NYT: O societate secreta de pe Wall Street conduce piata tranzactiilor cu instrumente derivate
In a treia miercuri a fiecarei luni, noua membri ai unei societati elitiste de pe Wall Street se intalnesc in secret in centrul Manhattan-ului pentru a proteja interesele gigantilor bancari, ca JPMorgan sau Goldman Sachs, pe piata instrumentelor financiare derivate, potrivit New York Times (NYT).
Cei noua imparasesc si un secret comun, noteaza NYT, detaliile intalnirilor si identitatile lor au fost pastrate in cea mai stricta confidentialitate.
Intre cele noua banci se regasesc si Morgan Stanley, Deutsche Bank, UBS, Barclays, Credit Suisse, Bank Of America si Citigroup, potrivit unor surse citate de NYT.
Bancherii formeaza, astfel, o comisie foarte puternica implicata in supravegherea pietei derivatelor, in valoare de mii de miliarde de dolari, care asemenea asigurarilor, sunt folosite pentru protejarea fata de risc. In teorie grupul apara integritatea pietei instrumentelor derivate. In practica, apara si dominatia pietei de catre marile banci.
Bancile din acest grup, asociat unei noi case de decontare, au luptat pentru a bloca intrarea altor banci pe piata si incearca sa blocheze si eforturile de a face disponibile informatii copmplete despre preturi si comisioane.
Derivatele constituie o parte importanta a afacerilor de pe Wall Street. Bancile obtin anual multe miliarde de dolari din comisioane secrete asociate acestor instrumente, iar in cazul unei concurente mai ridicate si a unor preturi transparente ar incasa, in mod cert, mai putin, noteaza NYT.
Dimensiunea si aria de activitate a pietei derivatelor a crescut rapid in ultimele doua decenii. Fondurile de pensii le folosesc pentru a asigura investitii, tarile si orasele in incercarea de a pastra la un nivel scazut costurile de finantare, companiile aeriene pentru asigurarea preturilor la combustibil, iar companiile din sectorul alimentar pentru a mentine un cost constant la materii prime ca cereale sau carne.
Marile banci influenteaza regulile pietei derivatelor printr-o varietate de organizatii la nivelul industriei financiare. Ultima sursa de influenta a bancilor sunt casele de decontare, precum ICE Trust, care organizeaza intalnirea lunara cu cei noua bancheri in New York.
Piata instrumentelor derivate se afla sub ancheta Departamentului Justitiei din SUA, pentru posibile practici anticoncurentiale, a afirmat un purtator de cuvant al institutiei. Reprezentantii celor noua banci au refuzat sa comentze cu privire la ancheta.
Sursa : wall-street.ro
0 Response to "NYT: O societate secreta de pe Wall Street conduce piata tranzactiilor cu instrumente derivate"
Trimiteți un comentariu