al companiei J.P. Morgan; Frank A. Vandelip, preşedinte al National City Bank, proprietatea Rockefeller şi P. Piatt Andrew, adjunctul secretarului trezoreriei Statelor Unite. După cum mărturisea Vanderlip în memoriile sale, aici s-a hotărât crearea Băncii Centrale a SUA. Participanţii au căzut de acord să evite acest nume pentru a nu ridica suspiciuni din partea publicului şi au hotărât să denumească instituţia Rezerva Federală. În timpul aceleaşi reuniuni au fost elaborate şi raportul Comisiei Monetare şi legea de funcţionare a Rezervei Federale.
Cu toate acestea, legea Aldrich nu a fost aprobată de către Congres şi conspiratorii au fost nevoiţi să mai aştepte câţiva ani pentru a îşi duce la îndeplinire planurile. Problema a fost rezolvată la alegerile prezidenţiala la care au candidat T. Roosevelt, Wilson şi Taft. Primii doi au fost sprijiniţi în campanie de către cei care au conceput legea privind Rezerva Federală. Imediat ce Wilson a câştigat alegerile, el a obţinut aprobarea legii în Congres. „Conspiratorii” controlau deja Banca Centrală a Statelor Unite.
Wright Patman, preşedintele Comisiei Bancare a Congresului, atrăgea atenţia în privinţa creării Rezervei Federale: „În prezent, în Statele Unite avem de fapt două guverne… Unul legal constituit şi altul independent, care nu poate fi nici controlat, nici coordonat; acesta este sistemul Rezervei Federale.” La rândul său, senatorul CA. Lindberg afirma: „acest act bune bazele celui mai puternic trust de pe planetă… Când preşedintele va semna acest act, guvernul invizibil al puterii monetare va intra în legalitate.” Astfel, toate crizele economice au fost de fapt bine plănuite dinainte, inclusiv faimosul „crah” din 1926, după cum a recunoscut Louis MacFadder, preşedintele Comisiei Bancare şi al Comitetului pentru Capital Circulant din Congres.
Conspirato rii au reuşit, prin crearea Rezervei Federale, să ridice datoria exterrtiă a Statelor Unite la miliarde de dolari pe care poporul american trebuia să îi plătească marilor familii de bancheri, adevăraţii stăpâni ai marii puteri. Sursa : Lovendal.net

1 Response to "Rothschild, Morgan şi Rockefeller – bancherii care au subordonat lumea"

  1. Blogger says:

    Get all your favorite spirits and wines at Duty Free Depot!

    All the highest quality brand name beverages for unbeatable low price tags.

Trimiteți un comentariu