Bank of America SE PREGĂTEŞTE DE RĂZBOIUL cu WikiLeaks: cumpără SUTE DE DOMENII DE INTERNET cu înjurături la adresa managerilor săi
Bank of America SE PREGĂTEŞTE DE RĂZBOIUL cu WikiLeaks: cumpără SUTE DE DOMENII DE INTERNET cu înjurături la adresa managerilor săi Foto> Mediafax AFP
Sute de adrese ca "BrianMoynihanSucks.com", "BrianMoynihanBlows.com" sau "BrianTMoynihanSucks.org." (conţinând numele CEO-ului) au fost înregistrate înainte de CrăciunNimeni din conducere nu recunoaşte oficial, dar Bank of America (BoA) se pregăteşte intens de "războiul" cu WikiLeaks, după ce a fost indicată drept ţinta următoarea a dezvăluirilor. Instituţia dispune deja de un aşa-numit "war room" -grup de lucru care evaluează impactul potenţialelor dezvăluiri şi strategiile de contracarea a acestora, relatează FastCompany.com.
• Între primele măsuri decise, cu câteva zile înainte de Crăciun, a fost cumpărarea a sute de domenii de internet cu injurii la adresa băncii şi a managerilor săi.
publicitate
• Într-un interviu recent, fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a explicat că datele compromiţătoare despre bancă provin din computerul unui director al BoA şi că informaţiile sunt atât de grave, astfel încât vor atrage "demisii". Banca a înregistrat domenii de internet precum "BrianMoynihanSucks.com", "BrianMoynihanBlows.com" sau "BrianTMoynihanSucks.org.", conţinând numele CEO-ului Brian Moynihan. În mod similar, au fost cumpărate adrese cu numele tuturor directorilor din top management. Doar la 17 decembrie au fost înregistrate sute de asemenea domenii. Potrivit FastCompany.com, în afara unor adrese de tipul nume director + cuvinte precum "minte", "mincinos", "dezgustător", au fost înregistrate şi unele care conţin înjurături şi cuvinte obscene.
"Hacktiviştii" ameninţă: "Plasaţi-vă banii într-un loc mai sigur"
BoA a fost menţionată ca potenţială ţintă a WikiLeaks încă din toamnă, înaintea marelui val de dezvăluiri care a conţinut 251.000 de mesaje diplomatice ("cabluri") ale Departamentului de Stat de la Washington. În ultimele săptămâni, banca a trecut singură în tabăra adversarilor WikiLeaks, după ce a anunţat că sistează intermedierea oricăror operaţiuni financiare care au destinaţie acest site controversat, cu care şi alte companii au încetat legăturile.
"Plasaţi-vă banii într-un loc mai sigur", a fost unul dintre răspunsurile fanilor WikiLeaks după decizia băncii. BoA anunţase că "nu va procesa tranzacţii de orice fel dacă avem motive să credem că sunt destinate WikiLeaks".
Lunga listă a firmelor aflate la cuţite cu WikiLeaks
În afara unor guverne cu care este în conflict - cel mai cunoscut fiind cel al SUA, care caută modalităţi de inculpare a lui Assange pentru spionaj - WikiLeaks a ajuns la cuţite cu mai multe mari companii ale lumii. Prima firmă care a "declarat război" a fost Amazon.com, care a încetat să mai găzduiască pagini ale siteului pe serverele sale, la 2-3 zile după ce a început divulgarea "cablurilor".
Apoi, firma californiană EveryDNS.net, care oferise domeniul "WikiLeaks.org" a suprimat această adresă. Ulterior, a început seria de obstrucţii ale furnizorilor de servicii financiare, care au blocat donaţiile fanilor către WikiLeaks. Companii precum MasterCard, Visa şi PayPal au rupt legăturile cu WikiLeaks, apoi o bancă elveţiană, PostFinance, a închis un cont al lui Julian Assange.
În fine, după ce grupul de "hacktivişti" AnonOps a declanşat o serie de atacuri de blocare distribuită a serviciului asupra siteurilor firmelor respective, precum şi contra unor siteuri ale Guvernului suedez, care a cerut extrădarea lui Assange din Marea Britanie.
Pentru că "hacktiviştii" se mobilizau adesea prin intermediul Facebook şi Twitter, şi aceste siteuri au decis să suprime anumite conturile celor care chemau la atacarea "inamicilor" WikiLeaks.
Sursa : Gandul.info
0 Response to "Bank of America SE PREGĂTEŞTE DE RĂZBOIUL cu WikiLeaks: cumpără SUTE DE DOMENII DE INTERNET cu înjurături la adresa managerilor săi"
Trimiteți un comentariu