Secretul - Dovada că nu suntem singuri
The Secret, prezintă povestea unei scurgeri de documente guvernamentale, care dovedesc că SUA a recuperat epavele unor obiecte zburătoare neidentificate, sau farfurii zburătoare, începând din 1941 şi desigur, a secretizat toate informațiile obținute, lansând una dintre cele mai ample operațiuni de mușamalizare, din istorie.
Aceste documente, au fost examinate cu metode judiciare şi au fost declarate ca fiind autentice, de către experţii care verificat: natura hârtiei, vârsta cernelurilor folosite, filigranul hârtiei, fonturile de dactilografiere, ştampilele de secretizare şi desecretizare, sistemul numeric de îndosariere ş.a.m.d.
Documentarul nu reiterează povestea, deja cunoscută, a prăbuşirii unui OZN la Roswell, în vara lui 1947, deşi este amintită şi este intervievat fiul mr. Jesse Marcel, ofiţerul de informaţii care a investigat primul locul accidentului şi a dat prima declaraţie publică, în 1978, chiar lui Stanton Friedman.
Sunt aduse dovezi ale unei recuperări anterioare, a epavei unui OZN prăbuşit în 1941, la Cape Girardeau, în Missouri, fapt ce explică existenţa procedurilor de mușamalizare, şase ani mai târziu, la Roswell şi reacţia foarte rapidă a gen. Roger Ramey, comandantul Eighth Air Force, care a contestat în interval de numai o oră, declarația col. William Blanchard, superiorul lui Jesse Marcel şi comandantul Roswell Army Air Field, privind recuperarea unui "disc zburător" şi expedierea acestuia la baza aeriană Wright Field, Ohio, pentru cercetări.
Un nou martor, June Crane, secretară la Wright-Patterson Air Field, la finalul anilor '40, a dat declaraţii ce confirmă ascunderea de către armată, a epavelor recuperate.
Nu numai că acest documentar oferă mărturiile unor personalităţi marcante, ce se situează pe poziţii de susţinere a documentelor prezentate, ca astronautul Ed Mitchell şi cercetătorii Stanton Friedman, Timothy Good şi Michael Lindemann, dar sunt prezentate şi opiniile unor sceptici.
Întrebarea pusă de majoritatea oamenilor, pe problema OZN, este: "De ce ar acoperi guvernele un astfel de fenomen ?"
Aşa cum reiese, atât din opinia experţilor, cât şi din documente, răspunsurile privind necesitatea acestei secretizări, paranoice, ar putea include:
- protecţia tehnologiei obţinute de la epavele recuperate;
- menținerea în ignoranță a publicului, privind natura reală a acestor astronave şi a motivaţiei sosirii lor repetate pe Terra;
- obţinerea monopolului aplicaţiilor tehnice rezultate, gen: fibre optice, circuite integrate, vizoare cu vedere în infraroşu, materiale tip Kevlar, surse energetice revoluţionare ş.a.m.d.;
- evitarea panicii publice, aşa cum a rezultat din difuzarea radiofonică în 1938, de către Orson Welles, a piesei "Războiul lumilor" şi nu din grijă pentru oameni, ci doar ca o posibilitate de izbucnire a unor revolte ce ar afecta sistemele politice existente;
- prevenirea oricărui impact asupra ierarhiilor religioase oficiale, care, de fapt, reprezintă o altă faţă a puterii.
Compania producătoare a filmului, iO Productions, a fost înfiinţată în anii '80, de către Claude Gaignaire, un renumit jurnalist şi corespondent de război francez şi este singura companie care lucrează numai pentru companii şi reţele de televiziune europene, ce a devenit, în timp, un adevărat magnet pentru corespondenţi din marile ţări europene, fiind totodată "furnizorul de Oscar-uri" pentru European Broadcast Union, în ultimii câţiva ani.
The Secret, se bazează pe mii de documente secrete, care au fost supuse unei analize judiciare intensive, de către minuţioasa echipă tată-fiu, formată din dr. Robert M. Wood şi Ryan S. Wood, ambii cu referinţe impresionante ca investigatori şi oameni de afaceri, concluziile muncii lor fiind popularizate prin diferite mijloace, incluzând: un site web, CD-uri şi documentarul video.
Efortul lor combinat, reprezintă încă o justificare a rezultatelor sondajelor Gallup, care indică peste 50 % dintre americani, ca fiind neîncrezători în politica stupidă a guvernului SUA, de negare a oricăror evidenţe ale fenomenului OZN, prin folosirea sfidătoare a unor argumente penibile.
Ultimele cercetări, făcute de către cei doi investigatori, au relevat că cerneala roşie folosită la ştampilele pentru secretizarea documentelor, nu conţine nici un fel de coloranţi moderni şi că unele documente au fost, în mod cert, tipărite de rotativele guvernului, în anii '50.
Astfel de dovezi, indică cu tărie autenticitatea acestor documente secrete, primele care certifică existenţa controversatului comitet Majestic 12 sau MJ 12, mai mult sau mai puţin cunoscut, marelui public.
Documentele strict secrete ale guvernului american, provin de la surse interne, din serviciile secrete sau armată, dovedind realitatea şi amploarea fenomenului de muşamalizare organizat de administraţia SUA şi deciziile cinice de încălcare a aşa-ziselor libertăţi şi drepturi constituţionale, chiar prin eliminarea fizică, "prematură şi regretabilă", a martorilor incomozi, ca James Forrestal.
Ryan şi Robert Wood, furnizează 500 de pagini de noi documente, anterioare Roswell, ce completează arhiva lor personală Majestic-OZN, de peste 100 de documente, totalizând peste 3.500 de pagini certificate judiciar, ceea ce transformă cazul în ceva prea puternic, pentru a mai putea fi ignorat, după cum declară fostul astronaut, dr. Edgar Mitchell.
Ryan S. Wood, este absolvent al Cal Poly San Luis Obispo, California, cu specializare în ştiinţe matematice şi informatică, având o carieră de succes la Intel Corporation şi Toshiba Digital Equipment Corp. şi o carte publicată: Majic Eyes Only - Earths Encounters with Extraterrestrial Technology.
Dr. Robert M. Wood, este inginer aeronautic, absolvent al Universităţii Colorado şi are un doctorat în fizică la Universitatea Cornell. A avut o carieră de 43 de ani la McDonnell Douglas, ca manager al proiectelor de cercetare şi dezvoltare.
În documentar, îşi exprimă opiniile:
- Michael T. Lindemann, analist social, autor de cărţi OZN,
- Stanton T. Friedman, fizician nuclear, autor de cărţi şi filme OZN,
- Timothy S. Cooper, fost United States Marine Corps şi criptograf militar, investigator privat, scriitor şi destinatar al documentelor MJ 12,
- Brian Parks, cercetător şi autor de cărţi OZN,
- Karl Pflock, fost ofiţer CIA, fost asistent al Secretarului Apărării al SUA,
- Charlette Mann, nepoata reverendului William Huffman, martorul prăbuşirii de la Cape Girardeau,
- dr. John Alexander, colonel în retragere, fost ofiţer de informaţii,
- gen.mr. John A. Samford, Directorul Serviciului de Informaţii al USAF,
- mr. Donald Keyhoe, pilot în United States Marine Corps şi autor al cărţii: Flying Saucers are Real,
- Timothy Good, cercetător şi autor de cărţi OZN,
- Jesse Marcel Jr., colonel în retragere, martor ocular,
- Frank Kaufmann, fost ofiţer de contrainformaţii al armatei SUA, martor ocular la Roswell,
- James E. Clarkson, poliţist în retragere şi investigator judiciar,
- dr. Donald Menzel, astrofizician, preşedinte al Observatorului Harvard, membru al Majestic 12,
- dr. Edgar Mitchell, astronaut Apollo 14,
- Don Berliner, preşedinte fondator al UFO Research,
- Joseph P. Firmage, preşedinte al Motion Science şi fost comandant al US Web Corp.
Sursa : Dincolo-de-limite.blogspot.com
The Secret - Evidence We Are Not Alone .
Quantum Binary Signals
Get professional trading signals sent to your cell phone daily.
Follow our trades NOW & profit up to 270% a day.