Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?

Cine n-a auzit de Palatul Apostolic, adică reşedinţa oficială a papei din Vatican? O mică parte din acest palat superb e alcătuit din aşa-numitul “apartament Borgia”, adică o serie de camere care au fost restaurate şi folosite de către papa Alexandru al VI-lea (1431-1503). Pe numele său adevărat, Rodrigo Borgia, Alexandru al VI-lea a fost papă între 1492-1503, fiind considerat de către mulţi istorici ca fiind unul dintre cei mai malefici suzerani pontifi.
La sfârşitul secolului al XV-lea, papa l-a însărcinat pe pictorul italian Bernardino di Betto (Pinturicchio) să decoreze acest acest apartament cu diverse fresce. Ele au fost executate între 1492 şi 1494, constituind o complexă reprezentare iconografică, ce-a folosit diverse teme din enciclopediile medievale.
Cele cinci camere ale apartamentului Borgia sunt: camera Sibilelor, camera Crezului, camera Artelor Liberale, camera Sfinţilor şi camera Credinţei. Dacă în celelalte camere, majoritatea picturilor şi frescelor sunt de natură religioasă, în camera Sfinţilor avem parte de o surpriză. Pe tavanul ei, găsim pictată povestea lui Isis şi Osiris şi vădesc gustul lui Alexandru al VI-lea pentru ezoterism: alegînd această temă, reprezentantul Bisericii pare că declară că miturile antice prefigurează dogmele creştine.
Dar el glorifică în acelaşi timp orgoliul său dinastic. Pentru că Osiris, frate şi soţ al zeiţei Isis, a fost metamorfozat după moarte în animal sfînt – taurul Apis -, reactualizarea acestei legende permite să fie înfăţişat la locul de onoare animalul simbol al neamului Borgia. Un fel de linie genealogică, sau mai degrabă o relaţie de tip totemic, s-a stabilit între papă şi anticul zeu egiptean; aceasta este explicaţia promovată de o lucrare recentă despre Vatican. Dar, în epoca lui Alexandru al VI-lea, dacă umaniştii puteau înţelege această aluzie, majoritatea credincioşilor erau şocaţi de reprezentarea vechilor idoli acolo unde îşi avea reşedinţa şeful suprem al creştinătăţii.
Preludiul aventurii zeiţei Isis ocupă cele cinci cadre octogonale din marea arcadă a încăperii. Io, prefăcută în vacă, este dată în pază lui Argus, cel cu trupul acoperit de ochi. Regele zeilor, îndrăgostit de Io, îl trimite pe Mercur care, cântând din fluier, adoarme neîncrederea paznicului. Mercur îl ucide pe Argus şi i-o duce pe vaca Io lui Zeus. Zeus încredinţează Herei vaca pentru a o păzi, apoi o trimite în Egipt unde, prefăcând-o din nou într-o tânără şi frumoasă femeie, şi este proclamată regină sub numele de Isis.
Istoria se continuă în medalioanele pictate pe boltă. Isis se căsătoreşte cu fratele său, regele Osiris, fiul cel mai mare al Cerului şi al Pămfoitului, care îi învaţă pe oameni să are pământul, să planteze viţa de vie şi pomii fructiferi. Dar această operă de binefacere trezeşte gelozia fratelui acestuia Set (sau Tyfon), zeul abisului şi al focului; el îl omoară pe Osiris şi îi taie cadavrul în bucăţi. Isis, îndurerată, adună părţile risipite ale trupului soţului său şi-l reconstituie. Osiris revine la viaţă pentru o clipă şi concepe cu Isis un fiu, Horus, care-i va urma la tronul Egiptului, în timp ce el se va întoarce în regatul de dincolo de moarte pentru a trăi acolo în eternitate, sub chipul tauruiui Apis, adorat de generaţii întregi.
La cererea papei Alexandru, umanistul Pomponius Laetus scrie un comentariu despre aceste fresce cu scopul de a risipi orice ambiguitate şi de a arăta că istoria reprezintă misterul morţii şi al învierii. Fiinţa omenească, scăpând din capcana demonului – răutăciosul Tyfon – ar putea, ca şi Osiris, să renască pentru eternitate. Osiris, Isis şi Horus prevestesc Treimea creştină, cu acea mică diferenţă că una din aceste persoane, Isis, era femeie, o femeie pioasă dar şi pătimaşă în acelaşi timp, aşa cum îi plăcea papei Alexandru.   Sursa : Lovendal.net