„Cum să rupi o uniune monetară“ – o analiză a unei bănci elveţiene estimează că „euro nu funcţionează“

O analiză a băncii elveţiene UBS estimează că “euro nu funcţionează şi unele ţări s-ar fi descurcat în afara Zonei Euro”, în timp ce liderii UE căutau, ieri, o soluţie de “ajutor combinat” pentru Grecia.


“Este relativ clar că euro nu funcţionează. Adică, anumite părţi din Zona Euro s-ar fi descurcat mai bine dacă nu aderau niciodată”, se arată într-un îngrijorător raport al băncii elveţiene UBS (a doua din Europa). Documentul, intitulat “Cum să rupi o uniune monetară”, care analizează în ce manieră ar putea ieşi (de bunăvoie sau exclus) un stat din uniunea monetară, circulă între experţii principalelor instituţii financiare din statele UE, în timp ce mai-marii Uniunii căutau, ieri, la Bruxelles, o soluţie “ajutor combinat” pentru Grecia. Poziţia cancelarului german Angela Merkel era aceea de a nu recurge la un ajutor UE pentru Guvernul de la Atena înainte ca acesta să reuşească a-şi dovedi credibilitatea prin obţinerea unor credite de pe pieţele internaţionale. Or, pentru a face acest lucru, grecii au nevoie atât de angajamentul ferm al UE că le va sta alături, cât şi de succesul programului de austeritate în a economisi 5-8 miliarde euro în 2010.
Franţa susţine poziţia Germaniei ca FMI să fie lăsat să salveze Grecia (lucru odinioară de “neconceput” de către guvernele statelor euro), însă nu fără un sprijin european. În acest sens s-a pronunţat, ieri, comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, care a declarat că “Grecia poate fi începutul unui tsunami”. “Suntem o familie şi, dacă unui mic membru al acesteia îi merge rău, el trebuie ajutat. Dacă nu facem nimic, aceasta va avea o influenţă asupra tuturor celor care nu o duc atât de bine”, a spus Reding, precizând că un astfel de ajutor va păstra “coerenţa Uniunii”. Din păcate, poziţii ca a dnei Reding sunt tot mai puţin populare între cetăţenii UE. Într-un sondaj efectuat în Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania şi Italia, 58% dintre respondenţi se opuneau ideii de a ajuta financiar Grecia “în numele solidarităţii europene”.
Propunerea de “ajutor combinat”, care părea să întrunească susţinerea liderilor UE, ieri, va necesita modificarea tratatelor UE, încât să permită împrumuturile bilaterale. În caz că Berlinul va fi convis să adere la această soluţie, Madridul (care deţine preşedinţia semestrială a Uniunii) s-a declarat dispus să acorde Greciei un împrumut de două miliarde euro. Aceasta este suma care ar reveni Spaniei potrivit ponderii economiei sale în PIB-ul UE, populaţiei şi participaţiei la capitalul Băncii Centrale Europene.
Sursa : Gandul.info

0 Response to "„Cum să rupi o uniune monetară“ – o analiză a unei bănci elveţiene estimează că „euro nu funcţionează“"

Trimiteți un comentariu